INS: Producţia de gaze a scăzut cu 1,5% în primul trimestru din 2026

S.B.
Materii Prime / 16 mai, 19:03

INS: Producţia de gaze a scăzut cu 1,5% în primul trimestru din 2026

Producţia de gaze naturale utilizabile a României a fost, în primele trei luni din 2026, de 1,889 milioane tone echivalent petrol, cu 28.900 tep sub cea din perioada similară a anului anterior (minus 1,5%), conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică, informează Agerpres.

Pe de altă parte, în primul trimestru din 2026, importurile de gaze naturale au crescut cu 53,9% (plus 360.400 tep) faţă de aceeaşi perioadă din 2025, până la 1,029 milioane tep.

Conform estimărilor Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză (CNSP), producţia de gaze naturale ar urma să crească, până în 2027, cu un ritm mediu anual de 1,7%. Astfel, în ultima Prognoză a echilibrului energetic, pentru 2026 este estimată o producţie de 7,907 milioane tep (plus 1,5%) şi pentru 2027 o producţie de gaze naturale de 8,176 milioane tep (plus 3,4%).

În ceea ce priveşte importurile, se aşteaptă o tendinţă de reducere, cu un ritm mai pronunţat la orizontul anului 2027 (de minus 6%), în concordanţă cu avansul producţiei, prin intrarea în exploatare a unor noi capacităţi, dar luând în considerare şi o menţinere a tranzitului către pieţe externe.

CNSP estimează pentru 2026 importuri de gaze naturale de 2,150 milioane tep (-2,7%) şi pentru 2027 de 2,022 milioane tep (-6%).

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. poate sa explice ceva din ce a crescut consumul de gaz cu 50% cind industria este cum este si populația se restrânge din cauza prețurilor? sau vorbim de consum de țară bananiera cind orice găleată în plus înseamnă +13%?

    1. Bai suveranist de preerie, creșterea consumului e datorată astora ca tine care ard gazul de pomana, așteptând ca altii sa iti de-

      a plocon. E suficientă explicația?  

      Bravo coane , i-ai zis-o

      am găsit angajatul Romgaz supărat ca prostii ii consuma lui resursele.

    perfect productia industriala se reduce implicit consumul de gaze.

    1. Lozinca asta pentru proști ne plictisește. Industria românească a dispărut după care a început să se prăbușească, iar acum scade. :

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2317
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6035
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6737
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0710
Gram de aur (XAU)Gram de aur590.7325

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb