Comenzile prin aplicaţie au reprezentat 60% din totalul vânzărilor Il Tacchino, în primele nouă luni de activitate

S.B.
Companii / 26 ianuarie, 17:14

Comenzile prin aplicaţie au reprezentat 60% din totalul vânzărilor Il Tacchino, în primele nouă luni de activitate

Analiza datelor de vânzări ale restaurantelor IL TACCHINO, primul concept Premium Fast Casual dezvoltat integral în România şi care numără în prezent două locaţii în Bucureşti-Ilfov, validează un model de business scalabil, potrivit unui comunicat al companiei, remis astăzi redacţiei.

Conform sursei citate, în 2025, niciun preparat individual nu a depăşit 10% din totalul vânzărilor, ceea ce indică o alegere făcută la nivel de concept, nu de "produse vedetă'. Datele din primele luni de funcţionare arată că succesul nu este legat de un preparat anume, ci de revenirea constantă a clienţilor pentru o masă sănătoasă, gustoasă şi rapidă.

„Datele agregate din primele luni de funcţionare, analizate pe cele două locaţii - Calea Victoriei şi Corbeanca - ne arată un comportament de consum care se repetă şi poate fi anticipat. Vorbim despre un consumator urban care vrea să aibă mese consistente, mai sănătoase, care ia decizii rapide la prânz, dar revine atunci când experienţa este una bună. Faptul că acest comportament apare atât în mediul urban, cât şi în cel rezidenţial confirmă că modelul IL TACCHINO poate fi replicat, iar aplicaţia joacă un rol important în susţinerea recurenţei şi a creşterii controlate”, a declarat Bogdan Irina, fondator IL TACCHINO.

Topul preparatelor IL TACCHINO este dominat de bolul cu orez şi curcan cu influenţe mediteraneene şi japoneze (TACCHINO Bowl & Combo), urmate îndeaproape de wrap-ul mediteranean şi cel mexican, iar clasamentul este completat de meniul de burger - Burger Smash Tacchino.

Pentru locaţia din Calea Victoriei, datele arată un vârf de activitate la prânz, în intervalul 12:00 - 14:00, care generează peste 35% din volumul zilnic în zilele lucrătoare, confirmând rolul locaţiei ca soluţie rapidă şi consistentă pentru publicul urban şi de birou. În acelaşi timp, se conturează şi un al doilea vârf de consum seara, între 18:30 şi 20:30, ceea ce indică utilizarea restaurantului şi ca opţiune de cină urbană rapidă. În cazul locaţiei din Corbeanca, intervalul cel mai aglomerat este seara, între 18:00 şi 20:00. Vârful este mai pronunţat în weekend, orientat către mese complete şi comenzi destinate consumului acasă, specific unui context rezidenţial.

Această dinamică este susţinută de intervalul de vârf al prânzului, concentrat în jurul orei 12:30, când volumul de comenzi atinge cele mai ridicate niveluri ale zilei. În mod constant, intervalul 12:00-13:00 generează volume ridicate de comenzi într-o singură locaţie, care pot ajunge punctual chiar şi la aproape 4.000 de lei într-o oră, fără a afecta fluxul operaţional. În aceste vârfuri, timpul de preparare se menţine de regulă în intervalul 6 - 8 minute, un indicator-

cheie al capacităţii modelului de a susţine creştere şi trafic intens, păstrând standardele de calitate şi rapiditate ale segmentului premium fast-casual.

În zona urbană (Calea Victoriei), dine-in-ul şi takeaway-ul domină mixul, cu 75% din totalul comenzilor, confirmând utilizarea locaţiei ca soluţie rapidă pentru prânz şi cină. În zona rezidenţială (Corbeanca), livrarea la domiciliu ajunge frecvent la aproximativ 40%, iar împreună cu takeaway-ul, aprox.70% din comenzi sunt destinate consumului acasă.

În locaţia din Corbeanca, la nouă luni de la lansare, comenzile prin aplicaţie reprezintă aproape 60% din totalul vânzărilor, iar în cazul locaţiei din Calea Victoriei, deschisă la 1 septembrie, ponderea comenzilor din aplicaţie a ajuns în ianuarie la aproape 30%, dintre care aproximativ două treimi sunt pentru take-away şi consum în locaţie, iar o treime pentru livrare la domiciliu.

Datele indică şi un nivel ridicat de recurenţă: peste 70% dintre clienţii care folosesc aplicaţia revin pentru comenzi ulterioare, iar unul dintre cele mai active conturi din aplicaţie a plasat aproximativ 65 de comenzi în ultimele trei luni, cu o valoare totală de circa 20.000 de lei.

Mai mult, utilizarea aplicaţiei influenţează comportamentul: clienţii tind să aleagă mese mai structurate (nu comenzi impulsive) şi revin mai des, ceea ce susţine creşterea sănătoasă a businessului.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0960
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2972
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5322
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8747
Gram de aur (XAU)Gram de aur703.3520

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
tophotelawards.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
metalshow-tib.ro
solarenergy-expo.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb