DANIEL DĂIANU: "Greşelile mari în politica economică te pun cu spatele la zid"

V.G.
Macroeconomie / 18 octombrie 2022

"Greşelile mari în politica economică te pun cu spatele la zid"

Greşelile mari în politica economică te pun cu spatele la zid, iar marea provocare pentru cei care guvernează o ţară este de a limita stricăciunile, a afirmat, astăzi, într-o conferinţă de specialitate, preşedintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, potrivit Agerpres.

"Pornim de la ceea ce, pe bună dreptate, au remarcat şi agenţiile de rating, două dintre ele care au făcut evaluări privind situaţia economică din România, şi anume că şocurile externe de fapt perturbă foarte mult. Deci, trebui să înţelegem acest lucru. Nu problemele interne în momentul de faţă sunt cele care dau sau pot da peste cap o economie naţională, ci şocurile externe. Situaţia de acum este fără precedent după Al Doilea Război Mondial (...) Multă lume nu înţelege cât de mult şochează economiile această creştere a preţului relativ la energie. Aşa ceva nu s-a întâmplat nici acum câteva decenii când economia americană a fost supusă acelui şoc al multiplicării preţului la ţiţei. Ai pandemia care nu s-a terminat, are în continuare sechele, ai deglobalizare, rupere de lanţuri de aprovizionare, geopolitica. Se sparge sistemul global economic global. Ai perspectiva stagflaţiei, pieţe financiare foarte nervoase. Greşelile mari în politica economică te pun cu spatele la zid. Economiile sunt zguduite practic şi marea provocare pentru politica economică, pentru cei care guvernează o ţară, este de a limita stricăciunile", a explicat Dăianu.

În viziunea economistului, creşterea economică nu este resimţită de către cetăţeni din cauza "schimbării dramatice în preţul relativ al energiei".

"Este legitimă întrebare dacă avem creştere economică, de ce nu simt cetăţenii? N-au cum să simtă cetăţenii creşterea economică, pentru că vorbeam despre schimbarea dramatică în preţul relativ al energiei. Sunt puţini care câştigă. Are loc un transfer de venituri către producătorii de energie şi alţi câştigători, şi cei mai mulţi pierd. De aceea nu se simte această creştere economică. Incertitudinile sunt extreme şi operăm, de pildă, în evaluările care se fac, modelele care sunt folosite de băncile centrale, de Ministerul de Finanţe cu câteva variabile extrem de incerte (...) Tensiunea este foarte mare pe pieţele financiare şi sunt riscurile sistemice în ceea ce priveşte sectorul bancar-umbră. De aici vor veni necazurile mari, pentru că în momentul în care băncile centrale întăresc politicile monetare, aceste rate crescute şi pieţele financiare mai strânse pot să.... cum se zice "Atunci când apa se retrage se vede cine e în pielea goală". Avem multe firme de tip zombie sau firme care aveau mari probleme de finanţare şi care acum vor avea probleme şi mai mari de finanţare şi pot să intre în stare de insolvenţă. Iar criza energetică va dura, pentru că această suire masivă a preţului relativ a energiei face ca tensiunile în economii să rămână. Nu poţi să-i salvezi pe toţi, n-ai o baghetă magică să te întorci cu 3-4 ani în urmă. Eu nu văd cum se poate aşa ceva, pentru că vorbim de o criză a costului vieţii. Nu este o criză care poate să fie rezolvată în şase luni, nici măcar în doi ani. Este un sindrom al economiilor de război, deşi la noi nu zboară rachete, nu zboară bombe", a subliniat preşedintele Consiliului Fiscal.

Acesta consideră "o prostie" ideea vehiculată în spaţiul public, potrivit căreia inflaţia foarte ridicată este cauzată de excesul de cerere.

"Se vede prin inflaţia foarte ridicată, se vede prin costul utilităţilor, se vede în aversiunea faţă de risc manifestată de mediul de afaceri. Ar trebuie demontat un mit, cum că inflaţia este cauzată de excesul de cerere. După mine, asta este absolut o prostie. Excesul de cerere se vede poate în Statele Unite, în Europa mult mai puţin. Ce s-a întâmplat? În pandemie a fost distrusă oferta, producţia a fost distrusă. Deci, repararea lanţurilor de aprovizionare şi de producţie nu se poate face peste noapte. Ai avut şi criza energetică şi de aici criza energetică înseamnă şocul brutal al creşterii preţului la energie. De aici inflaţie, iar costul energiei este costul tuturor costurilor. Fără energie nu poţi să trăieşti decât dacă te întorci în peşteră şi n-ai căldură şi n-ai nimic şi iei mâncare din pădure. De aceea este foarte greu. Şi în Europa va fi foarte greu şi nu se rezolvă în această iarnă şi trebuie să ne adaptăm. Trebuie să strângem cureaua, însă nici cureaua nu poate fi strânsă la fel de cetăţeni, de gospodării şi de firme", a spus Daniel Dăianu.

Reprezentanţi ai autorităţilor şi mediului de afaceri participă, marţi, la evenimentul cu tema "Bugetul şi fiscalitatea 2023: la ce să se aştepte economia", în cadrul seriei de conferinţe "Curs de Guvernare" (CDG).

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. Totuși se putea aminti și marii castigatori

    a conflictului provocați 

    excesul de cerere este o iluzie in bule de credit pentru ca intervin doi factori asimetrici: 1 speculantii de "active" scade oferta si 2 cerere organica scade din cauza pretului urcat de speculanti si din cauza celor care chiar au nevoie in contiunare de "activul respectiv" si sunt dispusi sa faca "credit /finantare" la orice cost creiti ridica doar pentru a se pune la "adapost".

    ma uitam la bnr si am fazut clar cum corporatul a bubuit efectiv creditarea... deci sa o lasa moarta...ca nu de la ei... sa nu uitam cand au sugrumat cererea organica bancile in 2019 si 2020 de a generat oanica in piata si oamenii turbau la credite imobiliare mai ceva ca la aprozare... sa nu uitam... aceste compotamente sunt ciclice...  

    acum se "sugruma" piata intentionat ca sa se stapaneasca inflatia... care ce crezi din cauza comportamentului speculativ de sugrumare oferta solvabila duce la si mai mare inflatie pe banii care circula in piata... reusind govul sa mai recupereze ceva taxe nominale in crestere la buget... dar asta pana consuma populatia toata puterea de cumparare... 

    sa ne tinem de mana la o hora romana in 2023-2024... astept banca centrala sa faca default la lei ca sa sparga speculatia din piata si sa prabuseasca riscul la credit... ramanand incatusati in credite rasturnate milioane de cetateni si ducand la o apatie economica in tihna... ficare in familia lui cu creditul lui si cu supraevaluarea lui de dus povara.... exact ca in italia cipru si grecia... acolo mergem accelerat... 

    s c cret 

    eu nu inteleg economistii de ce dau vina pe factori externi!!

    cand ciclul comoditatilor arata clar ca buseste ciclic!!! 

    era de asteptat zzahar mai scump / faina si razboi = cele doua merg mana in mana ciclic 

    s c cret 

    & Adică vă închipuiți totuși că domnul Daniel Dăianu este ,,un factor de decizie implicat și responsabil" , așa cum se recomanda, ?

    & Ce chestie, ? Să transmiți comentariul o dată și să apară de două ori publicat, ?

    & Foaie verde "jmecherie"

    Dolarul e de hârtie,

    Se știe. ! 

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6879
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3062
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9723
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.4124

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb