Filip & Company: Revizuirea Directivei-cadru privind deşeurile: ce urmează

Directiva (UE) 2025/1892 a Parlamentului European şi a Consiliului din 10 septembrie 2025 de modificare a Directivei-cadru privind deşeurile ("Directiva 2025/1892”) introduce o serie de modificări Directivei 2008/98/CE şi îşi produce efectele începând cu 16 octombrie 2025, conform unui comunicat de presă emis redacţiei, din care urmează să relatăm. Modificările aduse reprezintă un pas înainte către economia circulară şi deschid drumul către un regim armonizat de răspundere extinsă a producătorului pentru produse textile şi încălţăminte, aplicabil în toate statele membre.

Statele membre trebuie să asigure transpunerea în dreptul intern a acestor noi obligaţii până la 17 iunie 2027.

Odată implementată la nivel naţional, Directiva (UE) 2025/1892 de modificare a Directivei-cadru 2008/98/CE va genera costuri suplimentare semnificative pentru companii, determinate atât de obligativitatea finanţării colectării, sortării şi reciclării produselor textile, cât şi de măsurile necesare pentru reducerea risipei alimentare pe întregul lanţ de aprovizionare. Pentru mulţi operatori economici, aceste costuri nu vor mai fi doar opţionale sau reputaţionale, ci obligaţii legale directe, impuse prin mecanisme de răspundere extinsă a producătorului şi prin ţinte cuantificabile de reducere a deşeurilor alimentare.

1. Cui se aplică?

Directiva 2025/1892 vizează în principal:

*producători, importatori şi distribuitori de produse textile şi încălţăminte, inclusiv cei care vând online către consumatori din UE.

*actori din lanţul alimentar, respectiv producători şi procesatori de alimente, comercianţi cu amănuntul şi alte forme de distribuţie, restaurante şi servicii de catering.

Indirect, această reglementare este relevantă şi pentru entităţile din economia socială implicate în colectarea şi reutilizarea textilelor (ONG-uri, întreprinderi sociale, organizaţii caritabile), precum şi pentru platformele online care facilitează vânzarea de textile către consumatori din UE.

2. Obiective obligatorii pentru deşeurile alimentare

Directiva introduce obiective noi de reducere a deşeurilor alimentare obligatorii pentru statele membre, care trebuie atinse până la 31 decembrie 2030, raportat la media perioadei 2021-2023:

*cel puţin 10% reducere a deşeurilor alimentare în etapa de producţie şi procesare;

*30% reducere per capita a deşeurilor alimentare în comerţul cu amănuntul şi alte forme de distribuţie, restaurante, catering şi gospodării.

Pentru a atinge aceste obiective, directiva cere statelor membre (i) să instituie programe specifice de prevenire a deşeurilor alimentare, ce trebuie comunicate Comisiei până la 17 octombrie 2027; (ii) să implice toţi actorii relevanţi din lanţul alimentar, proporţional cu rolul şi capacitatea lor, cu atenţie specială la IMM-uri; şi (iii) să faciliteze donarea alimentelor nevândute, dar sigure, prin stimularea încheierii de acorduri de donaţie cu bănci de alimente şi organizaţii de redistribuire.

În concret, pentru companiile din sectorul alimentar, înseamnă că:

*pentru producători şi procesatori de alimente va deveni necesară monitorizarea cantităţilor de produse respinse, neconforme sau expirate înainte de vânzare, iar adaptarea volumelor de producţie la cerere, optimizarea planificării producţiei, valorificarea sub-produselor (ingrediente pentru alte produse, hrană pentru animale, biomasă etc.) vor fi unele dintre măsurile pe care vor trebui să le implementeze;

*pentru retail şi alte forme de distribuţie (hipermarketuri, magazine de proximitate, cash&carry, marketplace-uri alimentare) va exista o presiune pentru a reduce alimentele aruncate din cauza datei de expirare, a schimbărilor de sortiment sau a campaniilor promoţionale. Ca măsuri posibile ce pot fi avute avute în vedere (printre care sunt deja aplicabile în practică) se numără discount-uri progresive pe măsură ce se apropie data de expirare, rafturi/zone dedicate produselor „aproape de termen”, extinderea sistemelor de donaţie prin contracte standard cu bănci de alimente (inclusiv soluţii logistice dedicate).

*pentru restaurante, HoReCa şi catering va trebui să se realizeze o evaluare a porţiilor, a gradului de retur din farfurie, a surplusului din bucătărie, astfel încât risipa alimentară să fie la cote cât mai reduse.

În acest sens, autorităţile vor fi nevoite să traducă obiectivele în măsuri concrete, iar operatorii din lanţul alimentar vor fi, în practică, sub lupa autorităţilor.

3. Textile - schemă obligatorie de răspundere extinsă a producătorilor (EPR)

Cea mai vizibilă noutate pentru mediul de afaceri este instituirea unei scheme de răspundere extinsă a producătorilor (EPR) pentru textile, la nivelul fiecărui stat membru.

Directiva introduce o definiţie extinsă pentru sintagma "producător” care nu înseamnă doar fabricantul din punct de vedere tehnic. Astfel, va fi considerat producător orice entitate care, cu titlu profesional, pune pentru prima dată pe piaţa unui stat membru produse textile sau încălţăminte, sub numele sau marca proprie, indiferent de canal (magazin fizic, online, vânzare la distanţă).

Sunt exceptaţi de la noile reguli croitorii independenţi care fac articole personalizate, precum şi producătorii care pun pentru prima dată pe piaţă produse textile uzate evaluate ca adecvate pentru reutilizare sau produse derivate din astfel de articole (upcycling), tocmai pentru a sprijini reutilizarea şi prelungirea duratei de viaţă.

Produsele care intră sub EPR pentru textile sunt enumerate în noua anexă IVc la Directiva 2008/98/CE şi acoperă, în principal: îmbrăcămintea, accesorii, pălării, încălţăminte, pături, lenjerii de pat şi de bucătărie, perdele şi draperii, cu posibilitatea ca statele membre să extindă schemă şi la saltele ş.a.

Textilele profesionale care sunt comparabile ca natură şi compoziţie cu cele de uz casnic pot fi, de asemenea, incluse.

Obligaţiile producătorilor de textile sunt detaliate în Directiva şi vizează:

*obligaţii de înregistrare într-un registru al producătorilor, gestionat la nivel de stat membru.

Fără înregistrare, producătorul nu poate plasa legal produse pe piaţă.

*contribuţii financiare pentru acoperirea costurilor de colectare separată pe tot teritoriul naţional, sortare, pregătire pentru reutilizare şi reciclare, gestionare a fracţiilor care nu pot fi reciclate, campanii de informare a consumatorilor.

*implementarea unui sistem de colectare separată organizat de organizaţiile de EPR: containere gratuite şi infrastructură de colectare la puncte de colectare, preluarea gratuită a deşeurilor textile generate de entităţile din economia socială şi alţi actori implicaţi care să vizeze o acoperire teritorială completă.

*implicarea entităţilor ca parteneri ai sistemelor de colectare, cu obligaţii minime de raportare, dar cu posibilitatea de a fi parţial scutite dacă sarcina ar fi disproporţionată.

*informarea consumatorilor privind obligaţia de colectare separată şi existenţa sistemelor de colectare.

În acest context, întreprinderile cu mai puţin de 10 angajaţi şi a căror cifră de afaceri anuală şi bilanţ anual nu depăşesc 2 milioane EUR sunt exceptate de la implementarea obligaţiilor de mai sus până la 17 aprilie 2029, lăsând astfel un timp de pregătire mai mare micro-întreprinderilor.

4. Ce ar trebui să facă în practică operatorii din România

Chiar dacă implementarea efectivă nu este imediată, o pregătire structurată încă de acum poate atenua riscurile de conformare şi poate poziţiona companiile avantajos în raport cu obligaţiile viitoare. În practică, producătorii pot lua spre exemplu următoarele măsuri:

*verificarea portofoliului de produse pentru a delimita exact produsele comercializate care intră în sfera de aplicabilitate a Directivei;

*consolidarea datelor tehnice privind compoziţia fibrelor şi conţinutul de material reciclat, revizuirea contractelor de furnizare şi distribuţie pentru a clarifica alocarea obligaţiilor privind răspunderea extinsă a producătorului şi a mecanismelor de transfer al costurilor;

*în cazul platformelor online - identificarea acelor fabricanţi, importatori sau distribuitori stabiliţi într-un alt stat membru sau într-o ţară terţă care plasează produse la ei pe marketplace.

Potrivit noilor reglementări, exemplele practice ar trebui să urmeze următoarele direcţii:

*Exemplul 1. Un retailer de fashion care vinde îmbrăcăminte şi încălţăminte în UE, inclusiv online va trebui să se înregistreze în registrul producătorilor din fiecare stat membru unde pune pentru prima dată produse pe piaţă, să plătească o contribuţie pe produs/pe greutate, probabil modulată în funcţie de factori precum reciclabilitatea, conţinutul de fibre reciclate etc. şi va trebui să colaboreze cu o organizaţie de EPR pentru gestionarea containerelor de colectare din magazine şi a fluxurilor de textile uzate. Dacă operează şi un marketplace, în calitate de platformă online, va trebui să se asigure că vânzătorii-producători care vând textile către consumatori din UE sunt înregistraţi şi declară că respectă cerinţele EPR..

*Exemplul 2. Un producător de produse lactate sau de ready-meal, prezent în toate marile reţele de retail va trebui să furnizeze date privind deşeurile alimentare generate în unităţile de producţie şi eventual să adopte planuri specifice de reducere, va trebui să renegocieze cu retailerii clauzele privind retururile nearanjate, termenele de livrare şi nivelurile de stoc „de siguranţă”, pentru a nu suporta indirect costul risipei generate mai jos în lanţ şi poate, totodată, să implementeze programe interne de „zero waste în producţie”, cu valorificarea sub-produselor sau a loturilor cu defecte minore.

În concluzie, Directiva aduce noi aşteptări faţă de modul în care companiile proiectează, pun pe piaţă şi gestionează produsele textile şi alimentele, pe întregul ciclu de viaţă a acestora.

Pentru companiile din sectorul alimentar şi din industria textilă, pregătirea minimă înainte de transpunerea noilor reglementări la nivel naţional este recomandată. Colectarea de date, revizuirea proceselor şi a contractelor şi dialogul cu viitoarele organizaţii de EPR ar trebui începute din timp, astfel încât noile obligaţiile să nu fie o surpriză.