COSMO PHARM®, unul dintre cei mai longevivi şi importanţi producători de suplimente alimentare din România, a înregistrat o creştere de 45% a vânzărilor de produse destinate detoxifierii şi susţinerii imunităţii în primele 9 luni ale anului, comparativ cu perioada similară din 2024. Această creştere reflectă un interes tot mai accentuat din partea consumatorilor pentru menţinerea sănătăţii prin soluţii naturale, dar şi nevoia concretă de sprijin suplimentar în perioadele de recuperare, în special în cazul afecţiunilor oncologice, precum cancerul de sân.
Octombrie - Luna Roz: Prevenţia contează
Luna octombrie este recunoscută la nivel internaţional ca Luna Roz, o campanie globală dedicată conştientizării şi luptei împotriva cancerului la sân. Este un moment oportun de a vorbi deschis despre paşii mici, dar importanţi, care pot susţine organismul înainte, în timpul şi după un diagnostic oncologic. Printre aceştia se numără şi susţinerea funcţionării sistemului limfatic - o componentă cheie în procesele naturale de detoxifiere şi imunitate.
COSMO PHARM® se alătură campaniilor din Luna Roz cu un mesaj de responsabilizare şi speranţă: conştientizarea este primul pas, iar grija faţă de corpul tău - un gest de putere.
„Prevenţia salvează vieţi, iar sprijinul potrivit, oferit la momentul potrivit, poate schimba complet parcursul unei persoane aflate într-o luptă dificilă, cum este cea împotriva cancerului de sân. Sănătatea se menţine prin gesturi zilnice de grijă faţă de corpul nostru: alimentaţie echilibrată, mişcare, echilibru emoţional şi susţinerea mecanismelor naturale de apărare ale organismului. În Luna Roz, venim cu un îndemn sincer la conştientizare, la solidaritate şi la responsabilitate faţă de noi înşine şi faţă de cei dragi. COSMO PHARM este alături de oameni nu doar prin produse care susţin sănătatea organismului, ci şi prin campanii menite să informeze, să inspire şi să creeze un impact real”, afirmă Alina Birău, Director Comercial, COSMO PHARM®.
Cancerul de sân - statistici dure, dar care pot fi combătute prin acţiuni conştiente
Conform datelor oficiale, cancerul de sân continuă să fie cea mai frecventă formă de cancer în rândul femeilor din România, reprezentând 28% din totalul cazurilor oncologice feminine. În acelaşi timp, ţara noastră înregistrează o rată de mortalitate de 31 de decese la 100.000 de locuitori, cu 2% peste media Uniunii Europene .
În faţa acestor cifre, prevenţia nu mai este o recomandare generală, ci o strategie vitală. Grija pentru sănătate începe cu alegeri conştiente: educaţie, controale medicale regulate, alimentaţie echilibrată şi sprijinirea funcţiilor naturale ale corpului, inclusiv detoxifierea şi apărarea imunitară.
Sistemul limfatic - bariera de apărare a organismului
Unul dintre cei mai importanţi aliaţi pentru funcţionarea corectă a organismului este sistemul limfatic. Acesta este responsabil cu „curăţenia internă” a organismului - colectează şi elimină deşeurile celulare, toxinele, metalele grele şi produsele reziduale rezultate din metabolism. Când sistemul limfatic funcţionează eficient, reduce inflamaţia, susţine imunitatea şi ajută corpul să neutralizeze celulele deteriorate. În schimb, un flux limfatic lent sau blocat creează un mediu favorabil inflamaţiei cronice şi mutaţiilor celulare - factori de risc cunoscuţi în dezvoltarea cancerului.
Ganglionii limfatici, nodurile cheie ale acestei reţele, sunt locurile în care celulele imunitare identifică şi atacă celulele anormale. Aşadar, un sistem limfatic activ înseamnă un organism mai vigilent, mai curat şi mai pregătit să răspundă dezechilibrelor interne.
Suplimentul LIMFANOX®, unul dintre cele mai căutate produse din portofoliul COSMO PHARM®, este formulat special pentru a stimula funcţionarea sistemului limfatic şi a contribui la detoxifierea organismului.
Prin acţiunea sa complexă, LIMFANOX® contribuie la drenajul limfatic şi eliminarea rezidurilor celulare, reducerea inflamaţiei sistemice, susţinerea unui răspuns imunitar eficient şi crearea unui mediu intern mai puţin favorabil stresului oxidativ, responsabil cu inflamaţiile şi afectarea celulară.
Produsul este utilizat de consumatori atât ca parte a unui program de întreţinere generală, cât şi ca suport în perioadele de refacere post-tratament sau în cadrul strategiilor de prevenţie activă.
Opinia Cititorului