Sindicaliştii din Sănătate intră luni, 20 iulie, în grevă de avertisment, după ce negocierile privind lipsa acută de personal şi condiţiile de muncă au rămas fără rezultat. Între orele 09:00 şi 11:00, activitatea din spitale va fi întreruptă, cu excepţia serviciilor de urgenţă, iar liderii Sanitas fac apel la pacienţi să evite prezentarea în unităţile medicale în acest interval, dacă problemele de sănătate nu reprezintă urgenţe.
Într-un mesaj adresat pacienţilor, Sanitas Buzău transmite că protestul nu este îndreptat împotriva celor care au nevoie de îngrijiri medicale, ci reprezintă un semnal de alarmă privind starea în care a ajuns sistemul sanitar.
„Nu protestăm împotriva pacienţilor. Protestăm pentru ca spitalele să rămână capabile să vă îngrijească în siguranţă. Un sistem fără suficient personal, cu angajaţi epuizaţi şi suprasolicitaţi, nu pune în pericol doar cadrele medicale, ci şi pe dumneavoastră cei care aveţi cea mai mare nevoie de noi”, au scris pe Facebook, reprezentanţii Sanitas Buzău.
Sindicaliştii le solicită pacienţilor să îşi reprogrameze, pe cât posibil, vizitele la spital după ora 11:00, subliniind că urgenţele vor beneficia în continuare de asistenţă medicală, conform legii.
„Vă rugăm respectuos ca, dacă problema medicală nu reprezintă o urgenţă, să evitaţi prezentarea în unităţile sanitare din judeţul Buzău în intervalul 09:00 -11:00 şi, pe cât posibil, să vă programaţi după ora 11:00. Vă cerem nu doar înţelegere, ci şi solidaritate. Astăzi avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru ca mâine să vă putem oferi îngrijirea pe care o meritaţi: într-un sistem de sănătate mai sigur, mai puternic şi mai respectuos faţă de pacienţi şi faţă de cei care îi îngrijesc. Lupta noastră de astăzi este, în egală măsură, şi pentru siguranţa dumneavoastră de mâine”, a mai precizat Graţiela Constantin, liderul Sanitas Buzău.
Potrivit liderului Sanitas Buzău, lipsa personalului a ajuns la un nivel care face imposibilă desfăşurarea activităţii în condiţii normale şi sigure.
„Avem, într-un spital, o infirmieră care lucrează pe două etaje, deserveşte două secţii în acelaşi timp, pe tura de noapte, de exemplu. Avem Spitalul pentru Măsuri de Siguranţă, unde pacienţii de acolo trebuie supravegheaţi foarte atent, pentru că sunt atât de imprevizibili. În situaţia în care un instructor, să zic, un supraveghetor, are în grijă sau în supraveghere 60-70 de pacienţi, este imposibil să faci faţă unui asemenea volum de muncă. Iar dacă se întâmplă ceva, acel om este pasibil de dosar penal”, a declarat Graţiela Constantin la o televiziune locală din Buzău.
Aceasta spune că în numeroase secţii ale Spitalului Judeţean graficele de lucru sunt acoperite prin cumul de funcţii şi efectuarea de ture suplimentare, o soluţie care nu poate continua pe termen lung.
„Există secţii în Spitalul Judeţean unde, pentru a putea face graficul, s-a apelat la cumul de funcţii, dar pe o perioadă mai lungă de timp, iar aceasta nu este o soluţie. Acel personal, care este tot personalul care lucrează, dar face nişte ture în plus, va ajunge la epuizare”, a mai precizat Graţiela Constantin.
Situaţia este confirmată şi de Asociaţia Naţională pentru Protecţia Pacienţilor, care susţine în mod public protestul Sanitas. Preşedintele organizaţiei, Vasile Barbu, a declarat, la aceeaşi televiziune locală din Buzău, că lipsa personalului afectează în egală măsură pacienţii şi angajaţii din sistem.
„Ceea ce se întâmplă acum în sistemul de sănătate este o crimă pentru mulţi dintre oameni, pentru mulţi dintre pacienţi, dar este o crimă şi pentru personalul medical, pentru că avem foarte multe cazuri de decese în timpul programului şi de decese acasă, care pot fi suspectate că au fost din cauza stresului, din cauza efortului inuman, de cele mai multe ori”, a spus Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor. Acesta atrage atenţia că deficitul de asistente, infirmiere şi medici afectează direct siguranţa actului medical.
„Afectează grav siguranţa pacienţilor şi vă rog să analizaţi cu atenţie ce înseamnă siguranţa pacientului, care, de multe ori, este pus într-o situaţie de risc vital. Dacă asistenţa medicală nu este făcută de personal care nu trebuie să fie obosit, trebuie să fie atent, trebuie să se concentreze asupra cazului. Medicina nu este ca orice altă activitate, presupune prezenţă efectivă în faţa pacientului”, a mai punctat Vasile Barbu.
Vasile Barbu spune că şi siguranţa personalului medical este grav afectată, în condiţiile în care angajaţii acumulează perioade importante de muncă suplimentară.
„Noi constatăm de ceva timp, în ultimii câţiva ani, că se agravează această situaţie, criza se accentuează, avem personal medical deja epuizat, care are de recuperat, de multe ori, o lună de zile pe an de program suplimentar. Lucrează uneori între 7 şi 11 nopţi pe lună asistentele medicale şi infirmierele într-un spital, ceea ce nu este normal”, a declarat la Focus TV Buzău, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor.
În aceste condiţii, liderii Sanitas avertizează că greva de avertisment este doar primul pas al conflictului de muncă.
„Prima acţiune va avea loc în 20.07, între orele 9 şi 11. Şi atunci vom avea două-trei ore în care personalul va înceta munca pe această perioadă de timp. Iar dacă nu se va întâmpla nimic şi nu vom fi chemaţi la negocieri, în data de 28 urmează etapa întreruperii activităţii”, a declarat Graţiela Constantin, liderul Sanitas Buzău.
În paralel, Ministerul Sănătăţii a aprobat deblocarea unor posturi în spitale, însă numărul acestora este mult sub necesarul transmis de managerii unităţilor sanitare. La Spitalul Judeţean Buzău au fost solicitate 103 posturi, însă memorandumul ministerului aprobă doar 33, dintre care 11 pentru asistente medicale, nouă pentru medici şi nouă pentru infirmiere.
Sindicaliştii consideră că măsura este insuficientă.
„Aţi aprobat 33 de posturi acolo unde s-au cerut 103. Nu aţi stins incendiul. Nici pe departe! Doar aţi turnat un pahar cu apă peste el. Vom afla în 20.07.2026, o dată cu începutul grevei de avertisment, dacă nu cumva paharul de apă se va transforma într-unul plin cu gaz”, a mai declarat Graţiela Constantin.
Pentru prima dată, reprezentanţii pacienţilor anunţă că vor susţine protestele personalului medical.
„Fac apel către pacienţi să înţeleagă şi să fie alături de personalul medical şi de protestele sindicale care urmează. Protestul cadrelor medicale este şi protestul nostru, al pacienţilor. Nu se mai poate aşa la nesfârşit”, a conchis Vasile Barbu.




























































Opinia Cititorului