Forţele armate canadiene, primele bombardamente în Irak

E.D.
Internaţional / 3 noiembrie 2014

Ministrul canadian al apărării, Rob Nicholson, a anunţat că forţele armate canadiene au procedat duminică în Irak la primele lor bombardamente contra poziţiilor deţinute de grupării jihadiste Statul Islamic (SI), în cadrul operaţiunilor coaliţiei internaţionale, transmite AFP.

Avioane de tip "F-18 canadiene au efectuat primele lor lovituri", duminică, în regiunea Fallujah situată în centrul Irakului, a menţionat ministrul într-un comunicat. "Două F-18 au atacat obiective (ale SI) utilizând bombe de 250 de kilograme ghidate cu laser", a precizat demnitarul canadian.

Rob Nicholson nu a oferit detalii despre "pierderile cauzate" de bombardamente, menţionând că marţi vor fi făcute precizări în acest sens.

După exerciţiile de recunoaştere din ultimele două zile, Canada a procedat la primele sale tiruri după ce, pe 30 octombrie, s-a alăturat pe teren forţelor coaliţiei conduse de Statele Unite.

"Misiunea cu o durată de aproape patru ore a inclus şi o alimentare în zbor" cu ajutorul materialelor canadiene după care toate avioanele s-au întors fără incidente la baza lor din Kuweit, a adăugat ministrul apărării.

Pe lângă loviturile canadiene din regiunea Fallujah, în ultimele 48 de ore avioanele coaliţiei au bombardat în cinci rânduri poziţii ale SI din jurul oraşului Kobane, în Siria.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară 2025”
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0587
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4330
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4144
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9912
Gram de aur (XAU)Gram de aur478.6971

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
ccib.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb