Diferenţele percepute între Franţa şi Germania privind metodele de rezolvare a crizei datoriilor Europei sunt "exagerate", a afirmat, directorul Fondului Monetar Internaţional (FMI), Christine Lagarde, într-un interviu publicat ieri, preluat de Reuters.
Întrebată dacă este nu ar trebui să existe panică în urma disensiunilor dintre Paris şi Berlin, Lagarde a precizat că aceasta reprezintă părerea ei şi că disensiunile sunt exagerate.
Speculaţiile s-au tot adunat în urma diferenţelor dintre preşedintele francez, Fracois Hollande, şi cancelarul Germaniei, Angela Merkel, de când liderul francez a ajuns la putere, în urma alegerilor din această lună.








































