Depozitarul Central aprobă distribuirea de dividende în valoare de 2 milioane lei

F. A.
Piaţa de Capital / 28 mai 2012

Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor Depozitarului Central, întrunită astăzi, a hotărât aprobarea situatiilor financiare anuale aferente exerciţiului financiar al anului 2011, pe baza Raportului Anual al Consiliului de Administraţie şi a Raportului auditorului financiar pentru exerciţiul financiar încheiat la 31 decembrie 2011, respectiv pronunţarea asupra gestiunii Consiliului de Administraţie şi aprobarea modului de repartizare a profitului Societăţii realizat în anul 2011, potrivit unui comunicat.

Totodată, Cristian Agalopol a fost numit noul preşedinte al consiliului de administraţie al Depozitarului.

Depozitarul Central a reuşit să obţină, la sfârşitul anului 2011, un profit brut de 3,14 milioane lei, cu 66% mai mare decât cel planificat. Valoarea totală a instrumentelor financiare înregistrate în sistemul RoClear, pentru care Depozitarul Central nu este desemnat depozitar al emitentului, a continuat să crească în anul 2011. Astfel, valoarea instrumentelor financiare străine înregistrate în sistemul Depozitarului Central s-a triplat în 2011 faţă de 2010, valoarea acestora fiind de 98,1 milioane euro (423,5 milioane lei). De asemenea, numărul de instrumente financiare străine a crescut de 6,75 ori în 2011 faţă de 2010.

Acţionarii Depozitarului Central au hotărât distribuirea ca dividende a profitului net de repartizat, în valoare de 2,728 milioane lei.

Totodată, pentru anul 2012, Depozitarul Central a previzionat venituri totale de 15,11 milioane lei, cheltuieli totale de 13,84 milioane lei şi un profit brut de 1,27 milioane lei.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb