Sorin Grindeanu, preşedintele interimar al PSD, a declarat ieri, după şedinţa Biroului Politic Naţional al partidului, că nu a fost încă stabilită data congresului, dar acesta va avea loc în această toamnă, şi a salutat intrarea lui Titus Corlăţean în cursa pentru şefia PSD.
Grindeanu a lansat însă un avertisment către primul candidat anunţat la şefia PSD: „Titus e un camarad vechi. Îmi aduc aminte ca acum 20 de ani l-am susţinut să fie secretar general. A fost parte din mai multe guverne, e un coleg pe care-l respect şi e bine că există concurenţă în PSD. E foarte bine că există competiţie în PSD. Îmi doresc ca în această perioadă de pre-congres discuţiile să nu ducă la slăbirea partidului. PSD trebuie să poarte aceste dezbateri interne fără a fi atacat”.
Declaraţiile sale vin la doar o zi după ce Titus Corlăţean, senator şi fost ministru de Externe, a anunţat oficial că va candida la şefia PSD, motivând că partidul are nevoie urgentă de credibilitate, relansare şi o conducere profesionistă.
„Am luat decizia de a candida. Nu sunt singur, sunt mulţi colegi care-mi împărtăşesc proiectul. Partidul are nevoie de oameni bine pregătiţi, cu diploma pe masă”, a afirmat Corlăţean, care a respins zvonurile despre faptul că ar fi luat această decizie după mai multe întâlniri cu Victor Ponta. El a acuzat că PSD a devenit „o lume amorfă” în care deciziile sunt luate de conducători fără consultarea membrilor şi a denunţat faptul că în actuala guvernare social-democraţii nu contează, USR fiind, de fapt, principalul partid de guvernare.
Corlăţean a criticat lipsa de reacţie a PSD în faţa deciziilor importante luate în coaliţie, precum cele din educaţie, şi a pus în discuţie chiar oportunitatea intrării în actualul guvern Bolojan, pe care el nu a susţinut-o. Atacurile sale i-au vizat indirect şi pe Sorin Grindeanu şi Marcel Ciolacu, pe care îi consideră responsabili pentru eşecuri majore, inclusiv pierderea a 1,5 milioane de voturi şi ratarea turului doi la prezidenţiale.
„A dispărut viaţa internă din partid, departamentele nu mai funcţionează, s-a venit cu clientelă şi mediocritate, iar credibilitatea s-a prăbuşit”, a subliniat senatorul Titus Corlăţean.
Singurul lider social-democrat care şi-a anunţat deja candidatura la şefia PSD, la congresul care va avea loc în această toamnă, a primit deja sprijin public din partea primarului Buzăului, Constantin Toma, care a anunţat că face parte din echipa sa şi a criticat dur actuala conducere pentru patru rânduri de alegeri pierdute, pentru prăbuşirea PSD la 13% intenţie de vot potrivit celor mai recente sondaje şi pentru gestionarea dezastruoasă a problemelor ţării.
Opinia Cititorului