Cel puţin 22 de morţi şi 70 de răniţi în două atacuri sinucigaşe cu bombă, la Kabul

Jose Fierro
Internaţional / 10 ianuarie 2017

Cel puţin 22 de morţi şi 70 de răniţi în două atacuri sinucigaşe cu bombă, la Kabul

Cel puţin 22 de persoane au fost ucise şi alte 70 au fost rănite în urma unor atacuri cu bombă în apropierea parlamentului afgan, la Kabul, potrivit lui Wahidullah Marjoh, oficial al Ministerului Sănătăţii, citat de agenţia DPA.

Potrivit Reutars, atacurile au fost revendicate imediat de mişcarea Talibană din Afganistan. Aceştia au precizat că ţinta atacului era un microbuz care transporta personal angajat la Direcţia Naţională pentru Securitate, principala organizaţie guvernamentală pentru siguranţă naţională a statului afgan.

Oficialii spun că un atacator sinucigaş s-a detonat în zona Darul Aman din Kabul şi incidentul a fost urmat de încă un atac, cu maşină capcană. Operaţiunea a fost cel mai probabil, coordonată de cei doi atacatori, mai precizează surse oficiale.

Tot astăzi, un alt atac cu bombă a avut loc în Afganistan, unde a fost detonată o casă din sudul provinciei Helmand, folosită de o unitate a Direcţiei Naţionale de Securitate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
eximbank.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2436
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5565
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7073
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0676
Gram de aur (XAU)Gram de aur628.8126

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb