Editorial

5 iulie 2018

Stă să cadă reduta germană?

Ca de obicei, este o combinaţie toxică de factori externi şi interni: "asaltul decis al inamicului" plus "trădarea dinlăuntru". Aşa au căzut Bizanţul şi Marele imperiu al Chinei, cîndva, în ciuda zidurilor inexpugnabile cu care se înconjuraseră, aşa se pregăteşte să cadă astăzi America, în ciuda zidurilor pe care încearcă să le ridice în faţa altei Chine cvasi imperiale şi a altei Europe rebizantinizate. Aşa stau lucrurile şi pentru Germania, chiar dacă ecuaţia ei geopolitică nu este deloc de tip imperial, ci doar ultima rădăcină adîncă în care se mai ţine proiectul trans-naţional al construcţiei europene; singurul din istoria modernă a Europei care a ţintit să construiască pacea, hrănindu-se din substanţa politică a reinventării cooperării, împinsă mereu la frontieră, timp de o jumătate de secol.

Cum am ajuns să tolerăm analfabeţii?

Dacă vreţi să aflaţi în ce ţară trăim, mergeţi pe pagina de Facebook a actualului primar socialist al Buzăului. Acolo tronează o fotografie unde respectivul este înfăţişat împreună cu ambasadorul britanic. Pe masă, între cei doi, steagurile naţionale. Dom' Primar l-a nimerit pe acela al României. Însă pe acela al Regatului Unit nu. L-a pus pe acela al Islandei...

Sfârşitul excepţionalismului românesc

Apropierea din ce în ce mai mare a României de ţările grupului de la Visegrad ar putea marca sfârşitul excepţionalismului românesc? România nu va mai fi altfel? Când, în 2014-2015, guvernele ţărilor central-europene se angajau pe calea iliberalismului revigorând grupul de la Visegrad sub coordonarea Budapestei, România era privită ca o insulă liberală într-o mare iliberală.

România originală: democraţia fără Parlament

Cum fără Parlament? Dar cei vreo 600 de inşi care fac şi desfac legi, ordonanţe, guverne, care inspectează şi cheamă la control oricînd şi pe oricine, care la o adică şi la o supărare mai mare îl dau jos din jilţul său cotrocenean, chiar şi pe Preşedinte, ce sunt? Habar nu am să vă spun, dar pot să demonstrez la tablă, cu compasul şi echerul, că Parlament, cu siguranţă, NU!

Violenţa şi eşecul democraţiei

Nu trebuie prea mult efort şi nici cine ştie ce perspicacitate pentru a observa că lumea din jurul nostru se scufundă, tot mai adînc, într-o mare agitată de violenţă. Spontan-difuză, centrată pe evenimente şi cauze ad hoc sau structural organizată de diferite grupări sau grupuri de cetăţeni, de comunităţi şi de state, violenţa este deja întreţesută adînc în structurile relaţiilor sociale, de la cele politice, la cele economice şi culturale. Analize prospective, dintre cele mai solide, înfăţişează viitorul societăţilor post-moderne ale Europei şi mai general ale lumii, sub forma "războaielor", fie ele civile, comunitar-identitare, războa-ie ale Puterii împotriva celor lipsiţi de putere, ori războaie ale "celor ce au" împotriva celor "ce nu au", războaie ale oraşelor-regiuni împotriva altor oraşe-regiuni sau războaie ale pseudo-statelor împotriva statelor, ori a unor comunităţi neorganizate statal etc. Departe de a fi doar viziuni neo apocaliptice urmărind spectaculosul, ele anticipează credibil un viitor ale cărui rădăcini sunt adînc înfipte în realităţile prezentului. Avertismentul este de luat în considerare: hrănite în continuare, rădăcinile existente pot genera pădurea în care lumea post-modernă s-ar putea definitiv rătăci, o pădure ai cărei copaci poartă fructele amare ale unui mod de viaţă dominat de "Pregătirea, instrumentalizarea şi folosirea generalizată a violenţei după algoritmi calculaţi pentru maximizarea succesului". În realitate, această lege funcţionează, deja, pe paliere largi ale realităţii! Din ce se hrăneşte ascensiunea violenţei în societatea post-modernă?

1 Euro5.0733

1 Fr. elveţian5.4353

BNR

1 Liră sterlină5.8651

BNR

1 Dolar SUA4.3297

BNR

1 Gram Aur508.6964