Electrica a atras o finanţare de 500 de milioane de euro prin emisiunea unor obligaţiuni verzi

A.I.
Piaţa de Capital / 8 iulie, 08:42

Electrica a atras o finanţare de 500 de milioane de euro prin emisiunea unor obligaţiuni verzi

Cererea din partea investitorilor a depăşit oferta de peste 11,5 ori

Banii vor fi folosiţi, în principal, pentru dezvoltarea producţiei verzi şi a capacităţii de stocare a energiei electrice a Grupului

Electrica a vândut obligaţiuni verzi în valoare de 500 milioane de euro, titlurile fiind negarantate, au o scadenţă de cinci ani şi o dobândă anuală de 4,566%, conform unui raport al furnizorului şi distribuitorului de energie electrică publicat, ieri, pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

”Cererea din partea investitorilor la preţul final a depăşit oferta de peste 11,5 ori, marcând un record în emisiunile de obligaţiuni ale companiilor româneşti. Fondurile obţinute din această emisiune vor fi utilizate pentru finanţarea şi/sau refinanţarea proiectelor verzi eligibile (...). Acestea vizează în principal dezvoltarea producţiei verzi şi a capacităţii de stocare a energiei electrice a Grupului Electrica”, se menţionează în raportul emitentului.

Mihai Diaconu, Preşedintele Consiliului de Administraţie, a spus: ”Investitorii au înţeles rolul Electrica de jucător-cheie în Strategia Energetică a României 2025-2030, asigurând securitatea energetică şi serviciile sistemului regional şi, în acelaşi timp, urmărind dezvoltarea propriilor proiecte de producţie din surse regenerabile - aliniate cu obiectivele României în domeniul energiei verzi. Electrica este angajată să contribuie la un viitor sustenabil prin iniţiativele sale de finanţare verde”.

Rata totală a dobânzii obligaţiunilor, de 4,566%, este formată din Mid Swap - rata de referinţă swap plus 230 de puncte de bază, reiese din comunicatul de la BVB.

Alexandru Chiriţă, Chief Executive Officer al Electrica, a afirmat ”Această emisiune inaugurală de obligaţiuni verzi marchează o etapă semnificativă atât pentru Electrica, cât şi pentru România. Nu este doar prima emisiune de obligaţiuni a Electrica, ci şi cea mai mare emisiune de obligaţiuni verzi corporative din România, exceptând instituţiile financiare. Ea demonstrează angajamentul nostru faţă de creşterea durabilă şi protecţia mediului, precum şi capacitatea noastră de a atrage un interes semnificativ din partea investitorilor. Supraînscrierea investitorilor de peste 11,5 ori arată că suntem pe drumul cel bun. Ne vom respecta promisiunile privind profitabilitatea operaţională durabilă în activitatea noastră principală şi de creştere prin extinderea portofoliului nostru de energie regenerabilă”.

Banca Comercială Română, membră a Erste Group, BNP PARIBAS, CITI, ING, JP Morgan şi Raiffeisen Bank International în calitate de Coordonatori Globali (Joint Global Coordinators) şi BT Capital Partners, IMI-Intesa Sanpaolo, Societe Generale şi UniCredit Joint Bookrunners în calitate de Aranjatori Principali (Joint Bookrunners) au asistat Electrica în această tranzacţie, potrivit raportului de la BVB.

Statul Român, prin Ministerul Energiei, deţine 49,8% din furnizorul şi distribuitorul de energie electrică, a cărui evaluare bursieră se ridică la cinci miliarde lei.

Opinia Cititorului ( 10 )

  1. Planul de restructurare al Restart Energy prevede o plată de 17 lei la fiecare 100 de lei investiţi în emisiunile de obligaţiuni. Compania are două emisiuni de obligaţiuni de 33 mil. lei

    Si tot obligatiuni verzi!

    Poate ca DNA a avut dreptate cu falimentul fraudulos la grupul REO! 

    1. Deci sustineti ca 17% e nesustenabil. Am inteles corect?

      din 100 de lei investiti primesti inapoi doar 17!

    EL companie listata la BVB si nu foloseste piata BVB pt obligatiuni...urat

    1. nu intra in discutie asemanarea dar trebuie tras un semnal de alarma ! nu pt EL!

      de pe pietele externe nu de pe bursa, dar este libertate fiecare aurolac are dreptul la tiktok este smecher ,are gaciga,jaca de bluji,tenesi o leaca de bataie cunoaste si bineinteles un cazan de preferat haudi,bmvele sau mercedesa

      multe frustrari pe capul tau se pare.

      EL are nevoie de bani pe retehnologizare si pt extindere retele de distributie. A ales sa mearga pe extern desi avea posibilitatea de a merge pe BVB cu un raport instutionali / retail la alergere. 

      In schimb avem presedintele & director de BVB ce se lauda cu multe conturi folosite doar pt titluri de stat... halal dezvoltare bursa

      Pe bvb nu gasea conditiile de creditare pe care le-a gasit in extern

    Ce treaba are Goldring cu REO? Vezi ca altii s-au ocupat de ultimul PP.

    1. si la prima?

      nu cunosti! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0704
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3443
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4328
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8297
Gram de aur (XAU)Gram de aur466.3382

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb