Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe iranian, Esmail Baghaei, a dat asigurări că Teheranul nu a ajuns încă la nicio „concluzie finală” cu privire la un acord cu SUA, deşi preşedintele american Donald Trump a afirmat că a obţinut un „mare” acord între cele două ţări, notează EFE.
În declaraţii preluate de agenţia iraniană Tasnim, Baghaei a afirmat că „cea mai mare parte a textului a fost finalizată”, dar că liderul de la Casa Albă nu a încetat să îşi „schimbe poziţiile” în ceea ce priveşte negocierile, relatează EFE.
De asemenea, purtătorul de cuvânt a reamintit că Republica Islamică nu este dispusă să cedeze în privinţa „liniilor sale roşii”, potrivit EFE.
Aceste declaraţii vin după ce Trump a anunţat că a ajuns la un „mare acord” cu Iranul şi chiar a sugerat că pactul ar putea fi semnat în Europa, transmite EFE.
„Tocmai am găsit un acord foarte bun pentru a pune capăt războiului cu Iranul şi, odată ce documentele vor fi finalizate, ceea ce ar trebui să se întâmple în următoarele zile, vom avea probabil o semnare, poate în Europa”, a declarat el, citat de EFE.
Baghaei a descris aceste afirmaţii ca fiind simple „speculaţii”, potrivit EFE.
Preşedintele american anticipase, de asemenea, că va anula noile atacuri împotriva Republicii Islamice pe care le plănuise, datorită unor presupuse progrese în discuţiile de pace, notează EFE.
Potrivit declaraţiilor unor surse iraniene pentru agenţia de presă Fars, Iranul a negat, de asemenea, că ar fi semnat vreun document sau memorandum de înţelegere cu Statele Unite, relatează EFE.




















































Opinia Cititorului