Analiză AEI: Locul 3 la producţia de ţiţei, locul 14 la preţuri. De ce nu e benzina şi motorina ieftină în România şi UE?

România se află într-o situaţie care, la prima vedere, pare paradoxală. Deşi este al treilea cel mai mare producător de ţiţei din Uniunea Europeană, după Italia şi Danemarca, preţul carburantului la pompă o plasează abia în prima jumătate a clasamentului european, se arată într-un comunicat de presă al Asociaţiei Energiei Inteligente (AEI), remis redacţiei. În 2024, producţia internă a ajuns la aproximativ trei milioane de tone de ţiţei, un volum deloc neglijabil. Totuşi, această realitate nu se reflectă direct în preţurile plătite de şoferi, iar explicaţia ţine mai puţin de cât petrol scoatem din pământ şi mai mult de modul în care funcţionează piaţa şi mai ales impunerile fiscale.

Benzina şi motorina nu sunt produse brute, ci rezultatul unui lanţ complex de rafinare, transport, stocare şi distribuţie. Preţul lor nu este stabilit în funcţie de costul local de extracţie, ci de cotaţii regionale şi internaţionale ale produselor petroliere finite. Chiar dacă ţiţeiul este extras în România, acesta intră într-o piaţă deschisă, unde poate fi vândut acolo unde preţul este mai avantajos. Acelaşi mecanism funcţionează şi invers: produsele finite pot fi importate la preţuri dictate de piaţa europeană sau chiar piaţa sud-est europeană. Astfel, chiar şi o ţară producătoare ajunge să plătească preţuri apropiate de media regională.

Producţia de ţiţei - Europa, 2024 (mil. tone/an)

România dispune de rafinării importante şi de o capacitate semnificativă de procesare, însă nu este complet independentă. O parte din consum este acoperită din importuri, fie de ţiţei, fie de produse petroliere finite. În plus, rafinăriile nu pot procesa orice tip de ţiţei fără costuri suplimentare sau pierderi de randament, iar „mixul” dintre ţiţeiul local şi cel importat influenţează direct costul final pe litru. Toate aceste detalii tehnice se adună şi se regăsesc, într-un fel sau altul, în preţul de la pompă.

Preţul mare la pompă este dat de taxe. Accizele şi TVA-ul, în România, reprezintă peste jumătate din preţul final al benzinei. Acciza este o sumă fixă pe litru, iar TVA-ul se aplică peste valoare, inclusiv peste acciză, ceea ce amplifica efectul fiscal. Majorarea accizei la 1 ianuarie 2026 şi a cotei standard de TVA la 21% a accentuat această pondere, împingând România mai sus în clasamentele de preţ, chiar dacă nu se apropie de nivelurile din ţările nordice sau vest-europene, unde taxa este şi mai ridicată.

Comparaţie pondere taxe în preţul benzinei (2025)

De aici apare şi senzaţia că România este „scumpă” în comparaţie cu vecinii săi. Diferenţele de taxă, cursul valutar, costurile logistice şi structura pieţei locale pot muta o zonă cu câteva poziţii în clasament de la o lună la alta. Astfel, locul 14 nu este un verdict definitiv, ci o fotografie de moment. În realitate, România nu are cele mai mari preţuri din Europa, dar nici avantajul pe care mulţi l-ar aştepta la o ţară producătoare de ţiţei.

În final, legătura dintre producţie şi preţ se rupe din mai multe direcţii: producţia internă este insuficientă pentru consum, piaţa stabileşte preţurile, rafinarea şi logistica au costuri reale, iar taxele cântăresc decisiv. Toate acestea fac ca preţul carburantului din România să graviteze în jurul mediei europene, demonstrând că, în economia modernă, resursa din subsol nu mai garantează automat un preţ mic la pompă.

În mod normal, o scădere atât de puternică a preţului ţiţeiului (-52%) ar fi trebuit să ducă la o scădere clară a preţului produselor petroliere sau cel puţin la stagnare. Faptul că preţul final a crescut cu cca. 21% în acelaşi interval indică faptul că: creşterea accizei (77%) (şi a taxelor conexe - 2%) a anulat complet efectul ieftinirii petrolului şi a împins preţul final în sus.

În perioada 2020-2026, preţul benzinei şi motorinei a devenit mult mai puţin dependent de preţul petrolului şi mult mai dependent de fiscalitate (taxe şi accize)

Vom face o comparaţie cu SUA şi constatăm că există o diferenţă fundamentală între taxarea pe motorină/benzină SUA şi UE, în SUA este de - 15-16% în UE - 45-65%.

În SUA taxarea e preponderent „pe volum” (cenţi/galon), fiind formată din taxă federală diesel la care se adaugă taxe de stat (variază de la stat la stat). O medie folosită frecvent în analize este de 60,29 ¢/galon. De precizat în SUA nu există TVA.

Taxe anuale platite în SUA pentru 100.000 de km parcursi: cca 5.590 euro / an

În UE, în preţul produselor petroliere există acciză, TVA (care se aplică şi peste acciză) şi alte componente. Comisia Europeană publică săptămânal preţuri cu şi fără taxe , plus TVA/accize pe ţări. În UE acciza minimă la diesel este 0,330 euro/l, iar multe ţări sunt peste.

Taxe anuale în UE ţinând seama de diferitele taxe naţionale, plătite pentru 100.000 de km parcursi: 21.000-33.000 euro/an

Comparând SUA (5.590 euro/an) cu UE (21.000-33.000 euro/an) pentru aceiaşi 100.000 km, diferenţa de taxe este de ~4-7 ori mai mare.

Această taxă nu loveşte doar consumatorul final. Ea rupe competitivitatea exporturilor europene . Un produs fabricat în Germania şi livrez în Italia sau Polonia, astfel marfa poartă pe ea cca 300 sute de euro taxe pe carburant. Un produs american transportat aceeaşi distanţă plăteşte de patru sau cinci ori mai puţin. Europa începe competiţia globală cu frâna trasă.

Efectul cel mai grav se vede însă în geografie. Când transportul devine scump, doar fabricile de lângă porturi sau marile oraşe supravieţuiesc. Zonele rurale mor, oraşele mici se golesc, iar producţia se concentrează în oraşe. Exact ceea ce vedem astăzi în Estul şi Sudul Europei.

Acciza pe motorină este mult mai toxică decât TVA-ul. TVA-ul taxează consumul o singură dată. Motorina este taxată de fiecare dată când un bun se mişcă : grăul, făina şi pâinea sunt toate transportate şi taxate. Este o taxă în cascadă care se multiplică în preţuri şi sufocă economia.

Statele Unite au înţeles un adevăr simplu: transport ieftin înseamnă piaţă mare şi productivitate mare. Europa a ales opusul - transport scump, piaţă fragmentată, stagnare.