Avocaţii Reff şi Asociaţii au asistat în obţinerea unei decizii importante pentru domeniul pieţei de capital

F.A.
Piaţa de Capital / 28 iunie 2012

Curtea de Apel Bucureşti s-a pronunţat ieri, în sedinţă publică, în dosarul privind presupusele fapte de abuz de piaţă de capital, dosar în care au fost inculpaţi Horia Ciorcilă, preşedintele Băncii Transilvania, Silaghi Claudiu, fost membru al Consiliului de Administraţie al Băncii Transilvania, Georgios Christoforou, directorul general al sucursalei Bank of Cyprus (BoC) din România, Anastasios Isaakidis, fost sanctioning manager al sucursalei BoC din România şi doi brokeri, arată un comunicat de presă.

Georgios Christoforou, General Manager Bank of Cyprus - Sucursala Bucureşti, a precizat: "Verdictul Curţii de Apel în această speţă este îmbucurător din perspectiva corectei administrări a actului de justiţie în România. Deşi, pe de o parte, implicarea în acest caz pe parcursul ultimilor doi ani a fost în mod evident o experienţă neplăcută, pe de altă parte apreciem atenţia şi corectitudinea cu care instanţele române, atât la nivel de Tribunal, cât şi la nivelul Curţii de Apel, s-au aplecat asupra fondului unei speţe într-un domeniu juridic atât de specializat ca cel care priveşte piaţa de capital".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb