Companii

15 decembrie 2016
Gabriel Dumitraşcu i-a făcut plângere penală ministrului Energiei

DUPĂ O SCRISOARE DESCHISĂ EXTREM DE DURĂ, ÎN NOIEMBRIEGabriel Dumitraşcu i-a făcut plângere penală ministrului Energiei

A.S., A.A.Ziarul BURSA #Companii / 15 decembrie 2016

Gabriel Dumitraşcu, fostul şef al direcţiei de privatizare din Ministerul Energiei, care a candidat pentru Consiliul de Supraveghere de la Hidroelectrica, i-a făcut, ieri, plângere penală lui Victor Vlad Grigorescu, actual ministru al energiei, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu. Domnul Dumitraşcu reclamă nereguli în desfăşurarea procedurilor de recrutare a conducerii Hidroelectrica.

Redevenţa petrolieră cuvenită statului – diminuată cu aproape 1,4 miliarde de dolari

RAPORT CURTEA DE CONTURI 2011-2015Redevenţa petrolieră cuvenită statului – diminuată cu aproape 1,4 miliarde de dolari

A.S.Ziarul BURSA #Companii / 15 decembrie 2016

Neaplicarea dispoziţiilor legale şi stabilirea preţului de referinţă a gazelor naturale extrase în România în alte condiţii decât cele stabilite prin Legea petrolului nr. 238/07.06.2004 au condus la diminuarea redevenţei petroliere cuvenită bugetului de stat, pentru perioada 2011-2015, cu suma estimată de 4.671.501.106,7 lei (1.390.987.220 USD), potrivit Raportului de audit al performanţei privind concesionarea resurselor minerale ale ţării în perioada 2011-2015, realizat de Curtea de Conturi a României.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Publicis One România va fi condus de Teddy C. Dumitrescu

Publicis One România va fi condus de Teddy C. Dumitrescu

Mina IrinaCompanii / 13 decembrie 2016

Publicis One, compania globală de comunicare, va fi condus, în ţara noastră, de către Teddy C. Dumitrescu, chief executive officer, Ştefan Iordache, chief operating officer şi Mihaela Botea, chief financial officer, potrivit unui comunicat de...

"Romgaz" nu are credite la bănci

"Romgaz" nu are credite la bănci

ANCUŢA STANCIUZiarul BURSA #Companii / 13 decembrie 2016

Producătorul de gaze "Romgaz" are un grad zero de îndatorare financiară, fiind o companie care îşi finanţează singură programul de investiţii, au declarat, recent, reprezentanţii companiei.

<< mai multe ştiri >>
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Conferinţa BURSA “Digitalizare şi Siguranţă Cibernetică”
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2409
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6023
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6790
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0966
Gram de aur (XAU)Gram de aur589.5791

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo