Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, anunţă că, în urma unor discuţii cu toţi actorii implicaţi în domeniul energiei - de la producători, ANRE şi reprezentanţi ai bursei - autorităţile au căzut de acord asupra unor „puncte” care, odată implementate, ar putea duce la reducerea preţului la energia electrică pe termen scurt şi mediu. Acestea vor fi prezentate curând.
Ministrul a admis că România plăteşte unele dintre cele mai mari tarife din Europa din cauza unor decizii luate la nivel înalt, precum scoaterea din producţie a 7.000 MW energie în bandă, considerată „cea mai ambiţioasă ţintă de decarbonizare din Europa”. Acum trebuie găsite soluţii pentru reducerea preţurilor.
„Pentru a rezolva problema sistemic, am căutat, când am ajuns la minister, să văd cum am ajuns aici. Am adus la aceeaşi masă ANRE-ul, producători, furnizori, distribuitori ai energiei electrice, bursele, pentru a găsi o formulă prin care să scădem preţul. Trebuie ţinut cont de faptul că timp de 35 de ani aceşti oameni nu au stat la masă toţi, nu au lucrat împreună. Am reuşit ca după dezbateri interminabile, de zeci de ore, să cădem de acord asupra unor puncte care ar putea să ducă la reducerea preţului la energie pe termen scurt şi mediu. Aceste puncte le-am dezbătut şi în Guvern, ieri am căzut de acord pe o formă finală, iar săptămâna viitoare o să le prezint, împreună cu cei implicaţi, pentru că nu toate măsurile ţin de Ministerul Energiei”, a afirmat Bogdan Ivan.
El a precizat că proiecte abandonate sau blocate de zeci de ani, în care au fost blocate sute de milioane de euro, vor fi reluate pentru a creşte capacitatea de producţie a energiei electrice în bandă.
Ministrul a explicat că, după renunţarea la subvenţia pentru electricitate, facturile pentru 3,7 milioane de consumatori casnici aproape s-au dublat. „Este evident că pentru aproximativ 3,7 milioane de consumatori din România care consumau, în medie, sub 100 kWh şi aveau facturi în jur de 70 de lei, acum au ajuns la 130-140 de lei”, a spus Ivan.
De asemenea, consumatorii cu venituri mici vor primi vouchere lunare de 50 de lei, sumă „care va acoperi o parte din această creştere”.
1. fără titlu
(mesaj trimis de Vîjeu el Condor în data de 29.08.2025, 21:10)
genul ăsta de comunicat prindea la populime în anii 90, astăzi nu mai votează nimeni PSD. Ínculții se identifică cu AUR, SOS, POT + Calinik !
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 30.08.2025, 09:31)
"Incultii" sunt aia care au votat aceeasi draci de zeci de ani care au facut tara asta praf, si incultii ciufuti ca tine care cred in puterea votului legitim in Romania. In Romania factiunile politice se aleg intre ele, iar numirile de top vin in plic de la servicii si ambasade.
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 30.08.2025, 11:57)
Daaa și Cristinela nu și-a făcut intervenții estetice, e naturală cum a născut-o masa.
CG nu s-a operat la genunchi în Austria ci s-a tratat cu zăpada.
2. Abia astept sa aud masurile
(mesaj trimis de anonim în data de 29.08.2025, 22:03)
Abia astept sa aud masurile pe termen scurt in conditiile in care piata europeana de electricitate nu e dezechilibrata de azi de ieri ci de minim 3 ani.
Adica, cei care contribuie cu energie proprie la Moldova si Ucraina o recumpara scump la ora de varf... o afacere care este aruncata in facturile consumatorilor din Romania. UE se face ca nu vede, rezumandu-se la vorbe goale si cam atat.
3. Din ce în ce mai roșie
(mesaj trimis de Ciuma Roșie în data de 30.08.2025, 00:31)
Un pafarist care îi este greu să facă diferența dintre volt și watt, la fel de arogant ca știuca lui Grindeanu.
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 30.08.2025, 09:38)
Si Burduja cum era? Ne mintea ca avem cele mai mici preturi - desi chiar si plafonate erau mari + ca statul subventiona preturile prin plati directe la furnizori. Cum se face ca avand costuri mari de tot (chipurile) aceste companii de productie si distributie au inregistrat profituri record? PNL a inceput cu Ludovic Orban 'liberalizarea' asta de jungla, iar PSD-ul ne spune ca vin cu solutii DUPA ce preturile au explodat. E ca si cand detonez un bloc, apoi vin cu scartaitoare si vopsea ca sa 'remediez'...
3.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 30.08.2025, 10:20)
Burduja mintea frumos, gen Stanford.
El zicea ca vrea sa exportam energie in toata Europa si noi importam la greu ca nu putem asigura consum propriu
3.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 30.08.2025, 11:59)
Desteptii astia nu sunt in stare sa termine centrala de la Iernut și nu o vor termina nici în următorii 5 ani.
3.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 30.08.2025, 17:41)
Nici Rastolnita
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 30.08.2025, 18:24)
Rezolva partial probleme pe care tot ei le-au creat.