Christian Tour a anunţat oficial, printr-un comunicat de presă, că urmează să se listeze pe piaţa de capital. Sursa citată precizează: "Christian Tour şi-a anunţat intenţia de a derula o Ofertă Publică Iniţială (IPO) şi de a-şi lista acţiunile pe Piaţa Reglementată a Bursei de Valori Bucureşti. BT Capital Partners acţionează în calitate de intermediar în cadrul tranzacţiei.
Oferta va include o majorare a capitalului social, pentru a susţine planurile de dezvoltare şi investiţii ale companiei, împreună cu o vânzare de acţiuni existente de către actualul acţionar majoritar. Oferta se va adresa investitorilor de retail din România şi investitorilor instituţionali din afara Statelor Unite, în conformitate cu Regulamentul S din Legea Privind Valorile Mobiliare. Detaliile complete vor fi publicate în Prospect, după aprobarea de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF)”.
Conform comunicatul remis redacţiei, se preconizează că oferta Christian Tour va avea loc până la finalul trimestrului al doilea al acestui an, sub rezerva obţinerii aprobărilor din partea autorităţilor de reglementare şi a condiţiilor de piaţă.
Amintim că ziarul BURSA a anunţat în premieră, încă din luna noiembrie 2023, intenţia companiei de a se lista la BVB. Cristian Pandel, Chairman of the Board Memento Group (grupul din care face parte agenţia de turism Christian Tour, alături de compania de zbor AnimaWings şi de societatea de transport Memento Bus), ne-a spus, la vremea respectivă, în cadrul unui interviu: "Christian Tour îşi doreşte să se listeze la Bursa de Valori Bucureşti. Aceasta este cea mai mare noutate a noastră şi cel mai ambiţios plan pe care îl avem. Pentru realizarea acestui obiectiv lucrăm la o reaşezare a organizaţiei, în sensul de structură, pentru că ne vom duce pe piaţa de capital cu holdingul. Aşadar, se fac eforturi mari de consolidare a tuturor diviziilor într-un singur vehicul, în paralel cu procesele interne, cu auditurile etc.... Noi suntem auditaţi de KPMG, anul acesta şi doi ani înainte am fost acreditaţi inclusiv IFRS şi consolidat, iar în tot acest an am făcut mai multe achiziţii. În acest an şi în anul următor vom continua seria de achiziţii - vom face inclusiv achiziţii mari, urmând să cumpărăm companii cu mulţi clienţi sau care au linii de business conexe cu ale noastre”.
Recent, Cristian Pandel ne-a confirmat că holdingul pe care îl conduce se pregăteşte masiv pentru listare: "Ne pregătim activ pentru listare, lucrăm la acest proiect, de aceea am făcut şi guvernanţa corporativă. Listarea nu este un proces simplu, trebuie transparenţă, iar noi suntem auditaţi IFRS pe ultimii cinci ani. Credem că, după 28 de ani, este momentul când dintr-o companie închisă, de familie, să devenim o companie deschisă. Cifrele noastre sunt mari pentru o agenţie de turism, pentru că sunt de ordinul sutelor de milioane de euro, şi considerăm că, prin intrarea în clubul acesta select al companiilor listate, ni se deschid alte uşi şi potenţial foarte mare de dezvoltare. Ne dorim să trecem de barierele acestea de jumătate de miliard de euro sau de un miliard de euro prin achiziţii, prin dezvoltare, prin investiţii în tehnologie, prin digitalizarea Christian Tour, pentru a deveni cu adevărat OTA, unul dintre cele mai mari site-uri turistice din România. În următorii ani ne gândim serios să dezvoltăm anumite divizii, cum ar fi Divizia de Corporate sau Business Travel, şi ne dorim să facem acest lucru prin M&A, adică prin achiziţii în domeniu, pentru a creşte mult mai rapid”.
Christian Tour intenţionează să devină primul turoperator dedicat listat la Bursa de Valori Bucureşti, oferind investitorilor expunere la sectorul turismului din România prin intermediul unuia dintre cei mai importanţi jucători ai pieţei. Astfel, prin această tranzacţie, compania urmăreşte să susţină următoarea etapă de dezvoltare şi să îşi consolideze poziţia într-un sector care beneficiază de tendinţe structurale favorabile, atât la nivel global, cât şi local, mai arată comunicatul citat.
• Cristian Pandel: "Credem că acesta este momentul potrivit pentru următoarea etapă în dezvoltarea Christian Tour şi pentru avansul pieţei de capital din România”
Fondată în 1997, Christian Tour a evoluat dintr-o agenţie de turism antreprenorială într-unul dintre cele mai recunoscute branduri de turism din România. În prezent, compania operează o platformă turistică diversificată, axată în principal pe turismul de tip outbound, oferind sejururi charter, circuite, city break-uri, experienţe tematice şi servicii de călătorie de grup către destinaţii din întreaga lume, facilitând experienţe de călătorie internaţionale pentru turiştii români şi, totodată, promovând România ca destinaţie pentru vizitatorii străini.
Cristian Pandel subliniază: „Timp de aproape trei decenii, Christian Tour a crescut odată cu piaţa turismului din România. Ceea ce a pornit din dragostea mea pentru călătorii a evoluat într-o afacere de turism de referinţă, construită pe încrederea clienţilor noştri şi pe pasiunea echipei noastre. Turismul oferă perspective favorabile pe termen lung, fiind un sector modelat de dorinţa oamenilor de a călători, de a explora şi de a crea experienţe memorabile. De-a lungul anilor, am avut privilegiul de a ajuta sute de mii de români să descopere destinaţii din întreaga lume. Astăzi, piaţa intră într-o nouă etapă de dezvoltare. Cererea pentru călătorii rămâne robustă, sectorul turismului din România se extinde, iar activitatea de consolidare confirmă relevanţa strategică tot mai mare a acestei industrii. Credem că acesta este momentul potrivit pentru următoarea etapă în dezvoltarea Christian Tour şi pentru avansul pieţei de capital din România. Prin această listare, ne dorim dezvoltarea unei companii de turism puternice, cu rădăcini locale, susţinută de capital autohton şi de investitori care cred în potenţialul pe termen lung al acestui sector. Ambiţia noastră este să consolidăm poziţia Christian Tour de jucător referinţă în turismul din România, cu dimensiunea, capacitatea şi performanţa pentru a concura într-o industrie internaţională tot mai dinamică”.
Evoluţia companiei de turism reflectă dezvoltarea amplă din ultimele trei decenii a acestui sector. Christian Tour deserveşte anual sute de mii de turişti şi a consolidat relaţii pe termen lung cu companii aeriene, operatori hotelieri şi furnizori din turism la nivel global, susţinând un portofoliu diversificat de produse şi destinaţii turistice. Turoperatorul îşi distribuie produsele printr-un model multicanal care combină propria reţea de agenţii, parteneriatele cu agenţii de turism şi un ecosistem digital de distribuţie în plină extindere.
În ultimii ani, Christian Tour şi-a accelerat transformarea digitală, extinzându-şi capacităţile de rezervare online şi realizând tranziţia către un model hibrid, care combină expertiza unui turoperator tradiţional cu scalabilitatea unei platforme moderne de Online Travel Agency (OTA), construit pe tehnologie şi pe integrarea completă a serviciilor de travel. Astfel, compania se pregăteşte să devină o firmă de tehnologie cu aplicaţii în turism, după cum ne-a spus, recent, în cadrul unui interviu, Cristian Pandel, care a precizat că, în momentul de faţă, Christian Tour are mai mulţi programatori decât agenţi de turism.
Un alt proiect important al companiei este programul de loializare Travel Prime, prin care turiştii pot cumpăra abonamente pentru vacanţe. Un pilon esenţial al strategiei Christian Tour pentru următorii ani îl reprezintă dezvoltarea turismului de incoming şi atragerea turiştilor străini în România, demers pe care compania îl consideră ”un proiect de ţară” în domeniul turismului. "Proiectul nostru de ţară se numeşte «România turistică» şi vizează dezvoltarea turistică a ţării, prin aducerea de turişti în România. Printre paşii pe care şi-i asumă Christian Tour se numără crearea unor produse turistice dedicate pieţelor externe, utilizarea infrastructurii proprii de transport, prin compania aeriană AnimaWings, pentru a conecta direct România cu pieţe cheie şi promovarea destinaţiilor româneşti prin canale digitale şi parteneriate internaţionale”, ne-a mai spus fondatorul companiei.
• Christian Tour intenţionează să devină primul turoperator listat pe piaţa de capital din România
Christian Tour operează într-un sector al turismului susţinut de tendinţe structurale favorabile şi combină notorietatea brandului, expertiza operaţională şi capacitatea digitală în extindere, menionează comunicatul citat, apreciind că acest fapt poziţionează compania pentru a valorifica expansiunea pe termen lung a cererii pentru călătorii în România şi la nivel european: "Printre principalele elemente care definesc poziţionarea companiei şi oportunitatea pe piaţă se numără:
- Expunere la una dintre cele mai mari industrii la nivel global ca primul turoperator listat pe BVB: Turismul reprezintă unul dintre cele mai importante sectoare ale economiei mondiale, contribuind cu aproximativ 10% la PIB-ul global în 2024, (aproximativ 9,46 trilioane de euro) şi susţinând aproximativ 357 de milioane de locuri de muncă la nivel mondial. În pofida dimensiunii şi importanţei sale, în prezent turismul nu este reprezentat la Bursa de Valori Bucureşti, iar Christian Tour intenţionează să devină primul turoperator listat pe piaţa de capital din România, oferind investitorilor expunere directă la creşterea pe termen lung a sectorului prin intermediul unuia dintre cei mai importanţi jucători ai pieţei româneşti.
- Poziţionare într-una dintre cele mai puţin penetrate pieţe de turism de tip outbound din UE: România rămâne una dintre pieţele de turism cel mai puţin penetrate din Uniunea Europeană. Potrivit datelor Eurostat (2024), doar aproximativ 28% dintre români efectuează anual cel puţin o călătorie în scop personal, comparativ cu aproximativ 65% la nivelul UE, în timp ce mai puţin de 10% dintre călătoriile efectuate de rezidenţii români sunt călătorii de tip outbound, cea mai redusă pondere dintre statele membre ale UE. Acest decalaj evidenţiază potenţialul semnificativ pe termen lung al turismului de tip outbound din România, susţinut de creşterea anticipată a veniturilor disponibile pe măsură ce economia României continuă procesul de convergenţă către media Uniunii Europene.
- Cererea pentru călătorii internaţionale în rândul consumatorilor români este în creştere: Cererea pentru turismul de tip outbound este în plină expansiune. Numărul românilor care au efectuat călătorii a crescut cu peste 30% în 2024 faţă de 2023, acesta fiind cel mai rapid ritm de creştere în Uniunea Europeană, potrivit Eurostat. Conform Băncii Naţionale a României, cheltuielile efectuate în străinătate de călătorii români au ajuns la peste 9,5 miliarde de euro în 2025, de la 8,9 miliarde de euro în 2024, ceea ce reprezintă o creştere de 7%.
- Platformă operaţională de amploare, cu acoperire naţională şi mix diversificat de produse: Christian Tour combină un portofoliu extins de produse turistice cu o distribuţie multicanal, deservind o bază largă şi în creştere de clienţi din mai multe segmente de călătorie, prin intermediul propriei reţele, al canalelor partenere şi al ecosistemului său digital în extindere.
- Activitate desfăşurată într-un sector care atrage un interes pentru consolidare şi din partea investitorilor internaţionali: Sectorul turismului din România intră într-o nouă etapă de consolidare şi validare internaţională. Tranzacţiile recente care au implicat platforme regionale de turism şi investitori strategici, precum şi extinderea operatorilor internaţionali pe piaţa din România confirmă atractivitatea în creştere a sectorului şi evidenţiază potenţialul pe termen lung al operatorilor de turism de dimensiuni mari”.
• 2025 - cel mai bun an al companiei de până acum
Christian Tour a înregistrat, în ultimii ani, o creştere solidă a veniturilor şi o îmbunătăţire a profitabilităţii, reflectând redresarea cererii pentru călătorii internaţionale în perioada post-pandemie şi extinderea continuă a turismului organizat în rândul consumatorilor români.
Cristian Pandel ne-a spus, în februarie, că 2025 a fost cel mai bun an al companiei de până acum: "Am făcut foarte multe lucruri în interiorul companiei - am pregătit guvernanţa corporativă, suntem foarte bine puşi la punct atât în ceea ce priveşte departamentele, cât şi din punct de vedere al auditului intern. Avem un departament de compliance şi quality care verifică tot ce înseamnă calitatea, respectarea procedurilor şi flow-urile interne, avem o echipă specializată pe training la nivel de companie”.
Astfel, în 2025, Christian Tour a generat vânzări la data rezervării de aproximativ 983 de milioane de lei, ceea ce reprezintă o creştere de aproximativ 14% faţă 2024 şi de circa 41% faţă de 2023. Acest fapt evidenţiază extinderea semnificativă a platformei turistice a companiei şi creşterea cererii pentru produsele sale de călătorie, menţionează comunicatul de presă. Vânzările la data rezervării reprezintă valoarea totală a serviciilor turistice vândute în cursul anului, indiferent de momentul în care sunt prestate serviciile de călătorie.
Veniturile din contractele cu clienţii, recunoscute în conformitate cu Standardele IFRS în funcţie de momentul prestării serviciilor de călătorie şi de rolul companiei (principal sau agent), au ajuns la 803 milioane de lei în 2025, o creştere de 32% faţă de 2024 şi de aproximativ 34% comparativ cu anul 2023, conform sursei citate.
Acasta arată că numărul total de călători a crescut de la aproximativ 297.000 în 2023 la 353.000 în 2024 şi la aproape 369.000 în 2025, reflectând extinderea continuă a platformei turistice şi eficienţa canalelor de distribuţie. Venitul mediu per rezervare a crescut de la aproximativ 1.282 de euro în 2023 la 1.327 de euro în 2024 şi 1.439 de euro în 2025, evidenţiind evoluţia pozitivă a mix-ului de produse şi cererea tot mai mare pentru produse de călătorie cu valoare mai ridicată.
Activitatea Christian Tour este susţinută de o ofertă turistică diversificată. În 2025, segmentul Pachete a reprezentat activitatea principală, generând vânzări la data rezervării de 638 de milioane de lei (aproximativ 65% din vânzările totale), urmat de segmentul Grupuri şi Experienţe, cu 187.8 de milioane de lei (19%), segmentul Zboruri şi Cazări, cu 127.9 de milioane de lei (13%), celelalte activităţi însemnând aproximativ 3% din vânzările totale.
Profitabilitatea s-a îmbunătăţit odată cu extinderea activităţii. EBITDA ajustată a ajuns la aproximativ 44,4 milioane de lei în 2025, comparativ cu 31,8 milioane de lei în 2024 şi 30,4 milioane de lei în 2023, reflectând capacitatea platformei Companiei de a genera o creştere mai rapidă a profitabilităţii, pe măsură ce volumele din turism continuă să crească. Marja brută a crescut la aproximativ 94,3 milioane de lei în 2025, de la 71,0 milioane de lei în 2024 şi 63,1 milioane de lei în 2023, reflectând contribuţia mai importantă a platformei turistice în expansiune a companiei. În 2025, Christian Tour a înregistrat un profit net de aproximativ 31,9 milioane de lei, comparativ cu 26,2 milioane de lei în 2024 şi 30 milioane de lei în 2023, evidenţiind creşterea continuă şi rezilienţa activităţii.
• Accelerarea transformării digitale - un pilon central al strategiei Christian Tour
Fondurile atrase prin componenta de majorare a capitalului social din cadrul Ofertei vor fi destinate susţinerii următoarei etape de creştere a Christian Tour, prin consolidarea capacităţilor sale tehnologice, extinderea platformei turistice şi susţinerea dezvoltării operaţionale, subliniază sursa citată.
Un pilon central al strategiei companiei este accelerarea transformării sale digitale, cu accent pe dezvoltarea unei platforme OTA scalabile, pentru a îmbunătăţi distribuţia în mediul online şi a facilita accesul clienţilor la servicii de călătorie printr-un ecosistem digital integrat.
Christian Tour intenţionează să îşi consolideze poziţia de piaţă prin creştere organică şi achiziţii selective, să extindă capacitatea operaţională şi să optimizeze capitalul de lucru, continuând să investească în dezvoltarea brandului, fidelizarea clienţilor şi extinderea canalelor sale de distribuţie pentru a susţine creşterea pe termen lung şi scalabilitatea.



















































Opinia Cititorului