Companii

6 iulie 2017
Ministerul Energiei i-a tras ţeapă Fondului Proprietatea

HIDROELECTRICA ARE O NOUĂ CONDUCERE EXECUTIVĂMinisterul Energiei i-a tras ţeapă Fondului Proprietatea

ADINA ARDELEANUZiarul BURSA #Companii / 6 iulie 2017

Actualizare 09:41

Implementarea unui management strategic care să conducă la dezvoltarea durabilă a societăţii, utilizarea eficientă a resurselor hidroenergetice în vederea maximizării producţiei şi menţinerea unui nivel ridicat al profitului sunt priorităţile noii echipe a Directoratului Hidroelectrica, potrivit unui comunicat de presă al instituţiei trimis Redacţiei.

------

Hidroelectrica are, de ieri, un nou Directorat format din Bogdan Badea (fost secretar de stat la Ministerul Energiei) - preşedinte, Mihai Zdru (fost director Transelectrica) şi Marian Bratu (Manager la Departamentul Mentenanţă Hidroelectrica).

Chimcomplex Borzeşti a depus astăzi, 6 iulie, oferta pentru preluarea activelor Oltchim Râmnicu Vâlcea

Chimcomplex Borzeşti a depus astăzi, 6 iulie, oferta pentru preluarea activelor Oltchim Râmnicu Vâlcea

Companii / 6 iulie 2017

Actualizare 19:50 Chimcomplex declară că ING nu este coordonator al băncilor care i s-au alăturat în depunerea ofertei pentru "Oltchim"

Chimcomplex retractează o serie de informaţii apărute oficial în comunicatul de presă remis în cursul zilei de astăzi.

Astfel, Chimcomplex declară că ING nu este coordonator (n.r al băncilor care i s-au alăturat pentru participarea la licitaţia de vânzare a Oltchim), iar menţiunea oraşelor de provenienţă nu are nicio legatură cu desfăşurarea procesului în sine. Grupul SCR care deţine în prezent Chimcomplex devine şi este garantul direct al tranzacţiei.

-------

SC Chimcomplex SA Borzeşti, membră a Grupului SCR, a depus joi, 6 iulie 2017 oferta angajantă pentru preluarea activelor combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea. În acest sens, Chimcomplex vizează pe mai departe crearea Companiei Române de Chimie impreuna cu Oltchim. Planul de afaceri al acestei noi entităţi este fundamentat pe relansarea chimiei româneşti, incluzând posibilitatea de creştere a producţiei industriale la peste 1 miliard de euro anual, in 7 ani de la preluare, precum şi crearea de locuri de muncă la peste 9000 pe orizontala si verticala cat şi la diversificarea operaţiunilor comerciale in intreaga regiune.

"Măsurile repetate de creştere a salariul minim contribuie serios la instabilitatea fiscală"

OAMENI DE AFACERI:"Măsurile repetate de creştere a salariul minim contribuie serios la instabilitatea fiscală"

Companii / 6 iulie 2017

Măsurile repetate de creştere a salariul minim din ultimii trei ani contribuie serios la instabilitatea fiscală, măresc îngrijorarea în rândul antreprenorilor, investitorilor, a declarat un grup de antreprenori, economişti, cadre didactice şi manageri format din 25 de persoane, potrivit unei scrisori deschise adresată Liei Olguţa Vasilescu, prim-ministrului şi preşedintele ţării noasre, trimisă Redacţiei.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Svens Dinsdorfs şi David Nicander

ELKO va prelua distribuitorul suedez Gandalf

A.C.Companii / 6 iulie 2017

ELKO România, companie membră a grupului ELKO ce se ocupă cu distribuţia de echipamente şi soluţii IT, anunţă încheierea de către ELKO Grup a unui acord pentru preluarea a 85% din acţiunile Gandalf Distribution AB, unul dintre principalii...

Grupul GEFCO şi-a reînoit Comitetul Executiv

Grupul GEFCO şi-a reînoit Comitetul Executiv

A.C.Companii / 4 iulie 2017

Grupul GEFCO, companie ce se ocupă cu logistica industrială şi logistica automobilelor europene, şi-a reînoit Comitetul Executiv şi i-a numit pe Emmanuel Cheremetinski ca vicepreşedinte executiv al diviziei Overland, logistica vehiculelor...

<< mai multe ştiri >>
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0890
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3140
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4821
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8317
Gram de aur (XAU)Gram de aur622.5801

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
hiperambrozia.com
le-chateau.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo