Banca Transilvania plăteşte 81 milioane de euro pentru Volksbank

E.O.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 07 aprilie 2015

Michael Mendel - preşedinte al Consiliului de Supraveghere din Volksbank România (stânga); Horia Ciorcilă - preşedinte al Consiliului de Administraţie al Băncii Transilvania (dreapta)

Michael Mendel - preşedinte al Consiliului de Supraveghere din Volksbank România (stânga); Horia Ciorcilă - preşedinte al Consiliului de Administraţie al Băncii Transilvania (dreapta)

Actualizare 18:13

Tranzacţia anunţată astăzi prin care Banca Transilvania a preluat Volksbank a fost încheiată la un preţ de 81 milioane de euro, din care 58 de milioane de euro sunt plasate într-un cont escrow pentru acoperirea unor viitoare riscuri care ar putea să apară în termen de un an, anunţă banca, într-un raport.

O finanţare de 2,857 miliarde de lei primită de Volksbank România de la compania mamă a fost transferată către Banca Transilvania.

De asemenea, Volksbank România trebuie să constituie provizioane suplimentare de 890 milioane de lei după finalizarea tranzacţiei.

Banca Transilvania estimează o creştere cu 32% a portofoliului de credite în urma preluării Volksbank România, de la 20,4 miliarde de lei la 26,95 miliarde de lei.

Veniturile nete din dobânzi sunt prognozate la 1,73 miliarde de lei, în urcare cu 16,6%, în timp ce încasările din comisioane sunt estimate să crească cu 10,5%, la 504 milioane de lei.

Costurile operaţionale sunt preconizate să urce de la 898 milioane de lei la 1,03 miliarde de lei.

---

Actualizare 15:17 BT va acorda reduceri de 22,5% la conversia creditelor din CHF

Banca Transilvania, care a finalizat tranzacţia de preluare a Volksbank, va oferi clienţilor cu credite în franci elveţieni (CHF) ai băncii austriece posibilitatea de convertire a împrumuturilor în lei sau euro cu un discount de 22,5%. Potrivit BT, la acest procent se adaugă comisionul de risc plătit efectiv de clienţi pe tot parcursul derulării creditului.

Valoarea efectivă a reducerii totale diferă astfel în funcţie de situaţia fiecărui client în parte, ţinându-se cont de soldul creditului, de eventuale restanţe şi penalităţi sau de situaţiile particulare în care comisionul de risc/administrare a fost deja recuperat de la Volksbank România de către clienţi.

Oferta Băncii Transilvania pentru clienţii cu credite în franci elveţieni este valabilă din 4 mai, în unităţile Volksbank România, iar conversia se va realiza la cursul BNR din data semnării documentaţiei în faţa notarului public.

De asemenea, se va stopa calcularea comisionului de risc/administrare pentru toţi clienţii aflaţi în prezent în portofoliul Volksbank România şi care au semnat cu Volksbank România contracte de credit în valută CHF, şi se vor returna sumele deja plătite de clienţi în contul acestui comision, prin diminuarea creditului în sold.

Decizia privind îngheţarea cursului CHF va fi prelungită cu o lună, până la 17 mai, la nivelul din 31 decembrie 2014.

Începând cu data de 4 mai, clienţii Volksbank România vor fi contactaţi telefonic şi invitaţi la o întâlnire, la unul dintre sediile VBRO, iar în prezent este în pregătire infrastructura Volksbank România, aşa încât totul să decurgă conform aşteptărilor, transmite BT.

Banca va acorda prioritate cazurilor sociale şi clienţilor care, în ciuda greutăţilor generate de creşterea cursului CHF din ultimii ani, au rămas buni platnici.

Stoparea calculului comisionului de risc/administrare se va aplica inclusiv pentru clienţii aflaţi în prezent în portofoliul Volksbank România şi care au semnat contracte de credit cu Volksbank România atât în lei, cât şi în euro şi USD. Returnarea va fi efectuată prin diminuarea creditului în sold care se va aplica la o dată ulterioară, după finalizarea programului de conversie pentru clienţii VBRO cu împrumuturi în franci elveţieni.

Horia Ciorcilă, preşedintele CA al Băncii Transilvania, a declarat: "Având în vedere creşterea agresivă a cursului CHF din ultimii ani şi pentru că aceasta a creat probleme sociale, ne angajăm, ca bancă, să venim cu soluţii. [...] Le mulţumim clienţilor Volksbank România pentru răbdare şi înţelegere. De asemenea, le spunem bun venit în familia Grupului Financiar Banca Transilvania! Îi aşteptăm cu produse BT în cele aproape 550 de sedii pe care le avem în ţară, iar într-o primă etapă le stăm la dispoziţie în unităţile Volksbank România".

(E.D.)

---

Actualizare 15:00 Banca Transilvania va anunţa astăzi detaliile tranzacţiei

Banca Transilvania (TLV) anunţă că a semnat astăzi documentele de perfectare a tranzacţiei privind achiziţionarea Volksbank şi urmează să actualizeze, până la finalul zilei, informaţiile cu privire la tranzacţie.

Acestea vor fi disponibile pe site-ul băncii, arată un raport transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

(Elena Deacu)

---

Banca Transilvania (BT) încheie, astăzi, tranzacţia de preluare a Volksbank, după cum ne-a spus Horia Ciorcilă, preşedintele BT, care ne-a spus că urmează să fie anunţate şi detaliile programului de conversie în lei a creditelor contractate în franci elveţieni (CHF).

Surse apropiate tranzacţiei ne-au precizat că Banca Transilvania va înapoia contravaloarea unor comisioane plătite de clienţi în cadrul acestor împrumuturi.

"După ce vor fi înapoiate unele comisioane, care vor rămâne eliminate, va rezulta un discount la sold consistent, pentru unii chiar mai mare de 30%", ne-au declarat sursele noastre.

Recent, Omer Tetik, directorul general al BT, a spus că nu există o soluţie unică pentru toţi clienţii cu credite în CHF, adăugând: "Clienţii au profiluri diferite şi pentru fiecare vom oferi soluţii diferite. Nu vom face o conversie la cursul istoric. Vom propune o conversie a creditelor din CHF în lei, la cursul actual, la care vom aplica un discount semnificativ. Pentru unii, 5% poate să fie mult, iar pentru alţii, 20-25% poate să fie prea puţin. Scopul nostru este reducerea expunerii toale a clienţilor şi a ratelor lunare".

Anul trecut, când abia apăruseră unele informaţii legate de programul Volksbank de conversie a creditelor în CHF, Nicolae Cinteză, directorul Direcţiei de Supraveghere din BNR, aprecia, în cadrul unui interviu: "Dacă această decizie va fi adoptată, cred că este cea mai inteligentă hotărâre luată anul acesta (n.r. 2014) în sistemul bancar".

Volksbank este una din băncile care au acordat cele mai multe credite în franci elveţieni, în perioada 2007-2008, în prima jumătate a lui 2014 banca vânzând pachetul de credite neperformante în valoare de peste jumătate de miliard de euro.

Această instituţie financiară este singura care a anunţat că va converti în lei împrumuturile în CHF, aplicând un discount la sold, banca îngheţând, în ianuarie, cursul francului elveţian pentru clienţii cu credite în CHF.

Banca Transilvania, a treia mare bancă din România în funcţie de active, a semnat angajamentul ferm pentru achiziţionarea a 100% din acţiunile Volksbank România în decembrie anul trecut, urmărind să ajungă pe locul doi în sistemul bancar românesc, după cum a spus Horia Ciorcilă, în urmă cu câteva luni.

Banca Transilvania a anunţat un profit net de 101 milioane euro, anul trecut, în creştere cu 19,5% faţă de 2013, pe fondul unor venituri operaţionale de 1,99 miliarde lei şi a unor cheltuieli operaţionale de 836 milioane de lei.

Potrivit reprezentanţilor băncii, în acest an instituţia se va concentra pe finanţarea afacerilor din domeniile producţiei, exportului, agriculturii, din sectorul medical, IT&C, precum şi pe proiecte cu finanţare europeană.

La 31 decembrie 2014, soldul creditelor BT era de 20.020 milioane lei, iar resursele atrase de la clienţi au ajuns la 30.046 milioane lei, raportul credite-depozite fiind de 66,6%, conform raportului pe 2014.

Banca Transilvania este a treia mare instituţie de credit din România, cu o cotă de piaţă, la finele anului trecut, de 9,7%.

După preluarea Volksbank, Banca Transilvania va ajunge la o cotă de piaţă de circa 15%.

Activele BT se ridică la 7,7 miliarde de euro, iar cele ale Volksbank - la 2,9 miliarde de euro.

Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a declarat, recent, că Volksbank a fost întotdeauna o instituţie cu probleme şi că "s-a negociat puternic pentru ca activele Volksbank să fie vândute la o valoare la care Banca Transilvania să mai poată recupera ceva, dacă se poate vorbi de recuperare".

Şeful Băncii Naţionale a României a precizat: "Volksbank a fost o bancă cu probleme în România şi, în limitele în care putem să vorbim despre o singură bancă - v-am spus că avem limite severe să discutăm de o singură bancă -, pot să vă confirm acest lucru.

Problemele s-au legat de sus, de la managementul băncii, la asumarea riscurilor, la implicarea masivă în creditarea în valută şi până la final. Deci, soluţia lor a fost vânzarea băncii la un preţ cu discount. (...) Mai mult de atât nici nu cred că este bine să aflaţi de la BNR".

Volksbanken-AG este una din băncile care nu au trecut testele de stres efectuate anul trecut de BCE. Conducerea instituţiei aprecia, după anunţarea rezultatelor testelor de stres, că acestea nu reprezintă o surpriză: "Consiliul de Administraţie al Băncii a menţionat cu alte ocazii că Asociaţia Volksbank va avea nevoie de fonduri suplimentare în următorii ani, stare de fapt subliniată de testele de stres. Alături de autorităţi, Österreichische Volksbanken-AG va concretiza planurile sale pentru restructurarea Asociaţiei, care au fost prezentate la începutul lui octombrie. Scopul este de a pune fundaţia şi de a stabili cadrul care va da un viitor de succes Asociaţiei Volksbank".

La rândul lor, reprezentanţii Volksbank România spuneau că testele de stres nu au niciun impact asupra subsidiarei din ţara noastră, apreciind: "Volksbank România este o bancă puternic capitalizată, cu o rată de solvabilitate de 17,8% (la sfârşitul lunii septembrie 2014), peste cerinţele minime impuse de reglementările locale (10%). Încă un element important de menţionat este faptul că testele BCE nu au avut în vedere măsurile adoptate în 2014, care au vizat reducerea portofoliului de credite neperformante sau restructurarea planificată a Asociaţiei Băncilor Volksbank, acestea având loc după data la care s-au încheiat testele, respectiv 31 decembrie 2013".

Sursele citate au ţinut să menţioneze că Volksbank România are o structură a acţionariatului "diversificată şi solidă", respectiv VBAG - 51%, BPCE - 24,5%, DZ Bank - 16,36% şi WGZ Bank - 8,14%.

Opinia Cititorului ( 18 )

  1. As dori un mare like pentru prea-bunul si ilustrul conducator, Mugurel. cel care cu mana lui de conducator citit sub influenta marxista a reusit performanta (caci este o performnta) sa limiteze creditele in perioada de criza (ex: limitare grad indatorare, introdus plafon de garantare vs risc valutar, credite de consum pe maxim 5 ani, rezerva minima valutara ridicata, etc; toate astea adancind practic efectele crizei) si sa stimuleze creditarea pe timp de boom economic (grad mare de indatorare, credit cu ci, norme si politici de rezerva valutara relaxata, mai multe tampenii, etc).

    Daca cele de mai sus se pot pune pe seama unei gandiri si guvernari marxiste in timpul democratiei si mai ales pe seama prostiei, (a lor si a noastra ca i-am ales), cu acest acord de fuziune intre vbk si bt, bnr as putea spune ca se detaseaza constient si clar in favoarea salvarii aparentelor sistemului bancar si direct in detrimentul clientilor pf (baza economiei, oricare ar fi ea). Deci bt cumpara, in detrimentul persoanelor fizice de la vbk cu 2,6 si vinde la aceste persoane fizice cu 3,7 deci 40% in plus. Totul pentru stabilitate si imagine. El ar spune ca este economia de piata insa in lumina celor de mai jos, este nimic altceva decat o alta gafa. 

     

    Domnu Mugurel a dat aviz favorabil fuziunii, pentru a proteja imaginea sistemului bancar, pentru ca o banca in faliment nu suna bine. El a cunoscut faptul ca VBK este fortata de ECB ca pana in dec.2014 sa faca exit si se pregatise operatiunea iceberg (conversie la 2,6 , documente trimise la bnr) insa rezultatul nu era foarte sigur, Pentru ca, daca operatiunea nu iesea, exista posibilitatea falimentului vbk. In situatia respectivei oferte, exista riscul de a ramane clienti cu sold in chf si in lipsa unui cumparator a acestor credite, aparea o urma de faliment, o masura mai mult tehnica, pentru a scapa de contracte. De mentionat ca vbk nu castiga nimic din aceasta tranzactie cu bt, caci termenii de pret sunt f apropiati insa a castigat suportul bnr si lichiditatea asigurata de o banca de renume. 

    Falimentul unei banci din top 5, da rau pe cv-ul unui guvernator, asa ca Mugurel nu a gandit prea mult intre oferta bt care presupune accentuarea poverii clientilor finali, prin adaugarea unei marje comerciale de app 40% si pastrarea imaginii. Pana la urma si imaginea si stabilitatea sistemului, toate au un cost. Suportat de clienti, persoane fizice', normal. Costul este aproximativ 40% din credit. Aia e, caci nu puteti intelege nici daca va deseneaza cineva ! 

    Poate spuneti ca asa au facut si bancile centrale din USA si EU in timpul crizei, insa, ce nu stie ilustrul marxist din era economiei de piata este ca in alte tari, au fost sacrificati investitorii, actionarii bancilor, care sunt srl-uri sau fonduri de investitii, adica societati care dispun de sume de bani si risca pentru multiplicarea lor.adica sume cumva predispuse riscului, adica pentru dvs, M, mai explicit: banii suplimentari disponibili, adica deja existenti a unei institutii sau persoane, dupa ce se intretine si mananca. Acesta este riscul investitorilor, respectiv al bancilor, a srl-urilor si of-shour-ilor ca investitori. Acestia sunt sacrificati, nu indivizii. 

     

    Persoanele fizice reprezinta mai mult decat neste speculatori sau investitori, reprezinta baza economiei nationale, aceea pe care dvs, pentru costumul nepatat, o subminati cu baza legala. Ei reprezinta baza a consumului de pe urma careia se aduce plus valoarea, si care in prezent si-a amanetat partea suplimetara viitoare de venit (adica, pt dvs: cea care nu este) unor investitori pe care, repet, nu-i lasati sa recunoasca greseala unei investitii ce nu genereaza plus valoare. Caci daia a picat. 

    Greu de digerat mai ales faptul ca ei, investitorii recunosc si vor sa plateasca si dvs va opuneti intr-un mare stil, domnule ilustru conducator, pentru imagine. Sa stiti ca daca aceste credite ar pica, persoanele fizice ar lua alte credite si ar folosi banii in ceva ce ajuta sistemul, care aduce plus valoare cu adevarat si am outea creste impreuna, fiecare platind partea lui de vina. Asa, cum propuneti, ramanem cu inestitii ce nu aduc un plus. Doar o piatra in plus in mersul economiei.  

    Sa stiti ca daca persoanele fizice nu evolueaza bine financiar atunci nici economia nu va vedea ceva exploziv. Nu va invinovatesc pt ca nu intelegeti.Aia e.  

    Mai mult, ca sa intelegeti ce mult conteaza pf-urile: guvernele fiecarei tari, si nu bancile nationale, in eu si sua, au validat legi pentru persoanele fizice ca sa beneficieze de protectie vs investitori. Se numeste legea falimentului personal, tocmai ca protectie, asa incat, daca garantia este mai mica decat valoarea creditului, poti cere faliment si creditul se sterge, urmand sa fii inscris ca rau platnic. 

    Va multumim, domnule Mugurel, pentru sacrificiul pe altarul natiei vesnic recunoscatoare si atitudinea pro-activa, management si implicarea de care dati inca o data dovada, catre izbavirea Romaniei prin imaginea nepatata a sistemului bancar ! ( PS: aveti grija la costum... ca e de matase) 

    As mai putea adauga neste subiecte la care as dori sa reflectati de pe acum, dnle M, cu intelepciunea dvs: 

    - cursul valutar eur/ron este unul fortat in neste limite ce nu sunt sustenabile economic si pot duce la urmatorul dezastru financiar pt romani. Daca cursul valutar este tinut artificial, peste cativa ani, daca trecem la euro, va fi urmatorul haos. De ce tine Mugurel cursul eur on artificial ? simplu : inflatie mica face ca scaunul lui sa fie unul sigur si cald. Vorbim altadata despre viitorul crah financiar al monedei RON. asta pt ca e in viitor si noi suntem mai presati acum de urmatoarele rate. 

    - Ce ne facem cu cei ce vor sa schimbe creditele din chf in ron ? O sa ii mai tepuiti inca o data peste cativa ani, odata cu trecerea la euro ? 

    - nu va creati o iluzie privind capacitatea bnr de rezistenta financiara. un singur mare investitor din afara poate crea un haos cu Romania, mai mare decat criza insasi, cu sau fara opozitia lui Mugurel cel voinicel; 

    Cu stima, 

    1. Esti foarte bun, omule!

      bai vinny lasa minciunile; BNR a urcat RMO in valuta la 40% inca din 2006, pentru a scumpi creditele in valuta si a limita hamesitii implicati in creditare (banci si clienti) sa se intinda mai mult decat le era plapuma, mai ai exemple de RMO asa ridicate in acea perioada ?

      vinny,sa inteleg ca si tu ai un credit in CHF?

      in conditiile unor plati anticipate (nu mai conteaza sursa ci ritmul cardic la deciziile Bancii Elvetiei ! VB a exclus fara jena orice posibila negociere a vre-unui comision (de risc, de rambursare anticipata, etc). Ca si actionarul minoritar, pers.fizica care a contractat un credit nu era nici macar auzita, dar sa mai primeasca un raspuns la vre-o adresa scrisa! Daca se acorda facilitati la creditele acordate in 2006,7,8...atunci sa beneficieze toata lumea de ele! Si cei care le au, si cei care s-au refinantat, si cei care au platit anticipat. In tara asta pierd numai cei corecti?

      vinny, alo vinny...aici...uita-te aici..esti dus rau tata.

      daca nu te superi, nu am gresit cu nimik. e simplu: BT a mancat din discounturile acordate de vbk. cu coplicitatea si insistentele lui mugurel. BT nu aduce nimic clientilor vbk. vbk a adus discount de peste 32% iar bt propune 22,5. ca sa nu mai zic de curs, care intre timp a explodat cu peste 10%.

    oferta BT este de toata jena... nimeni nu va da inapoi comisioanele incasate deja.

    Volksbank venea cu 35% la cursul 3.8 , iar BT vine cu 15% la 4.23....  

    halal oferta ... este de toata jena si se dovedeste inca o data ca bancile nu fac nimik altceva decat sa traga pe spatele clientilor captivi.. 

    1. Ok, deci e de c.... Din pacate acest c... e prajitura cea buna oferita pana acum. Intre timp si Aursf a venit la negocieri cerand mici modificari fata de propunerea legala Valcov, net inferioare ofertei BT. Eu am credit Piraeus si m-as bucura sa primesc 25%, chiar daca asta insemna 10% anul trecut

    Intreb: daca CHF era azi 1.80 RON in loc de 4.20 RON oare bancile isi dadeau in judecata clientii?

    1. Nu, daca scadea atat cursul crestea liborul. Plus ca isi puteau creste marja. Nu mai tremura de grija bancilor, sunt acoperite in orice situatie.

      Daca pui o asemenea intrebare stupida, este clar cat te poate duce capul. Ce nu inteleg, de ce tii cu tot dinadinsul sa si semnalizezi pe forum.

      Daca baba avea un [...]...

      se ducea la razboi! 

      Dar daca atunci cand am contractat dobanda era 6,5% cu LIBOR 2,8% acum cand LIBOR este -0,9% cam ce dobanda ar trebui sa am?Raspuns banca 6%.

      Perfect e matematica curata.

      Nu mai banui. In 2008-2009 bancile trimiteau de zor scrisori clientilor prin care le spuneau ca din cauza.crizei si problemelor lor creste marja cu 2-3 procente. Bineinteles, daca nu acceptai, aveai dreptul sa returnezi integral creditul.

      Si acele scrisori erau ilegale dati in judecata.

    Drept multumire, imi voi transfera cardul de salariu la BT

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
Apanova
BTPay
Boromir

Curs valutar BNR

06 Mai. 2021
Euro (EUR)Euro4.9266
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0881
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4961
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6915
Gram de aur (XAU)Gram de aur235.7106

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Tohani
Cotaţii Emitenţi BVB
Concurs de idei de afaceri inovative ”Money is Funny” – ÎNSCRIERI
Cotaţii fonduri mutuale
Energy CEO forum awards
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro