Euractiv: Războiul hibrid global al Beijingului şi Kremlinului ameninţă democraţia occidentală

În faţa ameninţărilor venite dinspre Beijing şi Kremlin, Occidentul pierde teren deoarece reacţionează haotic, fără o strategie comună şi cu sisteme politice fragile, avertizează Chris Kremidas-Courtney, cercetător senior la European Policy Centre şi cercetător asociat la Geneva Centre for Security Policy, într-un articol publicat pe site-ul Euractiv. Expertul susţine că Rusia şi China poartă un război hibrid global, nu pentru a cuceri teritorii, ci pentru a controla infrastructura critică, spaţiul informaţional, lanţurile de aprovizionare, reţelele cibernetice şi opinia publică.

În opinia sursei citate, autorităţile de la Beijing şi de la Kremlin acţionează coordonat pe termen lung, prin securizarea economiilor naţionale împotriva sancţiunilor internaţionale şi prin transformarea în arme a deschiderii şi indeciziilor democraţiilor occidentale. Potrivit expertului din cadrul CSP, cele două regimuri politice autoritate îşi coordonează acţiunile în scopul remodelării ordinii globale şi pariază pe lentoarea şi lipsa de unitate a Occidentului, un pariu pe care îl câştigă frecvent.

Astfel, în timp ce armata rusă este prinsă în conflictul din Ucraina, Moscova extinde războiul informaţional şi cognitiv, acum alimentat de inteligenţă artificială, inundând spaţiul public cu ştiri false, manipulări şi polarizare socială. China, în schimb, îşi exercită răbdarea strategică prin controlul lanţurilor globale de aprovizionare, obţinând influenţă economică masivă. În acelaşi timp, persoane fizice şi juridice chineze au fost descoperite explorând vulnerabilităţi în reţelele electrice occidentale, pentru pregătirea terenului în scopul unor atacuri viitoare. Practic, Occidentul nu doar face comerţ cu Beijingul, ci îi oferă acces la infrastructura sa vitală.

În acest timp, parteneriatul militar şi tehnic dintre China şi Rusia se întăreşte prin proiecte comune precum submarine, elicoptere grele şi sisteme de avertizare la atacuri cu rachete. Coordonarea lor strategică, bazată pe planuri cincinale şi consultări anuale, depăşeşte reacţiile fragmentate ale democraţiilor.

În schimb, Uniunea Europeană, deşi a catalogat Beijingul drept „rival sistemic”, nu dispune de structuri centralizate precum „China House” din SUA, ceea ce întârzie luarea deciziilor critice.

Mai mult, sancţiunile economice occidentale îşi pierd eficienţa din cauza costurilor politice interne. Creşterile preţurilor la energie şi blocajele importurilor esenţiale erodează sprijinul public, reducând capacitatea de descurajare. Între timp, China furnizează Rusiei tehnologii şi produse strategice, precum semiconductori şi rulmenţi, care îi permit Moscovei să eludeze sancţiunile şi să continue războiul din Ucraina.

Sursa citată mai menţionează un aspect: sudul Europei a devenit o linie de front ignorată. Potrivit lui Chris Kremidas-Courtney, Italia şi Grecia avertizează asupra destabilizării Africii de Nord de către Turcia şi Rusia, a migraţiei folosite ca armă şi a repoziţionării flotei navale ruse în Mediterană, dar ignorarea acestor apeluri de către instituţiile Uniunii Europene sporeşte vulnerabilitatea întregului continent.

În acest context, respectivele ameninţări nu mai sunt fenomene izolate, ci elemente ale unei strategii globale coerente de consolidare a puterii autoritare. De aceea, expertul citat consideră că, pentru a răspunde eficient, Occidentul trebuie să dezvolte capacităţi strategice permanente, să îşi diversifice lanţurile de aprovizionare, să investească în producţia locală şi să îşi securizeze infrastructura critică. Războiul hibrid trebuie tratat cu aceeaşi seriozitate ca ameninţarea nucleară, prin scenarii de criză, exerciţii comune şi mecanisme de reacţie rapidă ce implică sectorul civil şi militar.

Atunci când acţionează unitar, Occidentul poate contracara eficient puterile autoritare, aşa cum a făcut şi în trecut, nu doar prin forţă militară, ci prin flexibilitate, principii şi coeziune. Pentru aceasta este nevoie de claritate, reformă instituţională, previziune strategică şi voinţă politică de a acţiona înainte ca următoarea criză să lovească.