Băncile americane i-au solicitat Oficiului Controlorului Valutar (OCC), o agenţie federală din Statele Unite responsabilă cu supravegherea instituţiilor de credit, să pună la punct standarde federale cu privire la furnizarea de servicii bancare, standarde care ar urma să aibă prioritate în raport cu regulile impuse de autorităţile de la nivelul statelor, spun surse citate de Reuters, conform Agerpres.
În special marile bănci fac lobby pentru reglementări uniforme la nivelul SUA în care să fie precizate cum pot fi acordate credite, cum pot fi emise obligaţiuni sau furniza servicii bancare, în paralel cu limitarea puterii statelor americane asupra operaţiunilor lor, au precizat sursele care au dorit să îşi păstreze anonimatul.
Acest apel pentru standarde naţionale face parte dintr-un efort mai amplu al industriei bancare americane de a obţine condiţii mai favorabile din partea administraţiei Trump. Modificările solicitate ar face mai uşoară viaţa băncilor, susţin sursele. De asemenea, ar limita puterea statelor de a perturba operaţiunile băncilor cu reguli care vizează aşa-numita ”debanking”, un termen care se referă la practica băncilor de a refuza sau limita serviciile financiare pentru anumiţi clienţi, în funcţie de credinţele lor religioase sau politice. Anterior, o serie de state americane au pedepsit băncile şi le-au interzis să deruleze operaţiuni în funcţie de credinţele clienţilor.
”Susţinem în mod ferm dreptul de preemţiune al standardelor federale şi credem că o legislaţie federală privind accesul corect ar fi o măsură prudentă pentru a răspunde la închiderile de conturi în toate statele”, a anunţat Bank Policy Institute, o asociaţie reprezentativă din industria bancară.
Unele bănci susţin că standardele federale ar eficientiza regulile şi ar pune punct unui sistem vechi de câteva decenii în care există o dublă reglementare, atât la nivel federal, cât şi la nivelul statelor. Organismele federale de reglementare, în special OCC care supervizează băncile naţionale, au autoritatea de a devansa legislaţia statelor, dacă consideră că aceasta interferează cu operaţiunile şi supervizarea băncilor naţionale. Cu toate acestea, unii oficiali de la nivelul statelor americane spun că supervizarea băncilor este necesară pentru elaborarea de reguli concepute special pentru comunităţile locale şi protejarea consumatorilor. De asemenea, Conference of State Bank Supervisors (CSBS), un organism al supervizorilor bancari din toate cele 50 de state americane, a susţinut anterior că o structură duală este de importanţă capitală pentru siguranţa şi stabilitatea, protecţia consumatorilor şi pieţe competitive, iar existenţa doar a unei structuri federale ar putea modifica asta.
Instituţiile financiare sunt criticate în mod frecvent de mediul politic pentru rolul lor în economie şi punctul lor de vedere cu privire la finanţarea unor industrii precum combustibilii fosili şi companii care produc arme. Statele au acuzat băncile că iau decizii politice care nu permit unor companii legitime să aibă acces la capital.
În replică, băncile susţin că ar trebui să li se permită să adopte decizii de creditare pe baza modelelor de business şi de toleranţă la risc.
Opinia Cititorului