Happy Tour, creştere de 7% pentru România în primele 7 luni ale anului 2026

S.C.
Companii / 24 septembrie, 13:25

Happy Tour, creştere de 7% pentru România în primele 7 luni ale anului 2026

Happy Tour a înregistrat afaceri de 34 de milioane de euro, la nivel de grup (Happy Tour România, Happy Tour Bulgaria şi Happy Tour FCM Turcia), potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei. La nivel de România, creşterea pentru primele 7 luni a fost de 7%, cu target de aproximativ 10% până la finalul anului, informează sursa citată.

În acelaşi interval, numărul clienţilor activi s-a păstrat la peste 320, număr constant în ultimii ani, care arată rata mare de retenţie. De asemenea, gift voucherele dedicate sectorului corporate au contribuit la creşterea cifrei de afaceri, acest segment înregistrând o creştere de 57% vs anul trecut, conform comunicatului de presă.

”Am avut 6 luni din 7 pe plus, ceea ce în contextul actual este foarte important. Să nu uităm că martie, luna care trebuia să genereze venituri semnificative, mai ales pentru zona de Orient şi destinaţii long haul, a fost extrem de afectată de conflictul din Orientul Mijlociu. Traficul pe două dintre marile companii din Golf a scăzut între 65% şi 80% în registrele noastre. Dar dincolo de cifre, păstrarea numărului mare de clienţi activi ne arată că deşi piaţa corporate cheltuieşte controlat, Happy Tour nu pierde clienţi”, spune Javier Garcia del Valle, CEO Happy Tour, se arată în comunicatul de presă.

În ceea ce priveşte sectorul leisure, unde Happy Tour este turoperator oficial al Disneyland Paris în România, se înregistrează o uşoară creştere pe vacanţele în parcul de distracţii, mai ales pe segmentul patru şi cinci stele, susţinută şi de comercializarea biletelor de intrare în parc, care anul acesta au avut creştere de 15% vs perioada similară a lui 2025, semn că turistul român caută parcurile de distracţii şi în acelaşi timp leagă experienţa de cea a unui city break, în contextul scumpirii pachetelor turistice. ”Am sesizat că anul acesta, la pachetele de 4 şi 5 stele, s-au solicitat şi serviciile de VIP, plus multe alte opţiuni extra cum ar fi cinele cu personajele Disney, torturi aniversare sau premier acces, tocmai pentru a beneficia de o experienţă perfectă”, spune Javier Garcia del Valle, potrivit sursei citate.

Tot la capitolul leisure, vacanţele s-au mutat clar spre est şi spre long-haul: Grecia +37%, Turcia +11%, China +69%, Canada +34%. Se călătoreşte mai departe şi mai bine: valoarea medie a biletului de avion emis de Happy Tour a crescut cu aproape 10%, iar rutele internaţionale din afara UE reprezintă 65% din mix, faţă de 61% anul trecut. Datele Happy Tour arată că rutele interne au scăzut de la 8,9% la 6,2% din mix, în timp ce long-haul-ul internaţional a crescut, conform comunicatului de presă.

”Nu e inflaţie, e schimbare de produs. Mai mult long-haul şi mai multă clasă premium. Un fenomen foarte românesc şi foarte interesant este acela că cererile de gift vouchere din partea companiilor au crescut, semn că firmele au înţeles că vacanţa e un instrument de retenţie a talentelor”, completează Javier Garcia del Valle, se mai arată în comunicatul de presă.

Pentru trimestrul al patrulea al acestui an, Happy Tour estimează o creştere de până la 15%, astfel încât, per total 2026, cifra de afaceri a agenţiei să înregistreze o creştere de cel puţin 10%. Motorul principal rămâne business travel şi MICE, informează sursa citată.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb