Direcţia de Investigare a Fraudelor din I.G.P.R. a deschis 40 de dosare penale pentru evaziune fiscală prin jocurile de noroc

F.A.
Companii / 12 ianuarie 2013

Poliţiştii de investigare a fraudelor au întocmit, începând cu luna noiembrie a anului trecut şi până în prezent, 40 de dosare penale pentru ilegalităţi în domeniul proprietăţii intelectuale, al jocurilor de noroc şi pentru evaziune fiscală, conform unui comunicat al Poliţiei Române.

În urma acţiunii, au fost indisponibilizate aproape 150 de aparate sau echipamente de joc şi au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de circa 250.000 de lei.

"Începând cu luna noiembrie 2012, Direcţia de Investigare a Fraudelor din I.G.P.R. a desfăşurat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor în domeniul utilizării de programe, echipamente şi aparate de tipul slot-machine contrafăcute, precum şi la regimul jocurilor de noroc. În urma verificărilor efectuate au fost înregistrate 40 de dosare penale în care se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea unor infracţiuni la regimul proprietăţii intelectuale, al jocurilor de noroc şi de evaziune fiscală", se precizează în comunicat.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3306
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7569
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7358
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2894
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.9834

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb