Preliminarii la cursa electorală 2019-2020
Cornel CodiţăZiarul BURSA #Editorial / 1 februarie 2019

Încălziţi sau neîncălziţi prea bine, pregătiţi sau mai deloc, încrezători sau mai puţin încrezători în şansele lor de victorie, ţanţoşi sau abătuţi, bătăioşi sau mai degrabă împăciuitorişti, moderaţi în limbaj sau dînd din prima în istericale şi note pe falset, actorii politici ai României stau deja să rupă gardul arenei în care vor evolua electoral începînd cu vara lui 2019. Cursa este una de viteză-anduranţă, ceva de genul 400 metri garduri.