Emisiile indirecte de carbon generate de operaţiunile a patru dintre cele mai mari companii tehnologice axate pe inteligenţă artificială, Amazon, Microsoft, Alphabet şi Meta, au crescut în medie cu 150% între 2020 şi 2023, pe măsură ce acestea au fost nevoite să consume mai multă energie pentru centrele de date, potrivit unui raport al Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor (UIT), agenţia ONU pentru tehnologiile digitale., transmite Reuters, de la care cităm informaţiile de mai jos.
Inteligenţa artificială stimulează emisiile indirecte la nivel global, din cauza volumului uriaş de energie necesar pentru alimentarea centrelor de date, a precizat raportul UIT. Emisiile indirecte includ cele generate de electricitatea, aburul, încălzirea şi răcirea achiziţionate de o companie.
Dintre cele patru companii, Amazon a înregistrat cea mai mare creştere a emisiilor operaţionale în 2023 faţă de 2020, cu un salt de 182%, urmată de Microsoft (155%), Meta (145%) şi Alphabet (138%).
UIT a monitorizat emisiile de gaze cu efect de seră ale 200 de companii digitale de top, în perioada 2020-2023.
Meta, care deţine Facebook şi WhatsApp, a indicat pentru Reuters raportul său de sustenabilitate, unde afirmă că depune eforturi pentru a reduce emisiile şi consumul de energie şi apă în centrele sale de date. Celelalte companii nu au răspuns imediat solicitărilor de comentarii.
Potrivit raportului, pe măsură ce investiţiile în AI continuă să crească, emisiile de carbon de la cele mai mari sisteme AI ar putea ajunge la 102,6 milioane de tone echivalent CO₂ pe an. Centrele de date necesare dezvoltării AI ar putea pune şi presiune pe infrastructura energetică existentă.
”Creşterea rapidă a inteligenţei artificiale determină o majorare accentuată a cererii globale de electricitate, consumul centrelor de date crescând de patru ori mai repede decât creşterea generală a consumului de electricitate,” subliniază raportul UIT. De asemenea, raportul atrage atenţia că, deşi un număr tot mai mare de companii digitale şi-au stabilit ţinte de reducere a emisiilor, aceste angajamente nu s-au concretizat încă în reduceri efective.
Opinia Cititorului