IKEA Group adaugă încă 105 milioane de euro în fondurile de pensie pentru angajaţi în anul de catalog 2015. Prin Tack!, programul de loialitate din IKEA Group, compania le mulţumeşte angajaţilor pentru implicarea din fiecare zi, potrivit unui comunicat de presă al companiei.
"Tack! este cuvântul suedez pentru "Mulţumesc!" şi un mod prin care le mulţumim angajaţilor IKEA şi le arătăm aprecierea noastră pentru loialitate şi pentru contribuţia la succesul din ultimii ani. Mă bucur să anunţ că anul acesta vom oferi fiecărui angajat IKEA din România, cu o vechime de peste cinci ani, o contribuţie de 2.026 RON la fondul de pensie" a spus Stefan Vanoverbeke, Retail Manager IKEA South-East Europe.
Angajaţii IKEA Group primesc anual o sumă adiţională din partea companiei, depusă în fondul de pensie existent al fiecăruia, ca parte a unui program de loialitate unic, inspirat de fondatorul Ingvar Kamprad şi care porneşte de la acelaşi principiu corect şi simplu, valabil pentru toţi, se mai arată în comunicat.
"Fiecare angajat în parte este important pentru succesul nostru şi pentru creşterea continuă. Acesta este motivul pentru care fiecare angajat full-time al IKEA România, care a lucrat pentru companie pentru cinci ani sau mai mult, primeşte aceeaşi sumă, indiferent de poziţie sau nivel salarial. Angajaţii part-time vor primi o sumă proporţională cu numărul de ore lucrate," declară Stefan Vanoverbeke.
De la introducerea programului Tack! în urmă cu doi ani, 305 milioane de euro au fost alocate programului. Finanţarea globală este împărţită între toate ţările din cadrul IKEA Group, proporţional cu salariile din fiecare ţară. 128.000 de angajaţi din 42 de ţări beneficiază de programul de loialitate. În România, 255 de angajaţi IKEA se califică pentru Tack!, jumătate din numărul total de angajaţi.
Pe lângă Tack!, toţi angajaţii IKEA Group sunt incluşi în programul de performanţă One IKEA Bonus prin care pot primi un salariu suplimentar pe an.