Banca Transilvania, profit cu 30% mai mare, la nouă luni

F. A.
Bănci-Asigurări / 29 octombrie 2012

Profitul net al Băncii Transilvania (BT) este mai mare cu 30% - de 265,43 milioane lei - la finalul lunii septembrie, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, se arată într-un comunicat de presă remis Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Profitul brut este de 274,82 milioane lei, faţă de 253,98 milioane lei, înregistrat la 30 septembrie 2011.

Veniturile operaţionale ale BT au ajuns la 1.157,53 milioane lei, fiind cu 13% peste valorile înregistrate la 30 septembrie 2011.

La sfârşitul trimestrului trei din acest an, cheltuielile operaţionale BT au fost de 616,97 milioane lei, faţă de 548,34 milioane lei, înregistrate în aceeaşi perioadă a anului trecut, se arată în comunicat.

Cheltuielile nete cu provizioanele pentru active, alte datorii şi angajamente de creditare au fost de 265,73 milioane lei, comparativ cu 219,46 lei, cât a fost valoarea înregistrată în aceeaşi perioadă a anului precedent. Cheltuielile nete cu provizioanele din activitatea de creditare au fost de 277,62 milioane lei, comparativ cu 195,07 milioane lei, la finalul lunii septembrie 2011, se mai precizează în comunicatul de presă.

Activele bilanţiere ale BT sunt, la sfârşitul lunii septembrie 2012, de 29.009,97 milioane lei, cu 12% mai mari faţă de 31 decembrie 2011.

Portofoliul de clienţi BT este în creştere, la 30 septembrie 2012, banca având 1.558.639 clienţi activi, comparativ cu 1.458.022 clienţi activi în anul precedent, se mai arată în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0422
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4152
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3743
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9763
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.4646

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
aiiro.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb