Donald Trump ordonă suspendarea finanţării de către stat a posturilor media PBS şi NPR

S.B.
Internaţional / 2 mai

Donald Trump ordonă suspendarea finanţării de către stat a posturilor media PBS şi NPR

Preşedintele american Donald Trump a semnat joi un ordin executiv prin care cere administratorului federal de investiţii în domeniul audiovizualului public (CPB) să înceteze finanţarea a două instituţii media publice americane, televiziunea PBS şi radioul NPR, pe care le acuză de părtinire, potrivit Agerpres.

'Am dat instrucţiuni consiliului de administraţie al CPB şi tuturor departamentelor şi agenţiilor executive să înceteze finanţarea federală a NPR şi PBS', potrivit textului, care adaugă că 'nicio media nu se bucură de un drept la finanţare publică garantat de Constituţie'.

Bugetul CPB a fost deja aprobat de către Congres până în 2027, făcând să planeze îndoială în privinţa aplicării efective a ordinului executiv care cere consiliului CPB să 'anuleze finanţarea directă existentă în măsura maximă permisă de lege şi să refuze să ofere o finanţare viitoare'.

Donald Trump a cerut Congresului la sfârşitul lunii martie să pună capăt finanţării publice pentru aceste două instituţii media, pe care le-a descris drept 'reţele oribile şi complet părtinitoare'.

Mai pe larg, ordinul afirmă că, deşi finanţarea federală a mass-media a fost justificată la crearea CPB în 1967, aceasta a devenit astăzi - 'într-un peisaj media bogat, divers şi inovator' - 'depăşită, inutilă' şi 'corozivă pentru aparenţa de independenţă jurnalistică'.

Peste 40 de milioane de americani ascultă săptămânal postul public de radio NPR, iar 36 de milioane urmăresc un post de televiziune local al reţelei PBS, conform estimărilor acestor media.

Directoarea NPR, Katherine Maher, apreciase în martie că postul public de radio va primi circa 120 milioane de dolari din partea CPB în 2025, 'mai puţin de 5% din bugetul său'.

Toate acestea fac parte din încercările administraţiei americane de a reduce drastic cheltuielile publice, iar, în mass-media, aceasta a dus la angajamentul de a desfiinţa audiovizualul extern al Statelor Unite şi posturile sale de radio Voice of America, Radio Free Asia şi Radio Free Europe/Radio Liberty.

Organizaţia franceză 'Reporters sans frontieres' a denunţat vineri o 'deteriorare îngrijorătoare' a libertăţii media în Statele Unite.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. Da, e ridicol sa mai finanteze statul orice institutie media. In conditiile in care exista social media si youtube, orice are acces la orice tipuri de continut si ideologii. Inclusiv cei de aceeasi parere cu a statului. Nu-i opreste nimeni sa vorbeasca (daca e libertate)

    1. tvr1, tvr2, tvr3, tvr cultural, tvr sport, tvr info, tvr folclor, yvr international, tvr moldova, plus tvr locale. noi ne permitem!

      As pastra tvr cultural si as desfiinta/privatiza restul. E total ridicol sa ai o televiziune de stat care da acelasi gen de programe ca cele private.

      Asa e,

      am copiat "reteta" media a dictaturilor comuniste de tip sovietic,

      si se pare ca multora l e place. 

      Bani publici cheltuiti aiurea

      Dar daca sunt pe profit, fara subventii publice, sa ramana toate. Daca nu, out!

      Daca sunt pe subventie, fara publicitate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0550
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4541
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3926
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0107
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
tibco.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
antiquemarket.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb