Ucraina - principalul stat beneficiar al activităţii CE din ultimul an
George MarinescuZiarul BURSA #Internaţional / 13 septembrie
George MarinescuZiarul BURSA #Internaţional / 13 septembrie
S.B.Internaţional / 4 iulie
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat marţi Elveţia din cauza respingerii unor cereri de reunificare a familiei ale unor refugiaţi, prin invocarea dependenţei acestora de ajutoare sociale, informează news.ro.
T.B.Internaţional / 4 iulie
Circa 996.000 de cereri de azil au fost înregistrate în 2022 în ţările europene, cel mai ridicat nivel după 2016, potrivit raportului anual al Agenţiei UE pentru Azil (EUAA), publicat marţi, informează AFP, conform agerpres.ro.
M.C.Miscellanea / 17 ianuarie
Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI) a înregistrat, anul trecut, 12.368 cereri de azil, conform Agerpres.
G.D.Internaţional / 11 ianuarie
Aproximativ 80% din azilanţii ajunşi anul trecut în Germania provin din Ucraina, a informat astăzi Ministerul de Interne de la Berlin, transmite Agerpres.
V.G.Internaţional / 26 decembrie 2022
Şefa agenţiei UE pentru azil, Nina Gregori, a declarat că se aşteaptă la creşterea continuă a numărului cererilor de azil în cadrul blocului, într-un interviu acordat grupului media german Funke, potrivit Agerpres.
V.G.Internaţional / 6 octombrie 2022
Austria, Serbia şi Ungaria au convenit astăzi, la Belgrad, să consolideze protejarea comună a frontierelor acestor ţări în faţa noii creşteri a migraţiei ilegale organizate de bandele de traficanţi, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.
V.G.Miscellanea / 8 august 2022
Peste 120 de cetăţeni străini cu şedere ilegală au fost descoperiţi, în ultima săptămână, de poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI), informează Agerpres.
George MarinescuZiarul BURSA #Macroeconomie / 16 martie 2022
S.B.Internaţional / 3 martie 2022
S.B.Miscellanea / 26 februarie 2022
G.BInternaţional / 28 decembrie 2021
G.U.Internaţional / 1 decembrie 2021
Comisia Europeană a propus astăzi ca Poloniei, Lituaniei şi Letoniei să li se permită să suspende unele dispoziţii ale dreptului de azil timp de şase luni, din cauza afluxului de migranţi din Belarus, relatează AFP, conform Agerpres.
G.BInternaţional / 1 octombrie 2021
Parlamentul polonez şi-a dat acordul, în cursul nopţii de joi spre vineri, pentru prelungirea cu 60 de zile a stării de urgenţă la frontiera polono-belarusă confruntată cu afluxul de migranţi, notează AFP, citată de Agerpres.
Octavian DanZiarul BURSA #Internaţional / 13 august 2021
Lumea stă mai nou sub semnul "valurilor". Nu s-au stins bine ecourile discuţiilor legate de începutul "Valului 4" al pandemiei de coronavirus, că un alt val răsare la orizont, la fel de problematic, la fel de ameninţător.
G.BInternaţional / 20 iulie 2021
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat astăzi Bulgaria pentru că a trimis înapoi în Turcia, fără a-i examina cererea de azil, un jurnalist turc critic la adresa puterii de la Ankara, relatează AFP, citată de Agerpres.
G.BInternaţional / 23 mai 2021
George Marinescu
F.A.
Cornel Codiţă
A.V.
O.D.
O.D.
![]() | 4.9675 |
![]() | 4.6709 |
![]() | 5.1538 |
![]() | 5.7134 |
![]() | 289.1272 |
convertor valutar
»=Internaţional /A.V. - 22 septembrie
Internaţional /A.V. - 21 septembrie
Piaţa de Capital /ANDREI IACOMI - 21 septembrie
Piaţa de Capital /Sabin S. Brandiburu - 19 septembrie
Piaţa de Capital /Andrei Iacomi - 13 septembrie
Piaţa de Capital /Andrei Iacomi - 12 septembrie