Guvernul de coaliţie al Germaniei intenţionează să reexamineze politicile comerciale faţă de China, inclusiv în domeniile energiei, importurilor de materii prime şi investiţiilor chineze în infrastructura critică, şi va înfiinţa un comitet de experţi care va raporta periodic parlamentului, transmite Reuters.
Decizia vine pe fondul intensificării tensiunilor comerciale dintre a doua şi a treia economie mondială. Conform unei moţiuni depuse de partidele din coaliţia cancelarului Friedrich Merz - conservatorii şi social-democraţii -, noul comitet va analiza „relaţiile comerciale relevante pentru securitate dintre Germania şi China” şi va formula recomandări către guvern.
Moţiunea urmează să fie adoptată săptămâna viitoare, iar comisia - formată din doisprezece membri, inclusiv academicieni, reprezentanţi ai industriei, sindicatelor şi ai centrelor de analiză - va fi constituită imediat după vot.
Germania a privit mult timp China drept un partener economic strategic în promovarea comerţului global deschis, care a susţinut creşterea sectorului său manufacturier. Totuşi, recentele restricţii impuse de Beijing asupra exporturilor de metale rare, vitale pentru industria auto germană, au determinat Berlinul să reevalueze relaţia bilaterală.
Noul comitet va prezenta rapoarte Parlamentului german de două ori pe an.
















































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 08.11.2025, 21:34)
Ia ca s-au trezit nemtalaii după octoberfest!