Finanţele au plasat vineri obligaţiuni pe 4 ani de 447 milioane euro, cu 49% mai mult decât anunţase

F.A.
Piaţa de Capital / 14 august 2009

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a plasat, vineri, prin subscripţie publică, obligaţiuni de stat cu dobândă denominate în euro, cu maturitate la 4 ani, de 447 milioane euro, cu 49% peste nivelul anunţat iniţial, iar rata dobânzii este de 5,25% pe an, potrivit datelor băncii centrale.

Valoarea anunţată a licitaţiei de titluri de stat în valută, care s-a adresat numai pieţei interne, a fost de 300 milioane euro, MFP luând în schimb din piaţă toată suma ofertată de cele 11 bănci.

Astfel, dealerii primari au fost Alpha Bank România, BRD - Groupe Societe Generale, Banca Comercială Carpatica, Banca Comercială Română (BCR), Banca Transilvania, Bancpost, CEC Bank, Citigroup Europe PLC Dublin - sucursala România, Raiffeisen Bank, RBS Bank România şi UniCredit Ţiriac Bank.

Titlurile vor fi emise pe 19 august 2009, iar data scadenţei este 19 august 2013.

În acest an, Finanţele au emis deja titluri de stat în lei de aproape 50 milioane lei (circa 12 milioane euro), de patru ori mai mult decât în întreg anul 2008.

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit ţinta agreată cu autorităţile române pentru deficitul bugetar la 7,3% din produsul intern brut (PIB) în acest an, faţă de nivelul stabilit anterior, de 4,6% din PIB, iar Fondul va aloca pentru acoperirea deficitului bugetar al României "aproximativ jumătate din tranşa care trebuie să intre în septembrie şi jumătate din cea din decembrie", respectiv circa 1,75 miliarde euro.

Ministrul de finanţe, Gheorghe Pogea, a anunţat că deficitul bugetar al României pe primele şapte luni s-a adâncit la 3% din PIB.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Feb. 2026
Euro (EUR)Euro5.0954
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3231
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5904
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8340
Gram de aur (XAU)Gram de aur718.5914

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
oaer.ro
greenppa.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
romexpo.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb