Noi şi "vechile regimuri”

Se petrece ceva în politica din România. Nu este ceva nemaivăzut înainte, dar proporţiile, acum, sunt ieşite din comun. Politica din România este bântuită de fantomele trecutului. Mă gândeam ce exemplu să aleg când, vorba tovarăşului Ion Iliescu, "viaţa a decis”. Abia ce am deschis laptop-ul să scriu acest editorial şi pe ecran a apărut o ştire. "Crin Antonescu atacă conducerea PNL la aniversarea de 151 de ani a partidului”. Este ca în filmele acelea cu strigoi. Crin Antonescu, un personaj politic îngropat de mult, acum prinde glas. Ce să mai comentezi?...

Alt titlu, tot din presa de azi: "Social-democraţii traversează o nouă Epocă Dragnea din punctul de vedere al popularităţii”. Asta cam aşa este. Alt titlu, ales aproape la întâmplare: "PNL are nevoie să-şi amintească modelul Brătienilor şi să formeze lideri, nu funcţionari”. Problema este că cel care spune asta este el însuşi un fel de funcţionar.

Ideea este simplă. "Trecutul este cu noi!”. Dar la ce ne foloseşte? România, la începutul anilor 1990, dorea să se rupă de "vechiul regim”. Dar iată că nu a reuşit să o facă de tot. Copiii şefilor Securităţii conduc acum ţara şi economia. Mai mult, acum avem mai multe "vechi regimuri”. În competiţie.

Am să vă arăt despre ce este vorba. Aveţi un telefon mobil prin preajmă? Deschideţi o aplicaţie de navigaţie precum Waze. Şi căutaţi acolo un nume de stradă. "Petru Groza”. Pentru cei mai tineri, să amintim că Petru Groza a fost una dintre cele mai abjecte slugi ale Moscovei. A avut un rol esenţial în instaurarea comunismului în România. De ce un asemenea personaj ar fi onorat azi este ceva ce mă depăşeşte cu totul. Şi totuşi... Iată ce spune Waze. Sunt străzi Petru Groza în Galaţi, Titu, Drobeta-Turnu-Severin, şi în localităţi mai mici. Ba chiar am găsit vreo două şi în Ungaria...

Înţelegeţi chestiunea... În loc să mergem înainte, ca societate, trăim cu semnele blestemate ale trecutului deasupra capului. Scandalos, unele sunt ale trecutului. Sovietic. Căutaţi pe versiunea în limba română a Wikipediei un articol numit "Monumente de război sovietice din România”. Acolo este o listă întreagă, cu fotografii. Unele au fost duse, cum era normal, în cimitire militare. Altele însă... Se întunecă mintea. Tronează în continuare în spaţii publice. Acesta pare să fie cazul cu monumentele ostaşului sovietic din Fălticeni, Miercurea Ciuc şi Paşcani. Ca scandalul să fie maxim, unele dintre monumentele sovietice încă poartă secera şi ciocanul. Ce au în minte acei primari?

După cum mă întreb ce are în minte primarul de la Sectorul 2 din Bucureşti. Acolo există într-un parc o statuie pe o alee. Acestea poartă numele lui Haydar Aliev. Acum ce facem, omagiem "vechiul regim” al altora? Individul a fost general KGB, un monstru care a condus Azerbaidjanul după "independenţă”, un personaj de o corupţie legendară. Acum ţara este condusă dictatorial de fiul lui, ceea ce explică darea de mână a ambasadei, care înţeleg că a plătit această şuşanea politică. Dar de ce suntem noi obligaţi să o acceptăm?

Vă spuneam că avem nu unul, ci mai multe "vechi regimuri” dintre care să alegem să tămâiem. Iată unul cu deosebire detestabil. La Costineşti există o stradă, înţeleg că este o stradă principală, nu una pitită la periferie, numită "Gheorghe Alexianu”. Individul a fost odios. Guvernator al Transnistriei în regimul Antonescu, el a fost responsabil pentru moartea a zeci de mii de oameni în lagărele din regiunea pe care o păstorea.

Dar ce spun eu? Căutaţi pe Waze străzi care poartă numele mareşalului Ion Antonescu. Acestea sunt, vorba biblică, Legiune... Una e la Râmnicu Sărat, alta la Turnu Măgurele, alta la Mărăşeşti. Pe hârtie, avem în ţara aceasta o lege care pedepseşte cultul criminalilor de război. Însă memoria regimului fascist este atent cultivată şi protejată de la cel mai înalt nivel al statului român.

Autorităţile locale, în special, au acest dar să ne catapulteze într-un trecut bizar, în nişte universuri paralele. Iată cazul bustului lui Mustafa Kemal Ataturk, unul dintre dictatorii Turciei. Acesta tronează de ani de zile... pe Calea Victoriei. Vedeţi ironia? Calea Victoriei se numeşte aşa în cinstea întoarcerii trupelor victorioase de pe front, în Războiul de Independenţă din 1877-1878. Şi tu pui acolo un bust cu turcul?

Alţii mizează pe ceauşism. Un deputat AUR are o postare în care îşi aminteşte cu nostalgie vremurile când, mic fiind, bunica lui îi făcea salată cu zarzavat din curte şi cu... bălegar de cal. Aţi citit bine. Dar de ce mă mir eu? Un sondaj din 2025 arată că două treimi dintre români consideră că Ceauşescu a fost un lider bun. Suspectez că salata cu bălegar de cal era mai populară decât mi-aş fi imaginat...

Terminăm - cum altfel? - cu extremiştii. Din aceştia avem o grămadă. De pe un profil de Facebook aflăm că "România nu este o ţară săracă. Ea trece de decenii întregi prin regimuri fanariote, este sărăcită!”. Ca să mă lămuresc cum, carevasăzică, am deschis un cronicar al epocii fanariote, pe Radu Greceanu: "Şi se sculară unii boieri cu nesaţ şi cu lăcomie mare, căutând nu dreptatea, ci folosul lor”.