Comisarii Gărzii de Mediu Buzău au desfăşurat verificări ample în comuna Berca după ce au fost sesizaţi de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa cu privire la faptul că un buzoian făcuse o adevărată afacere din îngroparea molozului.
Conform primelor informaţii furnizate de poliţişti, bărbatul ar fi preluat deşeuri provenite din construcţii de la o firmă din municipiul Buzău, le transporta, în special seara pentru a nu risca să fie oprit şi verificat, iar odată ajuns la Berca, le îngropa.
Buzoianul şi trei societăţi comerciale sunt vizaţi de ancheta extinsă a poliţiştilor, cei din urmă sesizând şi autorităţile de mediu. Astfel, comisarii de mediu din Buzău s-au alăturat anchetatorilor şi au mers la Berca, unde au scos la iveală un adevărat atentat la mediu. În total, circa 100 de tone de deşeuri, în special provenite din construcţii, erau îngropate.
Carmen Ichim, comisar şef al Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu Buzău, a declarat: ”În urma unei solicitări înaintate de IPJ Buzău şi IPJ Constanţa, comisarii din cadrul GNM - CJ Buzău au participat la o acţiune de identificare a unor deşeuri rezultate din activităţi de construcţii ce au fost îngropate pe un teren neîngrădit (în suprafaţă de 4889 mp) din localitatea Berca, ce aparţinea unei persoane fizice. Reprezentanţii instituţiilor GNM si IPJ au constatat astfel că au fost îngropate pe acest teren, pe o suprafaţă de circa 100 mp şi 2 m adâncime, aproape 100 de tone deşeuri de construcţii periculoase şi nepericuloase, de către persoana fizică ce le-a şi transportat. În urma controlului efectuat de comisari, s-a stabilit că deşeurile rezultate din construcţii şi demolări provin de la efectuarea unor lucrări de execuţie, reparaţii curente la un imobil amplasat în Municipiul Buzău”.
În urma verificărilor s-a constatat că persoana vizată de control nu avea vreun document care să reglementeze activitatea pe care o desfăşura.
Comisarii din cadrul GNM - CJ Buzău au verificat atât documentele deţinute de generatorul de deşeuri din construcţii (societate care efectua lucrări de construcţii), cât şi de transportatorul deşeurilor şi au constatat că nu au fost respectate prevederile legale referitoare la deţinerea actelor de reglementare - Autorizaţie de mediu pentru transport deşeuri periculoase, nu există formular de transport conform Anexelor 2 şi 3 din HG nr. 1061/2008 privind transportul deşeurilor periculoase şi nepriculoase pe teritoriul României şi nu deţine contract cu o societate autorizată, în vederea colectării/stocării temporare/tratare/valorificare/eliminare, cât şi lipsa evidenţei gestiunii deşeurilor generate.
Pentru neconformităţile constatate, au fost aplicate şase amenzi, trei sancţiuni cu o valoare totală de 47.500 lei generatorului de deşeuri şi trei amenzi bărbatului din Berca, cel care a transportat molozul şi l-a îngropat. Sancţiunile au fost în valoare totală de 97.500 de lei. Totodată, au fost stabilite măsuri de remediere a deficienţelor constatate. De asemenea, poliţiştii au întocmit dosar penal.
Opinia Cititorului