Erste: Fondurile UE şi investiţiile străine vor acoperi 75% din deficitul extern al României în 2009

F. A.
Bănci-Asigurări / 24 iunie 2009

Deficitul de cont curent al României se va reduce puternic în acest an, la 5,7% din produsul intern brut (PIB), de la peste 12% în 2008, şi va fi acoperit în proporţie de trei sferturi de investiţiile străine directe şi intrările de capital legate de fondurile europene, arată un raport al Erste Bank.

Raportul, publicat azi, analizează situaţia finanţării externe din acest an pentru opt state din regiune: România, Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia, Croaţia, Serbia şi Ucraina.

În cazul României, restrângerea semnificativă a deficitului de cont curent va avea ca principală cauză scăderea consumului, mai ales de bunuri de folosinţă îndelungată, şi îmbunătăţirea ratei economisirii, chiar dacă aceasta va rămâne negativă, apreciază analiştii Erste.

"Deprecierea cursului leu/euro cu circa 15% (faţă de cursul de schimb mediu din 2008) a făcut mai puţin dureroasă ajustarea deficitului de cont curent (mai puţină presiune de scădere a salariilor nominale, competitivitate prin preţuri a producţiei interne faţă de importuri) comparativ cu ţările cu regim de curs fix sau consiliu monetar", se spune în raport.

Astfel, deficitul balanţei de plăţi a României se va restrânge la 5,7% din PIB (10,2 miliarde dolari) în acest an, iar investiţiile străine directe şi intrările de capital legate de fondurile Uniunii Europene vor însuma 7,7 miliarde dolari (4,3% din PIB), valoare ce va acoperi 75,5% din deficitul extern, estimează economiştii Erste.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Feb. 2026
Euro (EUR)Euro5.0953
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3179
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5866
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8182
Gram de aur (XAU)Gram de aur718.6797

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
greenppa.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
romexpo.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb