Bursa din Varşovia începe calcularea indicelui bursier regional WIG-CEE

F.A.
Piaţa de Capital / 30 mai 2012

Bursa de Valori din Varşovia a început astăzi calcularea şi publicarea indicelui bursier regional, WIG-CEE, al Europei Centrale şi de Est, conform unui comunicat remis redacţiei.

Portofoliul indicelui poate include companii din Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, România, Slovacia, Slovenia, Ucraina, ale căror acţiuni sunt listate pe piaţa reglementată sau în cadrul sistemului alternativ de tranzacţionare administrat de Bursa de Valori din Varşovia.

"A fost intenţia noastră să creăm un index reprezentativ al economiilor din întreaga regiune a Europei Centrale şi de Est; credem că acest criteriu poate interesa investitorii instituţionali. Nu este o coincidenţă faptul că vom introduce indicele astăzi, atunci când Bursa de Valori din Varşovia găzduieşte la sediul central câteva sute de reprezentanţi ai pieţelor de capital europene", a declarat Ludwik Sobolewski, CEO al Bursei de Valori din Varşovia.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb