English
La prezentarea demisiei din funcţia de vicepremier în urma scandalului privind şpaga plătită timp de opt ani unui inspector ANAF, antreprenorul Dragoş Anastasiu a încercat să îşi justifice implicarea în acest caz de corupţie folosind o narativă clasică de victimă a sistemului. Cu toate acestea, la o analiză atentă a propriilor declaraţii, povestea devine tot mai puţin convingătoare, chiar dacă începe cu tonul martirului: „Nu este ceva la care să nu ne fi aşteptat, pentru că atunci când deranjezi, lumea reacţionează”. Însă din contextul prezentat chiar de fostul vicepremier al guvernului Bolojan, nu reiese că ar fi „deranjat” pe cineva prin reforme, ci mai degrabă că s-a aflat, de bunăvoie, într-o relaţie dubioasă cu autorităţi de control.
În relatarea despre cum compania sa a fost investigată ani la rând, Dragoş Anastasiu a încercat să obţină empatie din partea publicului larg, descriind munţi de bilete, controale absurde şi evidenţe inutile de la Poliţia de Frontieră. Anastasiu a transmis reprezentanţilor presei prezenţi duminică la Palatul Victoria că „evidenţele Poliţiei de Frontieră, la acel moment, erau absolut nerelevante”, dar, paradoxal, foloseşte tocmai aceste evidenţe pentru a-şi demonstra nevinovăţia. Mai mult, concluzia controlului - „nu avem absolut nimic ce să vă reproşăm” - nu l-a scutit de o urmărire penală. Aici intervine o explicaţie suspect de convenabilă: „După trei ani de anchetă, eu nu pot să justific, să închid pur şi simplu acest dosar, motiv pentru care voi propune începerea urmăririi penale”, i-ar fi transmis un poliţist domnului Anastasiu. Un funcţionar care recunoaşte nevinovăţia, dar propune totuşi cercetarea penală, făcea practic un abuz în serviciu, dar Dragoş Anastasiu nu a părut interesat să îl reclame în acel moment pe poliţistul respectiv care s-a ocupat de dosarul în care era implicată compania fostului vicepremier.
Adevărata fractură de logică a lui Dragoş Anastasiu apare în momentul în care face trecerea de la prezentarea sa ca victimă la statutul său de complice, fără ca fostul vicepremier să conştientizeze acest lucru. Anastasiu a afirmat că „în 2009, vine ANAF... şi începe control de fond pe cinci ani”, iar apoi, în faţa unei aşa-zise „propuneri constructive” de a închide dosarul cu ajutorul unei firme recomandate de inspectoare, acceptă. De ce? Pentru că „aveam de ales între un posibil faliment... sau să dau curs şantajului”, a precizat Dragoş Anastasiu. Dar exact aici pică întreaga construcţie a onestităţii. Dacă recunoşti că ai dat curs unui şantaj, iar apoi continui să justifici asta ani la rând cu zeci de contracte şi facturi neplătite, nu mai poţi invoca integritate. Faptul că „partenerul meu a semnat un contract” nu-l absolvă: „eu am ştiut în primă fază”, admite chiar Anastasiu. Or, complicitatea pasivă nu este mai onorabilă decât acţiunea directă.
Pentru a îmbrăca totul într-o aură de nobleţe, fostul vicepremier a invocat statistici irelevante: „compania mea a plătit 75 de milioane de lei impozite la stat în cei opt ani”. Menţionăm că a plăti taxe nu e o performanţă, este o obligaţie. Apoi Dragoş Anastasiu a revenit obsesiv la ideea că nu a greşit fundamental: „Nu, nu sunt şpăgar. Sunt un om onest şi integru. Şi când am avut întregul adevăr, m-am dus la DNA”. Dar adevărul nu vine cu întârziere selectivă. Când spune că „nu am avut informaţii cu privire la faptul că, de exemplu, facturile nu erau plătite”, uită că tot el admite: „au fost emise o serie întreagă de facturi de excursii... dar nu ştiam că sunt neplătite”. Cum poate un om care pretinde că gestionează o reţea de companii şi se consideră un profesionist riguros să nu ştie, ani la rând - patru ani conform declaraţiei lui Dragoş Anastasiu, că nişte facturi legate de o firmă „recomandată” de un inspector ANAF nu sunt achitate?
Şi poate cea mai problematică linie de apărare este aceea a „şpăgii de supravieţuire”. „Există şpăgi de supravieţuire şi există şpăgi de îmbogăţire” a afirmat fostul vicepremier. Este o împărţire periculoasă, pentru că justifică încălcarea legii în numele contextului. „Din punctul nostru de vedere, treaba a fost din zona de supravieţuire”, spune el, dar supravieţuirea nu exonerează moral sau legal. Dacă asta devine normă, atunci orice gest de corupţie poate fi ambalat ca „necesitate”. La fel de periculos este şi când afirmă că „în toată perioada asta a fost zona de frică şi de supravieţuire”, ca şi cum frica ar justifica complicitatea continuă.
În final, între contradicţiile narative şi justificările subiective, rămâne un singur adevăr cert: Anastasiu a ştiut. A ştiut şi a ales să tacă. A ştiut şi a acceptat. Iar când adevărul a devenit inevitabil, şi-a construit o poveste convenabilă despre nevinovăţie întârziată. „Tot ce am spus a fost adevărat”, spune el. Dar adevărul spus prea târziu, incomplet şi selectiv, nu este onestitate. Este doar o formă sofisticată de manipulare a percepţiei. Iar opinia publică nu ar trebui să o înghită nemestecat.
Euro
Dolar SUA
Franc elveţian
Liră sterlină
Gram de aur
1. Săracul Pieleanu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.07.2025, 08:39)
I-au scos violirile de la naftalimă să nu se mai vorbească de legăturile Anastasiu - Bolojan.
Snoop aruncă cu petarde fâsâite.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 29.07.2025, 17:08)
Declarațiile lui Dragoș Anastasiu privind absența unui parteneriat real între stat și mediul privat au fost rapid confirmate de mai mulți oameni de afaceri. Pe de-o parte, unii antreprenori au descris situații aproape identice: controale abuzive, blocaje birocratice, lipsă de predictibilitate, în timp ce alții au venit cu completări și au formulat propuneri concrete. Cei mai mulți susțin că statul este perceput mai degrabă ca obstacol decât ca sprijin pentru dezvoltarea afacerilor în România.
El subliniază că multe inițiative antreprenoriale sunt înăbușite încă din fașă de acest climat ostil: „Sunt foarte mulți copii care au potențial. Sunt foarte mulți tineri care ar vrea să devină antreprenori, însă (...) preferă să se angajeze, pentru că sunt prea multe bătăi de cap cu controale, cu tot felul de chestii care îi țin din treabă. Ei vor să facă treabă, vor să plătească taxe, vor să-și ducă un vis la bun sfârșit și practic acolo se simt atacați.”
Un alt exemplu de absurditate administrativă: scăderea profitului, în contextul reinvestirii constante, e văzută drept „pericol”. „Am avut un control și mi-au spus: „Domnule, tu ai crescut cifra de afaceri, dar ți-a scăzut profitul. Ești în pericol. Ești aici la noi cu grad zero”. (...) Ei au o singură matrice acolo, dacă ți-a scăzut profitul, ești în pericol. Păi tu nu ești într-un pericol, dacă îți crești businessul. Practic, nu poți să faci și profit și să faci și creșteri”, mai spune el.
Antreprenorul atrage atenția că investițiile în dezvoltare sunt adesea tratate drept „cheltuieli nejustificate”, pentru ca inspectorii să poată ajusta artificial profitul. „Vine un funcționar de la ANAF și îți dă amenzi sau îți scoate cheltuieli ca să mărească el profitul. Dar, de fapt, alea sunt investițiile tale, astfel încât compania să crească.” Mai grav, statul nu-și onorează propriile obligații financiare, cum ar fi rambursarea concediilor medicale.
„Am concedii medicale neachitate de doi ani de zile. Practic, eu mi-am plătit datoriile față de angajații mei și statul nu și-a plătit datoriile față de mine. Unde este parteneriatul dintre noi? Eu trebuie să mă dau peste cap, să am resurse să pot să plătesc un drept pe care de fapt îl are statul dar nu și-l susține”, punctează Cosmin Răileanu.
În opinia sa, dacă statul ar deveni cu adevărat un partener al mediului de afaceri, rata de supraviețuire a start-upurilor ar crește considerabil.
„Mai multe businessuri ar crește și ar răsări în România, că avem oameni extrem de ambițioși și capabili, dacă statul ar fi un partener. Atât timp cât statul nu este un partener, avem o rată de falimente de peste 80% după primul an de la lansare.”
Antreprenorul își amintește un episod petrecut înainte de 2011: o vizită a unor inspectori fiscali s-a transformat rapid într-o propunere de „protecție” contra cost. „Am avut vizita unor inspectori care ne-au propus protecție în schimbul unei sume de bani. Matematic, neavând disponibil bugetul respectiv și știind că odată intrat într-un astfel de circuit este toxic, am răspuns că prefer să cheltui sumele respective cu avocații împotriva lor. Mi-au transmis că discuția respectivă nu a avut niciodată loc”, spune el.
După refuz, reacția autorităților a fost una agresivă, spune antreprenorul. O echipă de peste zece inspectori, delegați din mai multe orașe ale țării, a fost trimisă în control. Aceștia au refuzat să consulte documentele puse la dispoziție și au aplicat maximul de sancțiuni. Deși antreprenorul a reușit, în instanță, să-și dovedească nevinovăția, costurile, atât financiare, cât și de imagine, au fost considerabile. „După foarte mulți ani de instanță am probat nevinovăția, dar prejudiciile de imagine și cele financiare fuseseră deja considerabile”, recunoaște acesta.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.07.2025, 09:32)
„şpaga pentru supravieţuire”
e ca si "cresterea economica negativa",
ce misto e ! narativa politic corecta pro-europeana,
asa macar suntem influentati in directia dorita.
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 29.07.2025, 10:45)
Oricum, spaga de orice fel a fost, e si va fi o trasatura caract Romaniei noastre! DIN PACATE!
3. fără titlu
(mesaj trimis de Credinciosul în data de 29.07.2025, 13:09)
Ce zice apatronul Eurolines,e perfect adevărat,până în 2008,era Vietnam in Ro,lovitura a dat o Vacaroiu cu registrul unic de control,că veneau continuu!
Când se vor uita la averea soției,soacrei,copiilor de bugetari anaf,atunci va fi normalitate,confiscarea a ce nu poți dovedi că ai obținut prin munca sau afaceri!
Exact cum înainte se știa mercurialu doctorilor pt diverse operații,așa se știa și dcând espre fisc!
Acum e altcevanci inte și poliția economică era că Gestapo,f multe abuzuri pt lucruri minore,care nu impactau baza de impozitare!
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 29.07.2025, 15:16)
hai ca nu e chiar asa. "pt lucruri minore care nu impactau baza de impozitare", dadeau amenzi nu cereau spaga.
mai ales ceva in forma continuata.
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.07.2025, 17:44)
Anaf ul la noi e prea moale nu prea abuziv.
Ca de-asta avem 30% economie la negru, nimanui nu-i e firca de anaf.
Incearca sa faci evaziune in Germania, sa vedem iti merge, sau in US , ai curaj? Le e mai frica la americani de IRS decat de FBI sau CIA. Pana si pe Al Capone IRS ul l-a infundat.