Bîlbîieli cu ştaif

Dacă ar fi să te iei după tonul şi morga ”discursului politic” al mai marilor din politichia de la Bucureşti, ai zice că însuşi Gaston Bachelard a coborît din tramvai la Cişmigiu şi s-a apucat să cuvînteze despre ”Complexul lui Caron” în Grădina Primăriei. E subţire, tată...scris, adică zis, adînc! Consultări, preconsultări, sentinţe şi presentinţe, schiţe, desene şi tablouri votive, şti...colea... de poziţie, mesaje şi apropouri codificate, vizite de taină la ceas de noapte, pe la palate, vile şi boschete. Ce mai....tot tacîmul. Se rup băieţii în figuri la politică de zici că sunt toţi ” Nadia” la bare inegale, sol şi bîrnă, deodată, plus sărituri....de la platforma de zece metri. Care mai de care mai băţos, mai ”dăştept” şi mai năclăit de viziuni!

Omul de la Cotroceni, spre exemplu, are certitudini. Toate probabile! Probabil că sigur nu o să fie alegeri anticipate! De ce? Pe ce se bazează? Soluţia constituţională a alegerilor anticipate după căderea guvernului pe moţiune de cenzură este cît se poate de clar precizată în Constituţie. Dacă partidele vor să împingă într-acolo o pot face, iar Preşedintele nu poate să împiedice acest curs, nici dacă rezolvă din cap, deodată, trei probleme de olimpiadă internaţională de matematică! Că parlamentarii nu au niciodată chef să plece din raiul traiului ăl bun, pe banii babachii, al lenei plătite regeşte, al privilegiilor şi traficului bănos de ”confluenţă”, că nu vor nici neam să se ducă la electorat, înainte de soroc, cu mîna întinsă după alte voturi, asta o ştie oricine. Sigur, Preşedintele României poate ”să ducă muncă de convingere, de la om la om, cu ”liderii politici” şi cu adevăraţii ”stîlpi ai puterii” din România, ca să nu se ajungă la urne. Dar, de aici şi pînă a clama din foişorul de la Cotroceni, fără să te întrebe nimeni de vorbă, că nu vor fi alegeri anticipate, e un drum. Lung şi plin de hîrtoape, ca mai toate drumurile din România, pe care Nicuşor este doar un călător, ca oricare altul! Unul care ştie că alegeri anticipate înseamnă o nouă majoritate parlamentară, nu PSD plus PNL şi alţii, ci AUR plus PSD şi...gata! Iar prioritatea nr. 1 a unei asemenea majorităţi este scoaterea la pensie înainte de vreme a lui Nicoşor Cotroceneanul. Simplu, ca bonjour. De unde şi grija înspăimîntată a actualui Preşedinte, nu cumva să nu se ajungă acolo.

Şi PSD-ul ştie ce are de făcut: l-au aşezat cu binişorul sub copac pe Grindeanu, cu gura larg căscată, aşteptînd să-i cadă ăluia para....în gură! Aia mălăiaţă! Adică, funcţia de premier, prin ”bunăvoinţa” cotroceneanului şi ca efect al tradiţionalei alianţe a PSD cu oricine vrea la guvernare alături cu ”social-democraţia”. Prin urmare, e gata să dea votul de investitură ”Noului Gatsby cel Mic”, de Dîmboviţa. Ei sunt gata de orice! Păi, n-au fost aşa de cînd se ştiu?! Au fost! De ce n-ar fi şi acum! Orice variantă e bună pentru ei, dacă Bolojan dispare definitiv din orice soluţie a ecuaţiei. Nu mai e în domeniu! De soluţii, vreau să zic. Dacă vrea să pască în cîmpul numerelor imaginare, n-are decît, la alea reale nu se mai califică. Întrebarea, totuşi, persistă: de dragul ”înaltelor interese ale patriei” ar putea accepta PSD-ul o soluţie în care să încapă, totuşi, şi Bolojan? PSD-ul este un partid cu viziune largă, elastică, de ce nu s-ar putea întinde chiar şi pînă acolo?! Cred că limita este dată de funcţie. Orice merge, la urma urmei, dacă fotoliul de prim-ministru e la PSD. Bolojan n-are decît să fie, acolo, vreun secretar de stat pe la ministerul florilor de şi apelor de mare strecurate, al culturii....de păpădie, mă rog...undeva după etcetera! Dacă vrea, la o adică, PSD-ul îi poate face şi hatîrul ăsta. Dacă nu, rămîne cum am vorbit în tren. Cealaltă întrebare cu miezul în PSD este dacă se poate face o formulă de guvernare care să primească votul de investitură în actuala configuraţie parlamentară, fără ca din ea să facă parte şi Grindeanu et co? Calculele, chiar şi cele elementare, arată că nu se poate. Cu toate acestea, la bursa zvonurilor cotroceniste cineva a avut grijă să arunce pe piaţă şi această variantă. Oare de ce? Doar ca să bage spaima în ”social-democraţi” şi să le slăbească postura de ”negociere”. Nu-i exclus, dar e prea subtil pentru practicile politice ale epocii pietrei neşlefuite, de la Bucureşti. Om vedea!

PNL-ul nu ştie încă ce vrea şi nici ce poate. Vrea, în schimb, ceea ce nu poate şi habar nu are de ce vrea. ”Ordinul de zi pe unitate” este clar, cel puţin într-o privinţă: nu rupe nimeni rîndurile. Pe ”compănii”, plutoane şi grupe, toată suflarea merge ...înainte! Totul este să vedem cine se rupe de căruţă: PNL-ul de Bolojan, sau Bolojan de PNL. Marele corifeu a şi dat pe goarnă că are pregătită o soluţie politică de rezervă, o ”forţă de dreapta”, care dă şi cu stînga şi cu dreapta, dă cu orice nimereşte, doar Bolojan să fie ”fruncea”. În sfîrşit, USR este tot una cu Bolojan şi Bolojan cu USR. Nici un mister, aici. Mai rămîne UDMR care ascultă cuminte de mesajele care vin de la.....de acolo de unde vin ele... pentru a ocupa locul care îi este rezervat, mereu, fără excepţie, la masa privilegiilor guvernării. Cam asta-i tot!

Şi, cu Caron, cu complexul lui, cu Bachelard cum rămîne? Ei, rămîne aşa cum a căzut, că nici Bachelard ăsta nu le ştia pe toate. De aceea a împrumutat şi el copios de pe unde a apucat. De la Baudelaire, de exemplu: ”O moarte, bătrîn căpitan, e timpul! Să ridicăm ancora!”