DOSARUL GFR: Laurenţiu Ciurel (CE Oltenia) este audiat ca martor

V.B.
Anticorupţie / 3 februarie 2014

Directorul Complexului Energetic (CE) Oltenia, Laurenţiu Ciurel, este audiat, astăzi, ca martor de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), în dosarul în care a fost arestat preventiv omul de afaceri Gruia Stoica, patronul Grupului Feroviar Român (GFR), transmit surse din presă.

Ciurel a fost citat în legătură cu licitaţia privind acordarea unui contract de transport de cărbune. Procurorii vor să afle detalii despre cum au fost depuse ofertele de către cele patru companii, inclusiv de GFR.

DNA are indicii că Gruia Stoica ar fi încercat să îl influenţeze pe directorul CE Oltenia. Stoica a fost arestat preventiv, pe 30 ianuarie, pentru 29 de zile. Anul trecut, patronul GFR a vrut să participe la privatizarea CFR Marfă.

Conform DNA, Gruia Stoica, împreună cu avocatul Doru Boştină, ar fi încercat să influenţeze foşti sau actuali demnitari pentru a câştiga o licitaţie organizată de CE Oltenia, oferind, în acest sens, mită de 3 milioane de euro. Pe 29 ianuarie, trebuia să aibă loc o licitaţie de o sută de milioane de euro (fără TVA), la CE Oltenia, pentru transportul de cărbune pe calea ferată timp de trei ani. Procurorii încearcă acum să afle la cine trebuia să ajungă mita.

Ieri dimineaţă, directorul general al CFR Marfă, Dragoş-Alexandru Drăghici (46 de ani), a murit la Spitalul Elias din Capitală, unde se afla internat din 28 ianuarie, după ce suferise un atac cerebral. Potrivit procurorilor DNA, Drăghici ar fi fost supus unor presiuni pentru a divulga preţul cu care CFR Marfă urma să participe la licitaţie.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3527
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7616
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7285
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3036
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.8864

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb