Euro nu poate fi transformat în principala monedă de rezervă globală prin ignorarea realităţii economice

BCE a prezentat diferite justificări şi pentru ultima reducere a dobânzii de politică monetară, a opta din acest ciclu de relaxare, însă adevăratul motiv este altul: economia Europei merge tot mai greu şi BCE nu mai ştie ce să facă, în condiţiile în care "motorul" Germania pare incapabilă să oprească tendinţa dezindustrializării accelerate, pe fondul preţurilor tot mai ridicate ale energiei.

Încă nu au venit explicaţii ale modului în care dobânzile scăzute pot compensa efectele negative ale preţurilor energiei. Mai mult, o serie de studii recente au arătat că băncile centrale se confruntă cu o nouă realitate economică, în care restricţiile vin din partea ofertei, iar politicile de relaxare monetară, care urmăresc stimularea creditării şi a cererii, nu mai au efect.

Noua situaţie pare să fie ignorată de BCE, deşi problemele structurale ale zonei euro, cum ar fi îmbătrânirea populaţiei, scăderea productivităţii sau scăderea competitivităţii externe, pe fondul creşterii preţurilor energiei, reprezintă obstacole majore în faţa efectelor aşteptate de la reducerea dobânzilor.

Cu toate acestea, Christine Lagarde, preşedintele BCE, scrie în Financial Times că "a venit momentul Europei pentru un euro global".

În deschiderea editorialului din FT, Lagarde arată că euro este pe locul al doilea în lume din punct de vedere al gradului de utilizare şi reprezintă circa 20% din rezervele valutare la nivel global, după dolarul american, cu 58%.

"Creşterea statutului global al monedei euro ar aduce beneficii tangibile: costuri de împrumut mai mici, expunere redusă la fluctuaţiile valutare şi izolare faţă de sancţiuni şi măsuri coercitive", mai susţine preşedintele BCE.

Izolare faţă de sancţiuni pentru cine? Şi ce fel de garanţii există în acest sens? Toate ţările în curs de dezvoltare, dar mai ales membrii BRICS, au văzut cum au fost îngheţate rezervele valutare ale Rusiei şi cum se caută portiţe legale pentru confiscarea lor.

Acesta a fost unul dintre motivele principale din spatele tendinţelor din ultimii ani de pe piaţa aurului, mai ales în ceea ce priveşte rolul său de activ de rezervă, care mai beneficiază şi de lipsa riscului de contrapartidă.

Absenţa acestui risc este condiţionată, bineînţeles, de deţinerea în propria ţară a rezervelor de aur, nu de plasarea lor la alte bănci centrale, sub tot felul de justificări fără acoperire.

Un studiu recent de la BCE arată că aurul a depăşit euro şi a devenit al doilea activ de rezervă la nivel global, după dolar. Conform datelor de la FMI şi Banca Mondială, depăşirea unei monede fiduciare majore de către aur în clasamentul activelor de rezervă este fără precedent după multe decenii.

Christine Lagarde a ales să ignore această informaţie "nesemnificativă" şi s-a concentrat asupra necesităţii ca "Europa să ia măsuri decisive prin finalizarea pieţei unice, reducerea sarcinilor de reglementare şi construirea unei uniuni robuste a pieţelor de capital".

În plus, "trebuie să reformăm structura instituţională a Europei", după cum mai scrie Christine Lagarde, deoarece "un singur veto nu trebuie să mai fie permis să stea în calea intereselor colective ale celorlalte 26 de state membre".

Astfel de propuneri îl vor determina pe orice investitor cu minime cunoştinţe de istorie să nu accepte rolul de monedă de rezervă pentru euro şi este aproape sigur că justificările doamnei Lagarde vor avea efectul contrar celui scontat.

Curios este şi faptul că, în toată pledoaria sa pentru un "euro global", preşedintele BCE nu a amintit nimic despre existenţa unui obstacol structural major în calea acestui obiectiv: zona euro nu este o zonă monetară optimă.

Cele mai multe dintre criteriile zonei monetare optime - mobilitatea forţei de muncă, flexibilitatea salariilor, transferurile fiscale sau existenţa unor condiţii economice similare pentru majoritatea regiunilor - nu sunt îndeplinite în cazul zonei euro.

În aceste condiţii, sistemul economic este deosebit de fragil şi este predispus unor crize periodice şi instabilităţii politice, pe fondul unei divergenţe economice tot mai mari, care se observă clar în datele de la Eurostat, iar toate acestea reprezintă argumente extrem de solide împotriva acceptării euro ca monedă globală de rezervă.

Christine Lagarde mai afirmă că "încrederea investitorilor într-o monedă este, în cele din urmă, legată de puterea instituţiilor care o susţin", însă evoluţia monedelor de-a lungul timpului, indiferent de gradul lor de acoperire în aur, arată că adevărata putere este dată de capacitatea productivă a economiei care o susţine.

Numeroasele puncte slabe ale monedei unice au fost prezente în criticile apărute în presa internaţională. "Fanteziile UE de a doborî dolarul sunt complet iluzorii", scrie The Telegraph pe marginea editorialului din FT, deoarece "cu toată grandomania sa, UE rămâne o confederaţie dezarticulată de naţiuni suverane din punct de vedere fiscal şi adesea profund divizate, fără o funcţie de trezorerie centralizată, fără o uniune bancară şi fără o piaţă unificată a datoriilor suverane".

Sub titlul "Christine Lagarde's global euro is a fantasy", Thomas Fazi subliniază pe site-ul UnHerd că moneda euro rămâne afectată de deficienţe structurale majore, cum sunt fragmentare financiară cronică, creşterea lentă şi instituţiile opace.

"În ciuda anilor de integrare, UE a rămas în urma altor economii avansate, în special în ceea ce priveşte inovarea şi productivitatea", subliniază Fazi, în opinia căruia "acest lucru se datorează în mare parte deficitului de investiţii în cercetare şi dezvoltare, consumului slab, unei prejudecăţi faţă de politica industrială şi unui model de guvernanţă labirintic, care sufocă agilitatea şi responsabilitatea".

Mai mult, "adevărata problemă nu este integrarea insuficientă, ci este integrarea însăşi", în condiţiile în care "moneda euro a lipsit statele membre de capacitatea de a răspunde în mod flexibil crizelor pe baza nevoilor lor interne", şi "a diminuat controlul democratic naţional, centralizând în acelaşi timp puterea în instituţii opace şi neresponsabile, cum ar fi Comisia Europeană şi BCE".

Gradul ridicat de îndatorare, nu doar în zona euro, explică o parte semnificativă din noua tendinţă de acumulare a aurului, atât la nivelul investitorilor, cât şi al băncilor centrale. Cel puţin pentru Statele Unite şi zona euro este tot mai evident caracterul nesustenabil al dinamicii divergente dintre economia reală şi datoria publică.

Multe lucruri se fac prin decret de la Bruxelles sau de la Frankfurt în UE şi zona euro, însă transformarea euro în principala monedă globală de rezervă nu este unul dintre acestea. Poate că autorităţile europene vor realiza curând că stabilirea unor obiective iluzorii nu este în interesul nimănui, iar accentul trebuie să se pună asupra recunoaşterii adevăratelor cauze din spatele performanţelor tot mai slabe ale economiilor din Europa.