Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au închis şedinţa de tranzacţionare de azi în scădere.
Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, cobora cu 4,18% în finele şedinţei, fiind cotat la 4.816,10 puncte. BET-FI, indicele celor cinci societăţi de investiţii financiare plus Fondul Proprietatea, s-a depreciat cu 4,15%, la 22.039,52 puncte, în timp ce BET-C, indicele compozit al pieţei, a fost cotat la 2.709,28 puncte, după o scădere de 4,11%, în închiderea de astăzi.






















































