Benjamin Netanyahu, absent în orele decisive ale atacului Hamas

Noile informaţii apărute în presa israeliană conturează o problemă mult mai gravă pentru premierul Benjamin Netanyahu decât disputa privind momentul în care premierul Israelului ar fi trebuit să fie avertizat înaintea atacului Hamas din 7 octombrie 2023: chiar după ce atacul începuse şi după ce fusese informat oficial despre invazie, reacţia sa pare să fi fost surprinzător de lentă. O investigaţie prezentată de Channel 12 şi relatată astăzi de site-ul The Times of Israel arată că Netanyahu ar fi rămas, potrivit agendei sale, la reşedinţa sa din Caesarea cel puţin două ore după declanşarea atacului din 7 octombrie 2023, că nu şi-ar fi contactat principalii responsabili ai securităţii în acest interval şi că prima evaluare formală a situaţiei la cartierul general militar de la Kirya a început abia la ora 9:55, la aproape trei ore şi jumătate după debutul asaltului Hamas.

Potrivit documentelor prezentate chiar de biroul premierului, Netanyahu a fost alertat la ora 6:29, momentul în care ofensiva Hamas era deja în desfăşurare. Biroul său susţine că premierul a plecat de la reşedinţa din Caesarea la ora 7:30, întârzierea fiind explicată prin timpul necesar pregătirii coloanei oficiale, şi că ar fi ajuns la cartierul general Kirya din Tel Aviv la ora 8:00. Chiar această versiune oficială conţine însă o discrepanţă: documentele Shin Bet indică ora 8:22 pentru sosirea premierului. Channel 12 a prezentat însă alte date, nepublicate până acum, din agenda lui Netanyahu, potrivit cărora acesta ar fi ajuns la Kirya la ora 9:00, iar o sursă calificată de postul israelian drept credibilă susţine că sosirea s-ar fi produs chiar la 9:30. În acest scenariu, Netanyahu nu ar fi părăsit Caesarea înainte de 8:30-9:00.

Diferenţa nu este una minoră. La ora 6:29, când Netanyahu a fost informat, atacul Hamas nu mai reprezenta o ipoteză formulată pe baza unor informaţii fragmentare de intelligence. Era o realitate militară. Mii de atacatori treceau frontiera din Gaza, localităţile israeliene erau atacate, iar civilii şi militarii israelieni se aflau deja în mijlocul celui mai grav atac suferit de Israel de la înfiinţarea statului. Cu toate acestea, potrivit Channel 12, după ce secretarul său militar l-a trezit la 6:29, Netanyahu nu i-ar fi telefonat nici şefului Statului Major, nici celorlalţi şefi ai structurilor de securitate şi nu ar fi discutat cu aceştia până când a ajuns la Kirya.

Mai mult, prima evaluare formală a situaţiei condusă de Netanyahu la cartierul general militar a început abia la ora 9:55, potrivit programului făcut public chiar de biroul premierului. Separat, postul public de radio Kan a relatat că Netanyahu nu a vorbit cu şeful Statului Major al IDF, Herzi Halevi, decât în jurul orei 9:45, adică la peste trei ore după ce fusese informat despre atac. Biroul premierului a contestat prezentarea făcută de Kan, dar programul pe care l-a publicat pentru a demonstra că informaţiile sunt incorecte a confirmat, în esenţă, că prima discuţie cu Halevi a avut loc cu puţin înainte de ora 10:00.

Contrastul cu comportamentul ministrului Apărării de atunci, Yoav Gallant, este relevant. Channel 12 afirmă că Gallant a ajuns la Kirya la ora 7:30, aproximativ o oră după ce fusese alertat. Gallant locuia la Amikam, la aproximativ 80 de kilometri de cartierul general militar, în timp ce reşedinţa lui Netanyahu din Caesarea se află cu aproximativ 20 de kilometri mai aproape de Kirya. Cu alte cuvinte, ministrul Apărării, aflat mai departe de centrul de comandă, ajunsese deja acolo într-un moment în care, potrivit noilor informaţii, premierul ar fi putut fi încă la domiciliu.

Această cronologie trebuie analizată împreună cu dezvăluirile prezentate de BURSA în articolul „Un fost şef al IDF îl contrazice pe Netanyahu: biroul premierului ştia de atacul Hamas”.

Citeşte Un fost şef al IDF îl contrazice pe Netanyahu: biroul premierului ştia de atacul Hamas

Gadi Eisenkot, fost şef al Statului Major al IDF şi fost membru al cabinetului de război, afirmă că biroul premierului primea încă din jurul orei 3:30 informaţii despre activităţi neobişnuite în Gaza, informaţii care circulau deja la nivelul conducerii armatei şi al Shin Bet. Întrebat dacă responsabilul pentru informaţii al lui Netanyahu avea acces la asemenea date înaintea atacului, Eisenkot a răspuns categoric că da. Informaţia respectivă arată că aparatul aflat în subordinea premierului israelian nu era complet lipsit de informaţii. Biroul lui Netanyahu recunoscuse deja anterior că responsabilul său pentru intelligence primise un mesaj militar privind activităţi suspecte ale Hamas cu aproximativ trei ore înaintea atacului, însă acesta nu i-ar fi fost transmis premierului deoarece nu fusese formulat ca avertizare urgentă.

Privite împreună, cele două episoade produc însă o succesiune dificil de explicat exclusiv prin eşecul structurilor militare şi de informaţii, succesiune care slăbeşte argumentul folosit de Netanyahu potrivit căruia rezultatul ar fi putut fi diferit dacă responsabilii militari l-ar fi trezit în timpul nopţii. Premierul a declarat de mai multe ori că, dacă ar fi aflat despre indiciile privind un posibil atac, ar fi ordonat imediat mobilizarea IDF şi a Forţelor Aeriene. Dar comportamentul atribuit lui după ora 6:29 oferă criticilor săi un contraargument puternic: atunci nu mai era vorba despre indicii, presupuneri sau evaluări greşite ale serviciilor, ci despre o invazie aflată deja în desfăşurare. Iar relatările Channel 12 şi Kan indică faptul că reacţia premierului la această certitudine nu a avut caracterul „imediat” pe care Netanyahu spune că l-ar fi avut în faţa unei simple avertizări nocturne.

După dezvăluirea potrivit căreia Netanyahu a discutat cu şeful IDF abia după aproximativ trei ore, October Council, organizaţie care reprezintă supravieţuitori ai atacului, familii îndoliate şi foşti ostatici, a arătat că în acel interval numeroşi israelieni erau încă în viaţă, ascunşi în camere de securitate, răniţi sau aşteptând intervenţia armatei. Consiliul consideră că tocmai aceste ore trebuie investigate minut cu minut de o comisie de stat independentă: cine ştia, cine a sunat, cine a dat ordine şi cine nu a făcut-o.