Camera Deputaţilor a adoptat „Legea Nordis”

A.B.
Politică / 12 noiembrie, 19:20

Camera Deputaţilor a adoptat „Legea Nordis”

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat miercuri, în calitate de for decizional, aşa-numita „Lege Nordis”, care limitează procentul maxim din preţul total pe care dezvoltatorii imobiliari îl pot solicita ca avans, în funcţie de stadiul lucrărilor, potrivit raportului comisiei de specialitate.

Noua reglementare prevede că dezvoltatorul poate cere un avans de cel mult 15% la semnarea promisiunii de vânzare sau cumpărare, 25% la finalizarea structurii de rezistenţă şi încă 25% la finalizarea lucrărilor de instalaţii. Sumele plătite de cumpărători vor fi depuse într-un cont bancar distinct, deschis pe numele dezvoltatorului imobiliar, iar fondurile vor putea fi utilizate exclusiv pentru proiectul respectiv, cu aprobarea dirigintelui de şantier, care va acorda semnătura pentru plată.

Deputatul PNL Florin Roman, unul dintre iniţiatorii legii, a declarat în plen că măsura „vine în beneficiul cumpărătorilor de bună credinţă, dar oferă şi dezvoltatorilor predictibilitate”. El a precizat că, dacă în forma adoptată de Senat dezvoltatorii puteau percepe un avans de până la 70%, varianta votată de Camera Deputaţilor reduce procentul total la 50%, repartizat pe etapele-cheie ale construcţiei.

„De asemenea, banii nu vor mai putea fi folosiţi pentru alte proiecte, ci doar pentru imobilul respectiv”, a subliniat Roman, adăugând că notarea în autorizaţia de construire pentru fiecare apartament va împiedica vânzarea unui număr mai mare de locuinţe decât cel autorizat.

Deputatul Relu Fenechiu a afirmat, la rândul său, că „este o lege bună pentru români” şi că adoptarea ei „repară greşeli trecute din piaţa imobiliară”.

Proiectul de lege urmează să fie transmis preşedintelui pentru promulgare.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. lege degeaba, mafia va gasi alte cai de escrocare de bani cu ajutorul guvernului, parlamentarilor si justitiei.

    fara compllicitatea astora si a notarilor nu ar reusi nimic nici pe legile vechi. 

    Ca toata harmalaia si haosul privind prescrptia speciala a fost generat de trunchierea articolului care definea cum se aplica prescriptia special! In sensul ca lipsea precizarea ca se reia prescriptia pentru acte noi care au fost comunicate inculpatului! Aici judecstorii au atras atentia si au dreptate :dupa mai bine de zece ani trec zeci de legi punctuale si nu s a propus o lege care sa aduca articolul la forma anterioara, chiar cu tot scandalul!

    Parlamentul,forul decizional ar trebui să prevină astfel de fapte ilicite din partea notarilor si al dezvoltatorilor imobiliari...practic cetățenii au fost furați de proprietatea privată garantata in constituie ca pe timpul naționalizărilor dar nu pentru stat ci pentru firma privata și reprezentații statului notarii.Aceste doua elemente și-au dat mâna inclusiv statul a treia parte care prin lipsa mecanismelor și prin ignorarea acestor probleme a reușit să se decredebilizeze masiv in ochii cetățenilor și al investitorilor imobiliari.Semnalul e clar statul e sat fără câini...și chiar dacă are câini de pază statul...acești câini mănâncă oile statului.

cristim.ro
digi.ro
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0893
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3849
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4481
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7849
Gram de aur (XAU)Gram de aur590.0719

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
hiperambrozia.com
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
le-chateau.ro
novaplus.ro
cpbucharest.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb