Cum a transformat UE sancţiunile într-o armă strategică împotriva Moscovei

Din 24 februarie 2022, ziua în care Federaţia Rusă a trecut la invazia pe scară largă a Ucrainei, sancţiunile internaţionale şi europene au încetat să mai fie „un instrument de descurajare” şi au devenit o infrastructură permanentă de constrângere: un ansamblu de interdicţii, îngheţări de active, embargouri, plafonări de preţ, tăieri de acces la finanţare şi tehnologii, construit în straturi succesive, calibrat să reducă resursele de război ale Moscovei şi să-i degradeze capacitatea industrială, militară şi financiară.

Practic, Uniunea Europeană a făcut din sancţiuni o politică de stat. Astfel, dacă, după invadarea Crimeei de către Federaţia Rusă în februarie 2014, UE a introdus sancţiuni sectoriale, din februarie 2022 aceeaşi bază juridică a fost împănată cu măsuri mult mai dure şi mult mai largi. Potrivit informaţiilor publicate pe site-ul Consiliului Uniunii Europene, până la finalul anului trecut au fost adoptate 19 pachete de sancţiuni legate de războiul declanşat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei, iar în şedinţa de ieri a fost discutat încă un pachet de sancţiuni, asupra căruia nu s-a ajuns la un acord din cauza ameninţării cu exprimarea dreptului de veto de către Ungaria, pe fondul disputei privind livrările de petrol prin conducta Drujba, episod relatat de Reuters şi de alte publicaţii internaţionale.

Cu toate acestea, miniştrii de externe ai statelor membre UE au decis ieri să prelungească sancţiunile economice sectoriale, adică pe cele care lovesc direct finanţele, comerţul, energia, transporturile, tehnologia şi serviciile, până la 24 februarie 2027.

Primul şoc al introducerii sancţiunilor a fost financiar. În primele zile ale invaziei, linia roşie a fost trasată acolo unde doare cel mai tare: rezervele şi sistemul bancar. UE arată că, odată cu al treilea pachet de sancţiuni adoptat la 28 februarie 2022, au fost „imobilizate” active ale Băncii Centrale a Rusiei de aproximativ 210 miliarde de euro. Ulterior, blocul comunitar a înfiinţat şi mecanisme de utilizare a veniturilor generate de aceste active: Consiliul UE a adaptat cadrul în mai 2024, iar regulile din 25 octombrie 2024 prevăd alocarea a 95% din veniturile extraordinare către bugetul UE, pentru susţinerea mecanismului de rambursare a împrumuturilor UE-G7 (în jur de 45 de miliarde de euro), restul de 5% mergând la Facilitatea Europeană pentru Pace; în decembrie 2025, UE a introdus şi o interdicţie temporară privind transferul înapoi către Rusia al activelor Băncii Centrale imobilizate în statele membre ale blocului comunitar. Pe plan mai larg, un document de analiză al Parlamentului European estima, în februarie 2024, că totalul activelor suverane ruseşti imobilizate de UE şi de restul statelor membre G7 era de circa 260 de miliarde de euro, iar la nivel mondial ar putea ajunge aproape de 300 de miliarde de euro.

A doua lovitură a vizat circulaţia banilor şi a mesajelor bancare. Pe 2 martie 2022, Consiliul UE a anunţat excluderea unor bănci ruseşti din sistemul SWIFT, iar apoi a extins lista instituţiilor afectate, incluzând mai multe bănci ruseşti şi belaruse. În acelaşi timp, SUA au aplicat sancţiuni sectoriale şi restricţii care acoperă inclusiv zona energetică şi aplicarea plafonului de preţ.

A treia linie majoră a sancţiunilor a privit sectorul energetic, care reprezintă sursa principală de valută şi de finanţare a aparatului de stat rus. În UE, embargoul pe petrolul rusesc a fost construit cu calendar şi excepţii, dar cu o direcţie univocă: reducerea dependenţei şi a veniturilor Moscovei. În paralel, Occidentul a introdus plafonarea de preţ (price cap) pentru transportul maritim şi serviciile conexe, astfel încât petrolul rusesc să poată continua să circule către pieţe terţe fără să provoace un şoc global de ofertă, dar cu venituri limitate pentru Rusia. Comisia Europeană a arătat, la momentul lansării, că plafonul pentru ţiţei a fost stabilit la 60 de dolari pe baril. Declaraţia G7 şi a Australiei a fixat intrarea în vigoare a plafonului pentru ţiţei la 5 decembrie 2022 (sau imediat după, în jurisdicţiile participante), cu un regim de implementare sprijinit la nivel naţional.

Mai mult, în iulie 2025 UE a decis să reducă plafonul pentru ţiţei de la nivelul iniţial de 60 de dolari la 47,6 dolari pe baril, iar pentru produsele petroliere a stabilit şi niveluri distincte (inclusiv pentru produse „premium” vs. „discounted”), în cadrul aceleiaşi politici de plafonare. Mesajul implicit este dur: dacă Rusia găseşte rute ocolitoare, UE mută pragurile; dacă piaţa se adaptează, UE îşi recalibrează instrumentul. Iar în spatele acestui mecanism stă o realitate ignorată adesea în dezbateri: sancţiunile nu urmăresc doar „să oprească războiul” peste noapte, ci să degradeze capacitatea de a-l susţine ani la rând, prin erodarea veniturilor recurente din exporturi.

A patra direcţie, poate cea mai strategică pe termen lung, se referă la restricţiile tehnologice şi industriale, adică aplicarea de interdicţii de export pentru bunuri cu dublă utilizare, componente pentru drone, echipamente avansate şi know-how care pot alimenta industria militară rusă. UE îşi descrie sancţiunile economice ca vizând explicit sectoarele de tehnologie, apărare, transport şi servicii şi a dezvoltat o componentă antiocolire: sancţionarea intermediarilor şi a reţelelor, extinderea restricţiilor către entităţi din afara Rusiei care sprijină efortul de război, interdicţii de tranzit prin Rusia pentru anumite bunuri, „clauza no-Russia” şi cerinţe de due diligence pentru exportatorii europeni.

Pe lista de ţinte, UE nu s-a oprit la bănci şi energie. A mers şi pe ecosistemul creat de Federaţia Rusă pentru influenţă şi legitimare, adică UE a sancţionat propaganda rusă, finanţarea acesteia şi reţelele politice. Din datele Consiliului UE reţinem că interdicţia de difuzare se aplică la 27 de instituţii media considerate instrumente de dezinformare pro-Kremlin, iar în acelaşi set de măsuri blocul comunitar a introdus şi restricţii privind finanţarea actorilor din spaţiul public european de către statul rus şi proxy-urile sale. Tot aici intră şi sancţiunile individuale, cum ar fi îngheţările de active şi interdicţiile de călătorie, care au ajuns la o scară greu de imaginat în Europa pre-2022: regimul european „în respectul acţiunilor care subminează sau ameninţă integritatea teritorială a Ucrainei” se aplică la peste 2.700 de persoane şi entităţi ruse.