Olimpiada? Ce Olimpiadă?

Stau într-un cartier de la marginea Bucureştilor. Am două slujbe. Petrec în trafic cel puţin două ore zilnic. Cum s-ar spune, am destule pe cap. Aşa că mă veţi înţelege, stimaţi cititori, de ce am neglijat complet să mă uit la Olimpiada de Iarnă de la Milano. Nici măcar un minut.

Chestia îmi ieşise complet din minte. Doar din întâmplare mi-am amintit de ea. Schimbam canalele şi deodată, pe un ecran, a traversat ştirea după care în ziua respectivă urma să aibă loc festivitatea de încheiere a Jocurilor Olimpice.

Era o vreme când Olimpiadele, fie şi ele de iarnă, însemnau ceva. Acum însă, judecând după puţinele menţiuni de la ştiri, ele nu prea mai interesează pe nimeni. Şi de ce ar fi altfel? Cam tot ce putea să meargă rău, a mers.

Cap de listă, evident: cheltuielile din banii publici. Olimpiadele au devenit de decenii întregi o schemă financiară dubioasă. Am căutat cifrele pentru Italia, Bugetul Jocurilor de la Milano era iniţial de 1,3 miliarde de euro. Au ajuns să coste contribuabilul american 1,7 miliarde de euro. Diferenţa, aproape jumătate de miliard de euro, este considerabilă. Adică trei avioane supersonice Rafale care puteau fi livrate Ucrainei, dacă tot doreau să facă ceva util cu banii.

Bun, banii au fost cheltuiţi, dar pentru ce? Niciodată nu am înţeles bine care este scopul acestor chermeze internaţionale. Există suficiente alte competiţii sportive. Sunteţi interesaţi de schi fond? Patinaj? Biatlon? Bob? Sărituri cu schiurile? Apăsaţi pe un buton şi aveţi, pe televizor, destule opţiuni.

Aparent, toată petrecerea este subvenţionată de autorităţi în scopul reclamei. Dar ce nevoie avea Milano - un oraş faimos în toată lumea - de reclamă suplimentară? Şi plătită atât de scump? Plus că e ceva ilogic aici. Milano nu este chiar un centru al sporturilor de iarnă. Atunci, cui îi foloseşte această risipă?

Într-adevăr, multe probe nici nu s-au desfăşurat la Milano. Înţeleg că întrecerea de bob a avut loc la Cortina d'Ampezzo (o staţiune care nu are, nici ea, nevoie de nici o reclamă). S-au aruncat 150 de milioane de euro doar pentru a construi o pistă nouă de bob. Şi s-au defrişat în acest scop 20.000 de metri pătraţi de pădure montană.

Măcar dacă ar rămâne ceva în urmă. Dar, experienţa altor olimpiade ne arată că, cel mai probabil, construcţiile acestea vor trebui demolate. Iată cazul Olimpiadei de iarnă de la Torino. Trambulinele de schi (34 de milioane de euro) şi pista de bob (110 milioane de euro) din 2006 au ajuns nişte ruine, iar satul olimpic nu mai există.

Tot spectacolul a fost, de fapt, o butaforie. Pentru că zăpada a fost în general insuficientă, s-a recurs la cantităţi aiuritoare de zăpadă artificială. Distanţele mari care au trebuit parcurse a făcut ca emisiile de bioxod de carbon să atingă cote de alarmă. Preţurile au explodat.

Şi la noi au fost tot felul de personaje care au venit cu idei extravagante. Infractorul Sorin Oprescu pretindea, prin 2011, că Bucureştii pot găzdui Jocurile Olimpice. Poate la rupt roţile prin gropile de pe străzi. Acum, din câte înţeleg, Oprescu a fugit în ţara de origine a olimpiadelor, pentru că puşcăriile din România nu sunt de nivel olimpic.

Nu am găsit cifre despre cât ne-a costat pe noi, plătitorii de impozite, această paranghelie. Inutilă din punct de vedere sportiv, pentru că cel mai bun loc ocupat de un sportiv român a fost locul 5 la bob 2 masculin şi locul 9 la sanie. Cam jalnic. Din sursele publice, rezultă că bugetul Comitetului Olimpic Român a fost, în 2025, cam de 15 milioane de euro. Aşa că probabil vorbim despre câteva milioane de euro, de colea...

Oricum nu m-aş fi uitat la Olimpiadă. De mult aceste festivaluri politico-economice nu mai au nimic în comun cu spiritul olimpic. Cu toate că Rusia şi Belarus, fiind sancţionate, nu au fost lăsate să aducă delegaţii naţionale, sub steag propriu, s-a găsit totuşi un subterfugiu ruşinos. 13 sportivi ruşi şi 7 din Belarus au fost invitaţi ca "atleţi individuali neutri”. Însă nici vorbă de neutralitate aici. Pyotr Gumennik, patinator, a apărut în uniformă militară la spectacole prin care era susţinută invazia din Ucraina. Saveliy Korostelev, schi-fond, este înregistrat la clubul CSKA, un club al Armatei ruse. Iar Kseniia Korzhova dădea like-uri pe reţelele de socializare unor personalităţi ruse care susţineau invazia.

Spre lauda lor, miniştrii italieni, în special Antonio Tajani, şeful diplomaţiei italiene, s-au opus public prezenţei sportivilor ruşi la aceste Jocuri. Însă decizia finală a fost a Comitetului Olimpic care, pentru a ne exprima caritabil, nu este chiar o lumină...

Următoarele Jocuri de iarnă vor avea loc în 2030, la Nisa. Genial. Nisa este pe malul Mediteranei, mă îndoiesc că acolo va fi un fulg de zăpadă. În ritmul acesta, mă aştept ca în 2042 Olimpiada de iarnă să aibă loc în Arabia Saudită sau la Rio de Janeiro. De ce nu? Am putea avea, simultan, şi o decapitare sau un carnaval de samba. Pârtii din plastic se găsesc, curioşi asemenea. Şi politicieni care să finanţeze schema vor fi destui, nu am nici o îndoială.