Din aberaţiile dlui Călin Georgescu: România subordonată IFC prin transformarea din stat în corporaţie

Recent, ziarul BURSA a publicat o listă ce circulă pe Facebook cu 430 de aberaţii susţinute de Călin Georgescu. Lista e departe de a fi completă. De exemplu, ea nu se ocupă de aspecte din gândirea economică a acestuia.

Pe platforma You Tube, domnul Georgescu atrage atenţia asupra unei "chestiuni grave" în care "noi practic am iscălit, sau cei care au fost deţinătorii de putere, ca România să fie transformată din stat în corporaţie imediat după lovitura de stat din 1990". În susţinerea aserţiunii sale, domnul Georgescu arată că "Există Legea 28/15 martie 1991, în care România acceptă acordul sau statutul privind Corporaţia Financiară Internaţională. Este o lege care e în vigoare, care subordonează ţara unei corporaţii, deci practic nu mai suntem ţară, de mult suntem o corporaţie".

Teoria conspiraţionistă de mai sus, susţinută de domnul Georgescu, poate convinge pe mulţi, atât timp cât publicul larg cunoaşte prea puţine despre natura juridică şi modul în care operează Corporaţia Financiară Internaţională. Să aducem clarificările necesare!

• Ce este Corporaţia Financiară Internaţională (IFC)?

Corporaţia Financiară Internaţională (în engleză: International Financial Corporation - IFC) face parte din categoria Băncilor Multilaterale de Dezvoltare (BMD), instituţii internaţionale care oferă asistenţă financiară sub formă de împrumuturi şi granturi către ţările în curs de dezvoltare pentru a promova dezvoltarea economică şi socială. Utilitatea BMD este demonstrată de fenomenul proliferării lor la scara mondială, crearea Băncii Mondiale (BIRD) imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, fiind urmată de apariţia altor bănci multilaterale de dezvoltare, cel mai adesea cu acoperire regională. De exemplu, în 2014, clubul BMD s-a lărgit prin apariţia, la inţiativa Chinei, a Noii Bănci de Dezvoltare (creată de ţările BRICS - Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud).

IFC aparţine de Grupul Băncii Mondiale, care are în componenţă trei facilităţi de finanţare.

• Prima facilitate este Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (IBRD), înfiinţată în 1944, fiind astfel cea mai veche instituţie financiară multilaterală de dezvoltare. IBRD acordă credite în condiţii de piaţă guvernelor ţărilor cu venituri medii. Dacă iniţial instituţia se concentra pe marile proiecte de infrastructură (baraje, sosele etc), în timp s-a orientat şi către finanţarea proiectelor sociale şi împrumuturi pentru politici.

• A doua facilitate este Corporaţia Financiară Internaţională (IFC), ce a fost creată în 1955. IFC finanţează investiţii în sectorul privat şi oferă servicii de consultanţă firmelor private şi autorităţilor guvernamentale. Programul de investiţii cuprinde împrumuturi, participaţii de capital, garanţii şi alte produse financiare pentru sectorul privat. IFC este o agenţie specializată a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) afiliată Băncii Mondiale (IBRD), dar separată de aceasta din punct de vedere legal. IFC are forma juridică de corporaţie (societate), ce are ca acţionari statele membre (în prezent 186 de ţări), care asigură capitalul şi decid asupra conducerii activităţii acesteia. IFC are personal propriu şi este guvernată de Consiliul Guvernatorilor, unde fiecare ţară membră este reprezentată de câte un guvernator (de regulă ministrul de finanţe al ţării). Acest consiliu, ce se întâlneşte anual, deleagă cea mai mare parte a atribuţiilor sale, inclusiv deciziile privind împrumuturile şi activităţile curente, către conducerea executivă, Consiliul directorilor (25 de membri). Ţările cu contribuţii importante la capitalul IFC, de exemplu SUA, sunt reprezentate de un director executiv propriu. Ceilalţi directori executivi reprezintă grupuri de ţări membre. Deciziile IFC se iau prin vot, puterea de vot a fiecărui director executiv fiind echivalentă ponderii capitalului ţărilor pe care le reprezintă (capital vărsat şi angajamente de plata) în totalul capitalului IFC.

• Cea de a treia facilitate este Asociaţia pentru Dezvoltare Internaţională (IDA) înfiinţată în 1960 pentru a oferi împrumuturi în condiţii concesionale (cu rate de dobândă scăzute şi termene de rambursare lungi) pentru cele mai sărace ţări. În prezent, IDA oferă şi asistenţă financiară nerambursabilă acestor ţări. De menţionat că IFC varsă o parte din venitul său net către IDA pentru a permite acesteia din urmă să finanţeze împrumuturi concesionale sau granturi.

• Termenul de "corporaţie" ca element de bază al teoriei conspiraţiei

Totul în denumirea IFC oferă un teren fertil populiştilor pentru dezinformare: noţiunea de corporaţie (misterioasă pentru mulţi), trimiterea la natura financiară a instituţiei (cât de iubiţi sunt bancherii?) şi caracterul ei internaţional (termen opus celui de naţional).

Cuvantul "corporaţie", ce nu ţine de limbajul comun, are legatură cu statutul juridc al IFC, o entitate cu sediul social la Washington (SUA). Lucrurile încep să se clarifice dacă vom arăta că noţiunea de corporaţie înseamnă o persoană juridică (de regulă o firmă de afaceri) stabilită prin efectul legii şi care are autoritatea de a acţiona distinct şi separat de acţionarii săi. Corporaţia poate să deţină active, să facă datorii, să dea şi să fie dată în judecată. O trăsătură a sa este răspunderea limitată, deci acţionarii pot pierde numai capitalul investit. Rezultă că termenul de "corporaţie" corespunde acelui de "societate" (comercială), larg cunoscut în România. O arată şi denumirea în limba franceză a corporaţiei analizate: Societe Financiere Internationale - SFI.

Prin Legea 28/15 martie 1991, la care face referire Georgescu, România a acceptat statutul privind Corporaţia Financiară Internaţională, o modalitate pentru ţara noastră, în respectul dreptului internaţional şi naţional, de a fi parte la un tratat multilateral (statutul în cauză), care nu a fost semnat de aceasta, dar în care se prevede expres această posibilitate. În acest fel, România a devenit membru al IFC şi a vărsat o sumă de capital aferentă acţiunilor alocate.

Să recurgem acum la o analogie, la nivel de cunostinţe minime de economie de piaţă, cele ale omului de pe stradă: dacă o societate comercială industrială (să zicem un SRL) cumpără acţiuni la o societate bancară (fie şi internatională) devine prin aceasta tot o instituţie bancară? Evident că nu! Nici statul român prin achiziţionarea unor acţiuni la IFC nu are cum să-şi schimbe natura juridică şi să devină o corporaţie.

Faţă de toate cele de mai sus, nu poţi să nu te întrebi care sunt raţiunile pentru care o persoană, căreia unii doresc să-i încredinţeze soarta României pe următorii cinci ani, afirmă, cu încăpăţânare, că România a devenit o corporaţie prin acceptarea statutului IFC?

Pe alt palier, al logicii elementare, nu poţi să nu remarci afirmaţiile contradictorii ale domnului Georgescu din una şi aceeaşi frază: "Este o lege... care subordonează ţara unei corporaţii, deci practic nu mai suntem ţară, de mult suntem o corporaţie". Una e ca o entitate să fie subordonată unei corporatii, altceva e ca ea însăşi să fie o corporaţie!

• Este România condusa de IFC? De ce nu de BIRD cu acordul lui Ceauşescu?

Călin Georgescu continuă, în interviul său: "Eu am spus asta oficial şi o spun şi acum, cu această ocazie, că România nu a fost condusă în aceşti 34 de an, nici de la palatul Victoria, nici de la palatul Cotroceni ...România a fost condusă pe baza acestei legi, în practică lucrurile au fost stabilite dinainte, că de aia a fost lovitură de stat, condusă evident de forţe străine prin banca centrală. Asta e tot!"

Să oferim câteva argumente de ce ideile conspiraţioniste că Romania este subordonată IFC şi că ţara a fost condusă în ultimii 34 de ani pe baza Legii nr. 28/15 martie 1991 sunt false.

Se afirmă că simpla acceptare a statutului IFC (tratat internaţional) de către România a dus la subordonarea ţării faţă de respectiva instituţie. Mergând pe o astfel de logică, ar însemna că toate cele 186 de ţări membre se supun ordinelor şi controlului IFC. Inclusiv China şi Rusia, care au devenit acţionari la IFC în 1980 şi, respectiv, în 1993. E aberant şi ridicol să crezi asta!

Şi o altă întrebare, ce se referă la toate ţările membre IFC: De când acţionarii se subordonează unei corporaţii (societăţi), şi nu aceasta acţionarilor?

Să adâncim analiza!

Cum arătam mai sus, IFC oferă finanţări firmelor private dintr-o ţară şi nu guvernelor acestora. Produsele financiare oferite cuprind în principal imprumuturi, participaţii de capital şi garanţii. IFC, beneficiind de un rating de credit puternic (datorat sprijinului ţărilor membre), împrumută de pe pieţele internaţionale de capital la cele mai mici rate de dobândă posibile, în general la nivelul la care se împrumută guvernele ţărilor dezvoltate. În etapa următoare, IFC reîmprumută aceste fonduri către clienţii săi la costuri mult mai mici decat aceştia ar fi putut obţine de pe pieţe, chiar şi în condiţiile în care instituţia financiară internaţională are grijă să majoreze întrucâtva dobânda la împrumuturile sale faţă de costul iniţial al resurselor financiare, pentru a obţine profit.

În operaţiunile sale, IFC respectă o serie de principii statutare. Instituţia joacă un rol catalitic, urmărind să mobilizeze şi nu să înlocuiască resursele pe care instituţiile private doresc să le investească. De asemenea, IFC îşi asumă întotdeauna un rol minim în proiectele de finanţare, pentru ca majoritatea fondurilor, cât şi conducerea să aparţină părţilor private. În ultima privinţă, art. III, Secţiunea 3 - Principii operaţionale, pct. iv) din Statutul IFC precizează următoarele: "Corporatia nu îşi va asuma răspunderea pentru conducerea vreunei întreprinderi în care a investit şi nu va exercita drept de vot în acest scop sau în alt scop care, după opinia sa, este de domeniul controlului conducerii". Mai mult, la aceeaşi sectiune din Statut (pct.ii) se stipulează: "Corporaţia nu va finanţa o întreprindere de pe teritoriul vreunui membru, dacă membrul are obiecţii asupra aceastei finanţări".

În contextul descris mai sus nu se întrevede cum ar putea IFC să ajungă să-şi subordoneze decizional România şi cum ţara a fost condusă timp de decenii bune de instituţia financiară respectivă. În această privinţă, asteptăm detalii clare din partea dlui Georgescu.

Şi încă ceva. Dacă luăm de bună o asemenea teorie conspiraţionistă, am putea la fel de bine să-l acuzăm pe Nicolae Ceauşescu că a vândut ţara odată cu aderarea României, în decembrie 1972, la BIRD, entitatea din Grupul Băncii Mondiale care împrumută guvernele din ţările membre şi care dispune de resurse financiare mult mai mari decât afiliata sa IFC (aceasta din urmă entitate fiind înfiinţată să joace un rol complementar pentru operaţiunile BIRD).

Total aberantă, dacă nu blesfematorie, este şi afirmaţia că revoluţia din decembrie 1989 ("lovitura de stat" potrivit domnului Georgescu) a avut ca obiectiv exact adoptarea unei legi de aprobare a statutului IFC.

• Comentarii finale

Admiratorii lui Georgescu ne-ar putea acuza că luăm interesat apărarea IFC. Departe de noi intenţia de a face apologia respectivei instituţii financiare internaţionale. Demersul nostru este doar o invitaţie la o analiză critică, bazată pe argumente şi nu pe emoţii, a activităţii corporaţiei. În privinţa modului cum IFC îşi îndeplineşte funcţia de finanţare a dezvoltării pot fi aduse o serie de critici, printre care apare frecvent aceea că corporaţia este prea orientată spre obţinerea de profit şi că investiţiile sale în sectorul privat sunt rar în favoarea celor săraci. Se poate invoca şi că procesul decizional înclină spre perspectiva ţărilor dezvoltate, acţionarii săi principali. Şi am putea continua cu criticile, dar utilitatea IFC nu poate fi negată. Pentru ca IFC şi celelalte instituţii financiare internaţionale să se ridice la înălţimea cerinţelor de finanţare ale momentului, caracterizat prin co-existenţa a mai multor crize, este evident că trebuie întreprinse reforme. Este necesar însă ca acestea să fie făcute pe baza dialogului raţional între părţile interesate, bazat pe fapte, şi nu în funcţie de fanteziile motivate politic ale unora.