Coface: Acordul comercial dintre SUA şi China reprezintă un armistiţiu tactic, nu o schimbare strategică

Preşedinţii Xi Jinping şi Donald Trump s-au întâlnit pe 30 octombrie pentru prima dată din 2019, în contextul summitului APEC din Coreea de Sud, conform unui comunicat Coface emis redacţiei, din care urmează să relatăm. Cele două puteri au ajuns la un acord tactic care permite Statelor Unite să câştige timp pentru a-şi diversifica sursele de aprovizionare cu metale rare, iar Chinei să gestioneze presiunile deflaţioniste şi să urmărească autonomia tehnologică.

Concesiile anunţate în cadrul acestui acord pot oferi o anumită pauză întreprinderilor comerciale globale. Cu toate acestea, acordul rămâne fragil: mai multe dispute majore rămân nerezolvate, în special în ceea ce priveşte semiconductorii şi pământurile rare, iar fiecare parte păstrează pârghiile care ar putea reaprinde ostilităţile comerciale.

Acordul reduce temporar anumite tarife şi evită măsuri suplimentare de control al exporturilor, ceea ce ar trebui să ofere un sprijin moderat comerţului bilateral. Pentru China, acest lucru se traduce printr-o uşoară îmbunătăţire a perspectivelor de creştere (+0,2 puncte faţă de previziunile Coface anterioare, până la 4,4% în 2026), datorită unei potenţiale redresări a exporturilor directe către Statele Unite şi unei încetiniri a delocalizării determinate de tarife. Efectul va rămâne limitat: tendinţa de diversificare a lanţurilor de aprovizionare continuă, iar sectoarele expuse (electronice, farmaceutice) rămân sensibile la riscul creşterii viitoare a barierelor vamale.

Prin urmare, această armistiţiu nu schimbă fundamental situaţia: dependenţa SUA de importurile din China rămâne ridicată, iar tensiunile geopolitice (Taiwan, războiul tehnologic etc.) continuă să afecteze planificarea afacerilor.

Există şi câteva repercusiuni contrastante, în funcţie de sector, precum suspendarea noilor restricţii americane privind software-ul critic oferă o anumită marjă de manevră pentru China în eforturile sale de a deveni independentă din punct de vedere tehnologic. Cu toate acestea, lipsa concesiilor din partea SUA în ceea ce priveşte cipurile avansate va menţine blocajele pentru producătorii chinezi, în timp ce companiile americane rămân expuse măsurilor antidumping din China privind cipurile analogice. De asemenea, amânarea controalelor chineze asupra a cinci elemente rare suplimentare a asigurat firmelor americane încă un an pentru a stoca pământuri rare, atâta timp cât armistiţiul va dura. Dar dependenţa structurală de China, care controlează aproape 90% din rafinarea globală, va continua să determine producătorii să construiască lanţuri alternative de aprovizionare cu pământuri rare. În plus, În Statele Unite, producătorii agricoli, în special producătorii de soia, vor beneficia de pe urmele acordului. Însă, în ciuda angajamentului Beijingului de a-şi creşte achiziţiile de soia şi produse agricole, volumele anunţate rămân sub media istorică, iar China îşi continuă strategia de substituire prin Brazilia, limitând amploarea revenirii preconizate. Reducerea taxelor vamale ar putea duce la o uşoară redresare a exporturilor chineze de textile, jucării şi bunuri cu marjă redusă către Statele Unite. În acelaşi timp, reducerea diferenţei tarifare ar putea încetini temporar exodul lanţurilor de asamblare către „rerutarea” prin ţări terţe (Vietnam, India).

„Acest armistiţiu oferă o pauză, dar fără garanţii durabile companiile trebuie să rămână vigilente la fragmentarea lanţurilor valorice. Concurenţa strategică dintre SUA şi China rămâne un risc iminent care poate afecta comerţul mondial”, subliniază Junyu Tan, economist pentru Asia de Nord la Coface.