Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au deschis şedinţa de tranzacţionare de azi în creştere.
Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, urca cu 0,03% în debutul şedinţei, fiind cotat la 5.324,23 puncte. BET-FI, indicele celor cinci societăţi de investiţii financiare plus Fondul Proprietatea, s-a apreciat cu 0,16%, la 24.449,20 puncte, în timp ce BET-C, indicele compozit al pieţei, a fost cotat la 2.996,68 puncte, după o creştere de 0,06% în deschiderea de astăzi.






















































