DOSARUL CARPATICA ASIG Ilie Carabulea şi Marian Mîrzac rămân în arest

F.A.
Anticorupţie / 3 februarie 2014

Ilie Carabulea şi Marian Mîrzac, arestaţi preventiv pentru fapte corupţie, rămân în detenţie, în vreme ce Radu Mustăţea, vizat şi el în dosar, va fi cercetat în libertate, a decis definitiv, luni, Curtea de Apel Bucureşti (CAB), conform surselor de presă.

Astfel, judecătorii CAB au respins recursurile faţă de măsura preventivă formulate de Carabulea şi Mîrzac, dar şi pe cel făcut făcut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) împotriva deciziei de cercetare în libertate a lui Mustăţea.

La judecarea recursurilor, omul de afaceri Ilie Carabulea, care controlează Grupul Carpatica, a declarat că nu a săvârşit nicio ilegalitate şi că societatea de asigurări nu avea probleme financiare.

Ilie Carabulea este cercetat pentru asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, cumpărare de influenţă, în formă continuată, dare de mită, în formă continuată, folosirea în orice mod de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii în scopul obţinerii pentru sine de foloase necuvenite, în formă continuată, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi instigare la uz de fals, potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3449
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7943
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7864
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3877
Gram de aur (XAU)Gram de aur620.9452

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
infraexpo.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb